IMAGINARUL — O psihologie fenomenologică a imaginaţiei

40,00 RON

cu TVA

De la publicarea sa în 1940, Imaginarul lui Jean-Paul Sartre a devenit unul dintre reperele esențiale ale filozofiei franceze și, treptat, o referință obligatorie pentru orice abordare contemporană a imaginii, de la antropologia vizuală la studiile media. Interesul critic pentru datele experienței și rezultatele psihologiei clinice, descrierile riguroase ale trăirilor conștiinței, temeritatea conceptuală sunt doar câteva dintre calitățile ce impun Imaginarul în rândul lucrărilor majore care influențează decisiv gândirea imaginii de astăzi. Pentru tânărul Sartre, ideea de intenționalitate a conștiinței, pe care o descoperă avid în opera lui Edmund Husserl, constituie cheia de acces la înțelegerea rolului pe care imaginea îl joacă în viața psihică. Astfel, activitatea imaginantă a conștiinței, ca mod fundamental al intenționalității, asigură relația dintre subiect și lume, dar în registrul raportării la ireal. Obiectul imagistic este ceva ireal, susține Sartre, ceea ce schimbă modul de a înțelege nu doar imaginea mentală, ci și opera de artă. A imagina presupune deci o libertate a conștiinței în raport cu realitatea, iar de aici și până la marile întrebări din opera de maturitate Ființa și neantul nu mai este decât un pas.

Autor Jean-Paul SARTRE

Referință: IMG-JPS

Fișa tehnică

Traducere din limba franceză: Irina-Andreea Szekely şi Cristian Ciocan
An apariție: 2023
Prezentare: Arlette Elkaïm-Sartre
Notă asupra traducerii: Cristian Ciocan
ISBN (Spandugino): 978-630-6543-26-7
ISBN II (Zeta Books): 978-606-697-162-1
Format: 140 x 205 mm
Număr pagini: 336
Tip copertă: Cartonată

„Această lucrare are drept scop descrierea importantei funcţii «irealizante» a conştiinţei, sau „imaginaţia”, şi a corelatului său noematic, imaginarul. […] Nu vrem să ştim despre imagine decât ceea ce ne va permite reflecţia să descoperim. Mai încolo, vom încerca, precum ceilalţi psihologi, să clasificăm conştiinţa care vizează imaginea printre celelalte conştiinţe, să îi găsim o «familie» şi vom formula ipoteze despre natura sa proprie. Pentru moment, vrem doar să încercăm o «fenomenologie» a imaginii. Metoda este simplă: să producem în noi imagini, să reflectăm asupra acestor imagini, să le descriem, adică să încercăm să determinăm şi să clasificăm caracterele lor distinctive.”

„Prin urmare, analiza critică a condiţiilor de posibilitate a oricărei imaginaţii ne‑a condus la următoarele descoperiri: pentru a imagina, conştiinţa trebuie să fie liberă în raport cu orice realitate particulară, iar această libertate trebuie să se poată defini printr‑un «fapt‑de‑a‑fi‑în‑lume», care este în acelaşi timp constituire şi neantizare a lumii; situarea concretă a conştiinţei în lume trebuie să servească în fiecare clipă drept motivare singulară constituirii irealului.”

„Astfel, irealul – care este întotdeauna un dublu neant: neant de sine în raport cu lumea, neant al lumii în raport cu sine – trebuie întotdeauna să fie constituit pe fundalul lumii pe care o neagă, fiind de la sine înţeles faptul că lumea nu se dă doar unei intuiţii reprezentative şi că acest fundal sintetic cere doar să fie trăit ca situaţie.”

„Putem, deci, să tragem concluzia că imaginaţia nu este o putere empirică şi supra‑adăugată conştiinţei, ci este întreaga conştiinţă, în măsura în care ea îşi realizează libertatea; orice situare concretă şi reală a conştiinţei în lume este încărcată de imaginar, în măsura în care ea se prezintă întotdeauna ca o depăşire a realului. De aici nu decurge însă că orice percepere a realului trebuie să basculeze în imaginar, dar cum conştiinţa este mereu «în situaţie», pentru că este mereu liberă, pentru ea există întotdeauna şi în fiecare clipă o posibilitate concretă de a produce ceva ireal.”