ELOGIU EȘECULUI. PATRU PILDE DE UMILITATE
Premiul PROSE pentru Excelență în Filozofie, acordat de Asociația Editorilor Americani în 2024
În Elogiu eșecului, filozoful și eseistul Costică Brădățan ne amintește că viața noastră apare ca o licărire între „două ipostaze ale neantului”, și anume neantul de dinainte de a ne naște și cel de după moarte. Fiecare dintre noi, ontologic vorbind, se află în vecinătatea nimicului. Și fiecare dintre noi, în ciuda precarității noastre constitutive, are ceva de pierdut. „Miturile, religia, spiritualitatea, filozofia, știința, operele de artă și literatura” – toate, potrivit autorului, ne fac apropierea de neant „puțin mai suportabilă”.
Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books
În Elogiu eșecului, filozoful și eseistul Costică Brădățan ne amintește că viața noastră apare ca o licărire între „două ipostaze ale neantului”, și anume neantul de dinainte de a ne naște și cel de după moarte. Fiecare dintre noi, ontologic vorbind, se află în vecinătatea nimicului. Și fiecare dintre noi, în ciuda precarității noastre constitutive, are ceva de pierdut. „Miturile, religia, spiritualitatea, filozofia, știința, operele de artă și literatura” – toate, potrivit autorului, ne fac apropierea de neant „puțin mai suportabilă”.
Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books
Captivant și strălucitor...
Anna Katharina Schaffner, The Times Literary Supplement
Reflecțiile lui Costică Brădățan transmit o luminoasă reziliență în fața conflictelor inerente vieții. Pildele sale de umilitate ne ajută să înțelegem că urmărirea succesului este adesea motivată de teama de eșec și că strădaniile noastre creatoare sunt deseori eschive în fața propriei mortalități.
Michael S. Roth, The Washington Post
„Brădățan scrie cu vervă și eleganță, fiecare gând și fiecare expresie sunt armonios îmbinate... Am fost fascinată de cartea lui Brădățan chiar dacă, sau mai ales atunci când, mă tulburau concluziile sale.”
Jennifer Szalai, The New York Times
Fiecare dintre cele patru tipare de eșec prezentate în acest volum – fizic, politic, social și suprem – ne arată rolul important pe care îl joacă filozofia în descoperirea unei vieți bune. Cum ar trebui să ne trăim viața astăzi? Suntem prizonieri într-o lume căzută, iar autorul ne încurajează să reflectăm la cum să ne scriem propria poveste de viață, în jurul și prin eșecurile noastre, în orizontul unui viitor mai bun.
Karen Altergott Roberts, Englewood Review of Books
Fișa tehnică
- Traducător
- Vlad Russo
- ISBN
- 978-630-6543-47-2
- Format
- 140 x 205 mm
- Număr pagini
- 328
- Tip copertă
- Cartonată
Eşecul pune o distanţă între noi şi lume, precum şi între noi şi ceilalţi; o distanţă care ne dă senzaţia acută că suntem inadecvaţi, că nu suntem sincronizaţi cu lumea şi cu ceilalţi, că ceva e nelalocul lui. Toate astea ne fac să ne întrebăm cu gravitate ce loc ocupăm sub soare. Şi ar putea fi cel mai bun lucru care ni se întâmplă: această trezire existenţială este exact lucrul de care avem nevoie dacă vrem să înţelegem cine suntem. Nicio vindecare nu e posibilă dacă nu e precedată de această înţelegere. […] Elogiu eşecului nu urmăreşte deci eşecul ca un scop în sine, ci umilitatea căreia îi dă naştere şi procesul de vindecare pe care‑l declanşează. Numai umilitatea – «respectul dezinteresat pentru realitate», cum o defineşte Iris Murdoch – ne va permite să sesizăm ce se petrece. Devenind smeriţi, vom şti că ne aflăm pe calea către vindecare, căci atunci începem să ne desprindem din încâlceala existenţei.”
„Când ne petrecem viaţa la marginea abisului, cum facem noi, răspunsul la întrebarea fundamentală privitoare la demnitatea şi sensul existenţei depinde în foarte mare măsură de povestea pe care ţi‑o spui ţie însuţi. Şi cum eşecul se află în miezul fiinţei noastre, cele mai importante poveşti pe care ni le spunem, ca şi cele pe care le citim despre alţii, sunt în primul rând poveşti ale eşecului.”
„Umilitatea ca răspuns la experienţa eşecului este o făgăduinţă de vindecare. Privit cum se cuvine, eşecul ne oferă deci un leac împotriva aroganţei şi orgoliului; a sindromului umbilicus mundi – tendinţa funestă de a ne socoti centrul lumii. Ea ne poate lecui, dac‑o vrem.”
„Avem aici unul din cele mai caracteristice eşecuri ale lui Gandhi: indiferenţa lui faţă de moartea altora, nepăsarea cu care‑i trimitea pe alţii să lupte în bătăliile sale, făcând din ei martiri ai unei cauze despre care nu ştiau cât ar fi trebuit să ştie. Mare seducător de oameni, nu se putea abţine uneori să‑şi vrăjească discipolii, făcându‑i să‑şi dea viaţa.”
The New York Times: Jennifer Szalai, „Use Your Disillusion: A Philosopher Makes the Case”
The Washington Post: Michael S. Roth, „How success gets in the way of a meaningful life”
The Times Literary Supplement: Anna Katharina Schaffner, „Ever so ’umble. A critique of self-help that is itself a form of self-help”
The New York Review of Books: Robert Pogue Harrison, „At Ease Amid the Ruins”
Literary Review: Alexander Raubo, „The Art of Losing”
Hedgehog Review: Elisabeth Lasch-Quinn, „Nothing Succeeds Like Failure. Weil, Gandhi, Cioran, and Mishima on humility”
The Christian Century: Gordon D. Marino, „Down to earth”