Așternutul Insomnicului

C. D. Zeletin a fost poet, prozator, istoriograf, traducător din poezia italiană şi franceză, dar şi un strălucit om de ştiinţă, medic şi profesor universitar de biofizică la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti; membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1967, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale şi preşedinte fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, „Doctor Honoris Causa” al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi (2012). Dincolo de opera sa ştiinţifică, a publicat peste 40 de volume de literatură. Ca poet, este autorul florilegiilor Călătorie spre transparenţă (1977) şi Andaluzia (1986). C. D. Zeletin este primul traducător în româneşte al uneia dintre cele mai dificile opere lirice ale literaturii universale, poate cea mai dificilă, Poezii de Michelangelo Buonarroti. Pentru traducerea integrală a Florilor Răului de Charles Baudelaire, C. D. Zeletin a primit, în 1991, premiul Uniunii Scriitorilor din România. Anvergura intelectuală şi talentul artistic i-au fost preţuite superlativ de spirite elevate ale culturii româneşti, ca Tudor Vianu, Perpessicius, Al. Philippide, A. E. Baconsky ori Ştefan Aug. Doinaş. Preşedinţia României i-a conferit, la 1 Decembrie 2000, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, iar la 23 martie 2011, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Literatură, „în semn de înaltă apreciere pentru meritele remarcabile avute la promovarea culturii în ţară şi în lume”.

„S-ar putea ca lectura acestei cărţi – şi titlul mai ales – să trezească unele nedumeriri lingvistice în privinţa termenu¬lui insomnic, pe care lexicoanele de prestigiu (DEX, de pildă) nu-l consemnează. El însă e frecvent în vorbirea actuală. Co¬respondentul lui academic este insomniac, cuvânt de sorginte franceză (insomniaque), introdus relativ recent în mediile in¬telectuale româneşti. E însă un cuvânt ce nu-mi sună plăcut. Cei care l-au impus au respins celălalt termen francez, in¬somnieux, care place mai mult auzului celui deprins cu limba franceză, dar n avea cum să intre în limba română, sufixul -ieux nerăspunzând afinităţii fonice româneşti.”

„Cum să privesc înainte, când eu privesc în miez...”

„Scrisul tău ar fi frumos la modul absolut abia atunci când l-ar străbate un fior, făcându-l să pară vorbit de Dumnezeu. Numai că Dumnezeu nu scrie literatură…”

„Muntele m-a impresionat de când mă ştiu. Trecusem de adolescenţă când l-am văzut întâia oară. Mă privea trufaş, lăsându-mă să înţeleg că minimalizează dealurile mele între care crescusem. Atunci mi-am spus oximoronic: ce tânăr bătrân! Verdele lui mă iz¬bea, parcă mă săruta, cărunteţea lui mă melancoliza, îndemnându-mă a simţi istoria.”

„Te mâhnești că nu ți-am dat o zi, când eu ți-am dat o viață…”

„Arta e operă a visului, având realita¬tea pretext ori punct de plecare. Ea se poa¬te răsfrânge asupra realităţii completând-o. Arta e o realitate îmbibată de vis.”

„Lăsând la o parte iubirea, dintre toa¬te sentimentele mele, cel mai antrenat este speranţa. Dar într-un chip mai puţin obiş¬nuit. Fiind un insomnic, în prima jumătate a zilei consum marasmul, deşeu al somnului defectuos ori al nesomnului de peste noapte, pentru ca în a doua parte a zilei, şi mai ales în admirabil de subtila înserare, să fie tonic, luminos şi eficient în ceea ce întreprind. Sunt un mare consumator de înserări!”

„Mă interesează mai mult bunătatea-sentiment şi mai puţin bunătatea-idee. Aceasta se contaminează cu elemente de re¬cuzită teatrală.”

C. D. Zeletin: o blândețe protocolară i-a curățat scrisul de orice ingerință de ordin ostil. Erudiția i-a fost de rang enciclopedic, iar știința limbilor i-a atins poligloția. La câtă carte știa, niciun epitet doct nu i-ar fi fost pe potrivă. Îi pria poezia ca joc de calambururi subțiri, cum la fel se simțea bine în eseul pe calapod filosofic. [] Așternutul insomnicului, o culegere de meditații, aforisme și amintiri, îi întărește portretul [...]: fragmentele ascultă de hazardul gândurilor țâșnite sub capriciul asociațiilor, observațiilor, divagațiilor. 

Sorin Lavric, „Consumatorul de înserări”, România literară, nr. 49, noiembrie 2020