CARTEA PAȘILOR - Convorbiri cu Laurențiu Ciprian-Tudor

„Scrisul pe suflet va fi mereu o punte spre cei de mâine. Sunt un însoțitor empatic, la rândul meu însoțit de Duhul iubirii. Adeseori sunt întrebată: «Ați călătorit mult?», la care răspund: «Am corăbiile în sânge!» Și atunci, acest volum de convorbiri realizat împreună cu Laurențiu-Ciprian Tudor, o conversație polifonică, cuprinde, de fapt, alte patru: o carte de călătorii și pelerinaje, o carte de poezie, un jurnal american și un memoir spiritual. E un zigzag de la Sibiu la New York, la San Francisco, la Boston, la Seattle, la Dallas și Louisville, la Paris și Tallin, la Istanbul, la Ierusalim și Nazaret, la insulele Patmos, Rodos, Eghina și Gotland. Și mereu cu un popas de suflet în cel mai frumos cartier din lume: Cotroceni. Întrebări și răspunsuri ca o piesă de jazz, unică, îmbrățișând flash-uri ale memoriei, portrete de scriitori, de monahi și de locuri din care am reconstituit Învierile mele sufletești. Și, sigur, mereu poezia, imbatabilul nostru dicționar de sentimente. Dar mai cu seamă o evocare a întâlnirilor cu acei oameni de răscruce care mi-au schimbat viața: Părintele Sofian, Părintele Daniil – Sandu Tudor, Olga Greceanu, Aurelia Bălan Mihailovici, Tess Gallagher, T.S. Eliot, Gabriela Melinescu, Ioan Alexandru, Constantin Noica.”

„Scriitorul e un împătimit căutător şi are multe de dăruit. Face din literatură o punte peste neant. Spre Dumnezeu. Ne răspunde la întrebările cele mai grele. Ne este adeseori însoţitor, chiar călăuză în călătoriile de iniţiere din lumea lăuntrică a fiecăruia dintre noi. Ne deschide un nou orizont, ne ajută să vedem altfel lumea, să descoperim oazele plinătăţii sufleteşti. Ne ia cu el în călătoria lui. Ne ajută să ne teleportăm, în sfârşit, total, fără de rest, în adevărul Lui, pe calea Lui. Ne învie.”

„Cotroceniul îmi îmbrăţişează viaţa de mai bine de o jumătate de veac. O viaţă de om. De oriunde aş veni, când ajung în Piaţa Operei şi trec Dâmboviţa, ajungând lângă Biserica Sfântului Elefterie, ocrotitorul cartierului, simt cum inima îmi bate mai repede, simt că am ajuns acasă. Sibiul meu natal şi Cotrocenii mi-au modelat fiinţa. Dacă nu ar fi existat aceste locuiri, altfel ar fi arătat viaţa şi poezia mea.”

„În aeroport, Sean Cotter m-a întâmpinat emoţionat, cu câteva exemplare din Goldsmith Market, în ediţie bilingvă. «E cel mai frumos buchet de flori pe care l-am primit vreodată», i-am spus şi le-am luat cu grijă în braţe. Apoi m-am repezit pe un scaun să văd, să deschid cartea, minunată între coperţile ei cireşii, având pe prima copertă o scoarţă splendidă ţesută în Mărginimea Sibiului, iar pe ultima copertă, o fotografie de-a mea făcută de Sean în faţa zidului de apărare al oraşului, dincolo de care se afla maternitatea unde am venit pe lume.”

„Primul lucru pe care îl face Tess, dimineaţa, este să iasă în curte şi pe terasa casei şi să pună de mâncare păsărilor colibri care umplu aerul cu făpturile lor minuscule, dar atât de splendid colorate. Apoi pregăteşte cafeaua şi micul dejun. Georgia ne atrage atenţia, arătând spre fereastra largă ce uneşte tavanul cu podeaua. Au apărut în curte două căprioare. Trec printre copaci, agale, de parcă aici e locul lor de când lumea şi pământul. E atâta pace în jurul nostru.”

„Mă gândesc la Sfânta Liturghie din această dimineaţă şi la vecernia de aseară, cu priveghere şi litie pentru ziua Crucii de azi. E o mică minune să locuiesc atât de aproape, la cinci minute distanţă, de biserica mea ortodoxă de pe Sparks Avenue, cu hramul Sfintei Treimi, a cărei enoriaşă am fost în 1997 şi în 1998, când am revenit la State College cu o nouă bursă Fulbright. Părintele John, presbitera Linda şi întreaga comunitate m-au primit atunci, ca şi acum, cu multă căldură. Cu bucurie luminată.”

„În seara asta am fost însă la Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, pe care-l prăznuim mâine. Mă trezesc în crucea nopţii. Cerul plin de stele, ca o vie celestă. Ies în grădină. Deasupra mea, nesfârşirea luminată a lui Dumnezeu. Cosmic fior. Intru în casă, aprind două lumânări şi citesc Paraclisul Maicii Domnului în lumina lor blândă şi în cântecul greierilor. Îmi vine în minte casa cu prispă dărăpănată din preajma Bisericii Schimbării la Faţă. Cândva, acolo trăgea Mihai Eminescu când venea la Văratec.”