Cărțile care ne poartă de la speranță la iubire

Ce înseamnă a învăța? Ce presupune și cum are loc învățarea? La aceste întrebări, școala contemporană aduce un răspuns categoric: școala tradițională s-a înșelat, ea a vrut să transmită cunoștințe inoculându-le, prin intermediul dascălilor, unor elevi pasivi. Această pedagogie prin impunere nu funcționează. Ea trebuie înlocuită cu o pedagogie activă, care face din copil actorul construirii cunoștințelor sale. Ne aflăm însă în momentul când răspunsul acesta se dovedește a fi la fel de fals, în semi-adevărul lui, ca și filosofia anterioară. Totul trebuie luat de la capăt. Este problema fundamentală a școlii de azi, căzută într-o incertitudine totală privind natura activității pe care o are de îndeplinit. 

Aceasta este și problema pe care cartea de față se străduiește s-o clarifice, mai întâi degajând originile istorice ale acestui model pedagogic, apoi arătându-i, prin mai multe exemple, limitele. În sfârșit, și în mod special, propunând o reflecție asupra unei experiențe primordiale a cărei amintire adulții o resping: dificultatea de a învăța, care este inseparabilă de necesitatea unei transmiteri. Cu ce condiții, în ce fel, prin ce mecanisme este posibilă o asemenea transmitere? Nu e vorba aici de a oferi niște soluții de-a gata, ci de contribui la schițarea cadrului unui necesar efort de reîntemeiere. 

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Bogdan-Tataru-Cazaban

Dacă există o urgență în materie de familie, aceasta este să ne oprim: să ne oprim din a avea idei prefabricate, soluții, din a intenționa să întocmim proiecte sau regulamente. Scriptura ne ajută să ne dăm răgazul să înțelegem ceea ce spune Dumnezeu – și să nu îi atribuim ceea ce nu spune. Ea arată că trebuie să ținem cont de epoca și de societatea în care apare un text. Căci Scriptura începe prin a pune întrebări: ce este o familie? Ce înseamnă să fii un tată, o mamă, o fată, un băiat? Ea cercetează aceste realități, prezintă situații reale, la care ne cheamă să reflectăm. Ea arată cum Dumnezeu este prezent în realitatea familiei, cum o zdruncină, o transformă și deschide în ea orizonturi noi. Scriptura ne învață să ieșim din falsele evidențe („așa am făcut mereu”), din trecutul iluzoriu („altădată, familia nu ridica nicio problemă”), pe scurt, din limba de lemn. Să ne oprim din a folosi Scriptura, să începem prin a o citi! Ea este o chemare la libertate!

Într-o lume care pare că și-a pierdut orice speranță, chiar și creștinii – acești „profesioniști ai speranței” – traversează timpuri grele, de criză profundă. Acum, mai mult decât oricând, este nevoie să reluăm lecția profetului Ieremia, privind disperarea în față, scrutând inima nopții. Vom descoperi astfel că adevărata speranță nu are de-a face cu optimismul, ci ne cere curajul de a renunța la iluzii și la falsele speranțe. De-a lungul acestei experiențe dureroase, doar cuvintele lui Dumnezeu – „Voi fi cu tine” – oferă temelia de nezdruncinat pe care putem să ne reclădim speranța. Pentru că speranța creștinilor are un singur lucru de oferit: viața veșnică. O viață care nu începe după moarte, ci care începe acum. Este un alt mod de a trăi, de a ne trăi moartea, de a ne muri viața. Fără îndoială, faptul de a renaște nu a fost niciodată expus atât de clar, dar și de tulburător ca în această carte.

Un elogiu pasionat adus muzicii, un cântec al emoției. Chiar mai mult decât atât, un mijloc de cunoaștere: micile și marile secrete ale sunetului, o culegere de cuvinte ale marilor compozitori reuniți într-un „portret de familie”, sfaturi de inițiere în muzică… în sfârșit, o filosofie a vieții!

De-a lungul unui drum care ne conduce de la originile muzicii până la mărturisirile cele mai autentice ale interpretului, muzica clasică este cea care își regăsește tinerețea, iar toți marii muzicieni – o umanitate deseori tulburătoare.

Pentru autor, muzica merge dincolo de cuvinte: ea este calea unei desăvârșiri accesibile tuturor, semn al unei dimensiuni superioare a existenței.

Construită precum o sonată în patru părți, această călătorie „în inima fascinației” nu seamănă cu nimic altceva: instructivă și accesibilă, emoționantă și profundă, ea redă frumusețea misterioasă a muzicii prin intermediul geniului pianului.

Aici, cartea vorbește ca un oratoriu, lăsând cuvântul doar poeților, muzicienilor și gânditorilor tuturor secolelor, într-un entuziasm comunicativ.

Încă de la primii pași în muzică, Elizabeth Sombart a fost apreciată de către Arthur Rubinstein: „Un mare talent, o mare sensibilitate”. Concertistă și profesor în egală măsură, ea a înregistrat 51 de piese clasice, de la Bach la Bartók (BMG), bază a unei serii de emisiuni pe France3 – „Confidențe pentru pian” –, care ne revelează o artistă sclipitoare, o vocație absolută.

Mi-ar face plăcere să știu că această carte va putea fi citită azi, printre călătorii văzute drept sinonime pentru entertainment, ca o călătorie inițiatică într-o lume în care – dacă rezistența prin cultură s-a dovedit o temă polemică extrem de controversată – rezistența culturii se dovedește tot mai mult singura care contează.

Ana Blandiana

Dacă la greci întinderea unică şi necunoscută pe care navigau n-avea, din obişnuinţă, niciun nume (i se spunea Okeanos, doar ca să se facă o distincţie între pământul finit şi apele infinite), la romani a devenit Marea Mediterană, adică Marea dintre pământuri. Mediterana era acum un lac, un bazin, o piscină a marelui imperiu, închisă între pereţi de state şi de ţărmuri supuse. Mai târziu i s-a spus Mare Nostrum, ca să se înţeleagă exclusiva apartenenţă la lumea romană. Iar mai târziu, înţelesul acesta, de entitate închisă, a devenit atât de propriu, încât în vocabularul noţiunilor geografice o mare mediterană semnifică direct o mare interioară (Entos thalassa, îi spuneau bizantinii), cu viaţă proprie, specifică, inconfundabilă.

Romulus Rusan

„Revoluția sensului demonstrează că leadershipul nu se rezumă doar la ra­țiune, ci ține și de spirit. Cartea lui Fred arată cum, atunci când stabilim obiective care ne reflectă atât valorile, cât și interesele – atunci când echipele noastre se străduiesc să aibă împreună un impact pozitiv asupra lumii – putem dobândi mai mult decât succesul. Putem descoperi un scop mai măreț și un sens superior.”

Sheryl Sandberg, COO al Facebook și fondatoare a LeanIn.org și OptionB.org

„În această carte am să vă arăt cum să puneţi de acord interesul personal şi misiunea organizaţiei, reunindu-le în ceva mult mai com­plex, mai satisfăcător şi mai durabil. Am să vă arăt cum să mobilizaţi o organizaţie pentru a deveni o sursă durabilă de bine în lume, gene­rând un uriaş sentiment de împlinire, slujire şi bucurie în toţi mem­brii asociaţiei. În acest sens am să vă arăt pas cu pas, în mod practic, cum să vă confruntaţi cu problemele personale şi să îmbrăcați cu adevărat haina de lideri ‘respons-abili’ – capabili să alegeți cum să răspundeți fiecărei situații.”

Fred Kofman

Episodul de podcast, din seria Revoluția sensului, cu Prof.Dr. Dumitru Borțun, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Revolutia-Sensului

Cuvântul „reziliență” semnifică o aspirație esențială a ființei umane: aceea de a crede că putem rezista unui mediu de viață maltratant și că un eveniment traumatizant, individual sau colectiv, poate deveni un nou punct de plecare. […] După ce reziliența a fost definită ca o calitate, apoi ca un proces și, în final, ca o forță, în momentul de față semnificația sa este atât de extinsă, încât a devenit paradigma unei „noi renașteri” axate pe colaborare și văzute sub aspectele sale sociale, economice, psihologice și chiar politice.

Serge Tisseron

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: bit.ly/Podcast-Lucian-Negoita

Reziliența este fenomenul de refacere, reconstruire de sine după unul sau mai multe traumatisme. […] Ea se poate construi nu numai de-a lungul unui travaliu de doliu, ci și prin intermediul altor procese. Unii vor intra în reziliență pe calea unei convertiri religioase, alții datorită unei iubiri, alții, în fine, prin munca proprie, prin artă sau sport. […] Reziliența este un proces care se petrece de-a lungul întregii existențe. Există faze de reziliență elevată și faze de reziliență mai slabă. Pe scurt, nimic nu e niciodată pierdut, dar nu e nici pe deplin câștigat vreodată.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: bit.ly/Podcast-Lucian-Negoita

Autori: Antoine Spire; François Vincent

Elaborarea unei povestiri despre sine umple vidul provocat de suferinta. Construim o imagine, organizam evenimentele intr-un mod coerent, indreptam o ofensa nedreapta, iar o povestire face posibila reconcilierea cu lumea exterioara. Lectura lucrarilor lui Boris Cyrulnik este esentiala pentru toti cei care au cunoscut un traumatism sever in biografia lor, deci pentru fiecare dintre noi.