Cultură și societate

Într-o lume care pare că și-a pierdut orice speranță, chiar și creștinii – acești „profesioniști ai speranței” – traversează timpuri grele, de criză profundă. Acum, mai mult decât oricând, este nevoie să reluăm lecția profetului Ieremia, privind disperarea în față, scrutând inima nopții. Vom descoperi astfel că adevărata speranță nu are de-a face cu optimismul, ci ne cere curajul de a renunța la iluzii și la falsele speranțe. De-a lungul acestei experiențe dureroase, doar cuvintele lui Dumnezeu – „Voi fi cu tine” – oferă temelia de nezdruncinat pe care putem să ne reclădim speranța. Pentru că speranța creștinilor are un singur lucru de oferit: viața veșnică. O viață care nu începe după moarte, ci care începe acum. Este un alt mod de a trăi, de a ne trăi moartea, de a ne muri viața. Fără îndoială, faptul de a renaște nu a fost niciodată expus atât de clar, dar și de tulburător ca în această carte.

Autori: Liliana Ursu și Laurențiu-Ciprian Tudor

„Cine deschide Cartea paşilor are parte de o experienţă inițiatică. Doi poeţi în care arde flacăra duhului, Liliana Ursu, în rolul mentorului, şi Laurenţiu-Ciprian Tudor, ca discipol, stau împreună la sfat de taină, punându-și la cale şi primenindu-și sufletele.

Monica Pillat

“Oferindu-ne cheile esenţiale ale unei învăţături care a constituit şi obiectul unei expuneri tehnice în mai multe volume, textul lui Elizabeth Sombart ne permite să intrăm în inteligenţa unei practici pianistice încoronate de iubire. Citind paginile sale, cititorul este iniţiat într-o Pedagogie ale cărei articulaţii precise şi legi obiective sunt inseparabile de „anii de game interioare” care implică total muzicianul.

Prin propria sinteză a învăţăturii primite de la cei doi maeştri, Sergiu Celibidache pentru fenomenologia sunetului (prima parte) şi Hilde Langer Rühl pentru fenomenologia gestului (partea a doua), Elizabeth Sombart denotă o înţelegere riguroasă a „legilor fenomenelor sonore şi punerea lor în relaţie”, precum şi „folosirea respiraţiei şi a diafragmei în cântatul la pian, vocal şi instrumental, pentru ca gestul să integreze şi să unifice frazarea muzicală”. ”

(Elizabeth Sombart)

Alăturând eseuri, pagini de jurnal, conferințe și dialoguri care descriu spații, obiecte, oameni și momente ale vieții proprii câtorva texte despre cărți, volumul constituie o recapitulare nesistematică în care invitațiile de colaborare pe teme date, întrebările interviurilor și interpelările lecturilor au avut un rol declanșator important. El evocă trasee, de la bulevardele care se succed unind peste Ocean Bucureștiul cu orașul american Providence, la localitățile și țările popasurilor sau ale drumețiilor de suflet (Bozovici, Breb, Săpânța, New York, Paris, Mexic, Spania, Santorini, Timișoara, America, Maramureș, Franța) și etape existențiale: anii de școală, de facultate, cu arestările și ședințele de demascare ale epocii; anii de cercetare (în domeniul lingvisticii structurale, al pragmaticii și semioticii, dar și pe teren, în Maramureș sau la Woonsocket, R.I.) alături de Al. Rosetti, Mihai Pop, Ovidiu Bîrlea, Marius Sala, Solomon Marcus, Thomas A. Sebeok; exilul, începând din 1980; revenirea în România după 1989; proiectele care se clarifică treptat prin munca meditată în arhive din România, Franța sau America, ducând la publicarea mai multor volume postume ale lui A. Golopenția (Ultima carte, Românii de la est de Bug, sau seria Rapsodia epistolară I–IV) și Ștefania Cristescu Golopenția (Descântatul în Cornova–Basarabia sau Sporul vieții).

Teritoriu explorat cu asiduitate de reprezentanții diferitelor școli și direcții de cercetare istorică și teologică, scrierile evanghelice constituie documentele primare ale unei lumi de o intensă efervescență spirituală. 

Ca teoreticiană a romanului modernist, dar și ca ilustră practicantă a literaturii experimentale de la începutul veacului al XX-lea, Virginia Woolf introduce schimbări fundamentale în relația dintre scriitor și lector. În cheie postromantică, ea își apropie publicul prin empatie, dar face un pas mai departe, îndemnându-l pe cititor să devină judecător și să-și asume o răspundere egală cu a autorului pentru evoluția ulterioară a literaturii. Virginia Woolf contează în acest sens pe reacțiile interlocutorului, stimulându-i creativitatea, incitându-l la dispute, dezvoltându-i spiritul critic.

Monica Pillat

Prin „Poemele gnomice în proză”, anunțate în subtitlul volumului Așternutul insomnicului, C. D. Zeletin oferă cititorilor o adevărată carte de înțelepciune, o pedagogie a bunătății și a vieții trăite sub semnul moral al binelui, frumosului și adevărului. Ivite la confluența unor forme distincte de cunoaștere a lumii – prin rațiune și prin revelație –, reflecțiile și microeseurile sale surprind, deopotrivă, prin turnura aforistică, seducătoarea artă a paradoxului, rafinamentul metaforei și poetica antinomiilor din care se plămădește contradictoria ființă omenească. Suplețea conciziei și eleganța stilistică evocă farmecul delicatelor miniaturi în ale căror reflexii se întrevede o neașteptată concentrație ideatică. Fin observator al realității și istoriei, mereu preocupat de imaginile pierdute ale cuvintelor, C. D. Zeletin descoperă acea dimensiune luminoasă în care luciditatea calmă și, adesea, melancolică a savantului întâlnește libertatea de imaginație a scriitorului, intuind că, dincolo de aparențe, în miezul lucrurilor, viețuiește tainic efigia eternității.

Ediție îngrijită de Sanda Golopenția

Schimburile epistolare din acest volum datează de la jumătatea anilor 1930, perioadă în care autorul sau destinatarul lor se afla la studii doctorale de științe sociale în Germania. Anton Golopenția este o figură aparte în peisajul intelectual interbelic. Cu o operă imensă și aproape neverosimil de variată, de o bogăție și de o profunzime greu egalabile, această personalitate discretă de-abia în ultimele două decenii a început să fie cunoscută, iar scrierile sale au fost publicate și incluse în circuitul cultural românesc.

Într-un delicat florilegiu de Anamneze, amintind de timbrul cald și inepuizabila expresivitate a marilor povestitori ai literaturii artistice, Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei ne propune o suită de autentice modele de trăire duhovnicească, în mijlocul cărora se regăsește portretul luminos al Mitropolitului Bartolomeu Anania. Pe firul unui jurnal atipic, profilul acestui mare cărturar și slujitor al Bisericii reflectă, deopotrivă, chipul blând al părintelui spiritual, pentru care cuvântul întemeietor, scris sau rostit, reprezintă o formă de comuniune sufletească.