ANAMNEZE — Slujitori ai Bisericii în evocări și portrete

„Monahul temerar, solitar, sincer şi demn a fost dublat de condeierul inspirat, care a auzit cuvinte negrăite şi a gustat frumuseţi celeste, daruri de care nu s-au împărtăşit prea mulţi pământeni. Cu aceste bucurii şi împliniri, Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a dus către netrecătoarea Împărăţie, marea sa bucurie. În lumina în care drepţii «ca luminătorii strălucesc», bătrânul înţelept şi-a pregătit din vreme un loc, departe de lucruri şi stări efemere.”

„Mitropolitul Bartolomeu Anania păstra, sub mantaua rece a înfăţişării sale, un suflet de copil şi permanenta grijă a monahului căutător al comorii celei nepreţuite. A fost un monah atipic, nu unul supus orbeşte pravilelor, ci preocupat de adâncul trăirilor. Un om al bucuriilor interioare, şi nu al manifestărilor de suprafaţă.”

„Marele Duhovnic este Hristos. Ceilalţi duhovnici, mai mari sau mai mici, trebuie să privească mereu la El, la felul cum i-a tratat El pe toţi cei pe care i-a cunoscut în timpul activităţii Sale mântuitoare. A întâlnit oameni păcătoşi, desfrânaţi, nedrepţi. Întâlnirea cu El le-a schimbat viaţa. Au devenit alţi oameni, oameni buni, fii ai Împărăţiei. Drumul lor ducea către prăpastie. Apoi, şi-au îndreptat paşii către cer.”

„Nu vorbea niciodată despre cele de taină ale sale. Nu se lăuda cu vreo virtute. Nu amintea că pe la chilia sa au trecut oameni cu diferite demnităţi; îi trata pe toţi la fel. Probabil că cea mai mare virtute a sa a fost smerenia. O smerenie autentică, pe care o întâlnim foarte greu. Trăia într-un Rai al rugăciunii şi al simţămintelor profunde, intense, ascunse de ochii oamenilor. Părintele Paisie, duhovnicul cel bun şi iscusit, le dorea tuturor să se bucure de starea de lumină şi vedere a frumuseţii Raiului.”

„Părintele Cleopa Ilie a fost un monah nepământesc, care a privit mereu spre Cer, unde era, de fapt, şi inima lui. Oamenii ca el, puţini la număr, n-au nimic comun cu existenţa aceasta trecătoare. Prietenia lor cu lumea Cerului, cu sfinţii şi sihaştrii care mişunau încă prin Munţii Neamţului, i-a ajutat să se desprindă de tot ce este efemer şi ar putea constitui stavilă în calea mântuirii.”

„Stareţul de la Polovragi s-a numărat printre mărturisitorii temniţelor comuniste. Trudea din greu la culesul stufului în Deltă, dar a suferit mai ales la Aiud. A îndurat muncile închisorii alături de arhimandritul Benedict Ghiuş, arhidiaconul Bartolomeu Anania, pr. prof. Dumitru Stăniloae, părinţii Veniamin Nicolae, Grigore Băbuş, Gherasim Iscu de la Tismana şi de mulţi alţii. Cei apropiaţi au adus mărturia că de multe ori oferea, în timpul detenţiei, bucata sa de pâine părinţilor Benedict Ghiuş şi Veniamin Nicolae, care erau foarte fragili, având mari probleme la plămâni.”