TOCQUEVILLE ȘI NATURA DEMOCRAȚIEI

Miruna Tătaru-Cazaban

36,00 RON

cu TVA

Tocqueville și natura democrației, cea de-a doua carte scrisă de filosoful Pierre Manent, își păstrează deplina actualitate și la patru decenii după apariția sa în Franța. Consacrată unuia dintre cei mai subtili gânditori politici ai secolului al XIX-lea, cartea este o analiză pasionantă a unor teme fundamentale pentru oricine dorește să înțeleagă schimbarea radicală care se află la originea lumii moderne: democrația, natura umană, libertatea, egalitatea, religia. Recitindu-l pe Tocqueville, Pierre Manent reușește nu doar să pună în lumină excepționalele intuiții și observații ale predecesorului său, ci și să ne facă să gândim împreună cu acesta cele mai importante opțiuni ale «omului democratic». Generatoare a unei alte ordini sociale, democrația – regim politic rămas fără concurent ideologic, pentru a folosi o formulă a lui Manent – a devenit parte a vieții noastre, dar ne solicită în continuare la fel de mult discernământul: pentru a nu o trăda, mai cu seamă în fragilul și esențialul său echilibru cu libertatea, se cuvine – ne îndeamnă filosoful francez –, la fel ca în urmă cu aproape 200 de ani, «să o iubim cu moderație»”.

Miruna Tătaru-Cazaban

Autor Pierre Manent

Referință: TND-PM

Fișa tehnică

Traducere din limba franceză: Miruna Tătaru-Cazaban
Coordonatori de colecție: Bogdan Tătaru-Cazaban și Miruna Tătaru-Cazaban
An apariție: 2023
ISBN (Spandugino): 978-630-6543-21-2
ISBN II (Zeta Books): 78-606-697-160-7
Format: 140 x 205 mm
Număr pagini: 184
Tip copertă: Cartonată

„Omul democratic, subliniază Tocqueville, e guvernat de dogma suveranităţii omului asupra propriilor sale acţiuni. Această dogmă rămâne tăcută în privinţa conţinutului sau a finalităţii acţiunilor respective. Drepturile omului sunt şi vor să fie tăcute în privinţa scopurilor omului. Cu cât omul se consideră mai mult o fiinţă care are drepturi, cu atât garanţia acestor drepturi progresează, şi cu cât problema scopurilor este respinsă, cu atât tăcerea devine mai stridentă. Omul se afirmă în şi prin democraţie. Dar cine se afirmă în acest mod? Ce este omul? Tocqueville este unul dintre foarte rarii autori care ne ajută să înfruntăm această întrebare, singura, de fapt, care trebuie să ne intereseze.”

„Aristocratul nu este nici legislator, nici supus. În virtutea funcţiei sale sociale, el este independent de societate, deoarece contribuie la conducerea ei, fiind independent şi de puterea politică propriu-zisă, în virtutea poziţiei sale sociale. La rândul său, omul democratic, independent de orice influenţă individuală, ascultă de voinţa tuturor celor la a căror formare a contribuit în mod egal cu fiecare dintre concetăţenii săi. Şi unul, şi celălalt pot fi consideraţi liberi, dar în sensuri diferite.”

„Convenţia aristocratică pretinde să fie recunoscută; dar această recunoaştere, la rândul său, este una convenţională: ea pretinde de la natură o anumită discreţie. Însă, întreţinând ideea superiorităţii individuale, afirmă superioritatea naturii asupra convenţiei. Convenţia democratică, refuzând ideea unei superiorităţi individuale care ar justifica puterea unui om asupra altuia, trebuie să lupte împotriva ideii înseşi a superiorității individuale şi să circumscrie tot mai strâns puterea naturii.”

„Religia este, prin excelenţă, locul strategic al doctrinei tocquevilliene. În aceasta, el vede posibilitatea practică de a modera eficient pasiunile democratice şi posibilitatea teoretică de a avea acces, în cadrul societăţii democratice, la un în afară, la un celălalt al democraţiei, la natura pură – cea a omului în mod natural religios –, deprinsă de orice convenţie, chiar şi de convenţia egalităţii. Or, el nu stabileşte această posibilitate practică decât abolind posibilitatea teoretică.”