O filosofie a educației

Guy Avanzini

38,00 RON

cu TVA

Maritain nu se mulțumește cu observații generale; împreună cu pedagogii clasici, consideră că, pentru a da unei societăți și, mai ales, unei democrații, substratul de valori comune indispensabile echilibrului său, educația este „instrumentul primordial”. Totuși, el adaugă imediat că, deși este o condiție necesară, nu este și suficientă; o altă condiție rezidă în autenticitatea regimului pe care educația este menită să-l pregătească. Dacă statul este corupt, atunci el este nociv și anihilează efortul școlii. Cât despre fragmentarea ideologică ce dezorientează deja practicile educative, în absența deciziei privitoare la ce tip de om și de societate vrem să avem, Jacques Maritain indică faptul că o „cartă democratică”, ce stabilește denominatorul axiologic minimal, trebuie să fie însoțită de un „pluralism autentic”. A identifica problemele timpului, a propune eventuale soluții, a reactiva pedagogia creștină, fără polemică, cu seninătate și siguranță, iată motivele succesului celor două prime ediții ale acestei cărți.

Guy Avanzini

Autor Jacques Maritain

Referință: OFAE_2

Fișa tehnică

Traducător: Miruna Tătaru-Cazaban
Coordonator de colecție: Bogdan Tătaru-Cazaban și Miruna Tătaru-Cazaban
An apariție: 2023
Ediție: I (Spandugino & Zeta Books)
ISBN: 978-606-8944-76-0
ISBN II: 978-606-697-154-6
Format: 140 x 205 mm
Număr pagini: 256
Tip copertă: Cartonată

Dacă, în funcţie de împrejurările în care au fost redactate studiile despre educaţie publicate aici şi de caracterul concret şi practic al temei lor, perspectiva acestei lucrări ar trebui să fie, inevitabil, după cum o indicam mai înainte, una americană, totuşi, principiile filosofice pe care am încercat să le punem în lumină au de la sine o valoare şi o semnificaţie universale, iar dacă sunt adevărate şi întemeiate raţional, aşa cum credem, se cer a fi aplicate, în forme adecvate, sistemului educativ din ţara noastră, ca, de altfel, oricărui alt sistem educativ.

Jacques Maritain

Pentru a-şi atinge pe deplin scopul, această reformă necesară trebuie să înţeleagă şi faptul că, pentru a forma un bun cetăţean şi un om civilizat, ceea ce contează înainte de toate este centrul interior, sursa vie a conştiinţei personale, unde iau naştere totodată şi idealismul, şi generozitatea, simţul legii şi simţul prieteniei, respectul pentru celălalt şi, în acelaşi timp, o independenţă ferm înrădăcinată faţă de opinia comună. Trebuie să înţelegem, în egală măsură, că, fără perspectiva provenită din idee, fără puterea de abstractizare şi lumina inteligenţei, experienţele cele mai surprinzătoare nu sunt de niciun folos omului, aşa cum nu sunt nici culorile frumoase în întuneric.

În realitate, personalitatea înseamnă interioritate în raport cu sinele; această împărăţie a autonomiei lăuntrice creşte în măsura în care viaţa raţiunii şi a libertăţii o domină pe cea a instinctului şi a dorinţelor simţurilor – ceea ce implică sacrificiu de sine, efort înspre perfecţiunea personală şi înspre iubire.

Perfecţiunea omului constă în perfecţiunea iubirii şi astfel ea este mai puţin perfecţiunea persoanei, cât perfecţiunea iubirii sale, în care „eul” este, într-o anumită măsură, pierdut din vedere. Iar a înainta în această perfecţiune personală nu înseamnă a copia un ideal. Înseamnă a te lăsa condus de un altul acolo unde nu vrei să mergi şi a lăsa Iubirea dumnezeiască, cea care îl cheamă pe fiecare după numele său, să te modeleze şi să facă din tine o persoană, un original, şi nu o copie.