BIOGRAFIA LUI IISUS. DUPĂ EVANGHELII

„După o încadrare preliminară, care încearcă să izoleze coordonatele istorice, culturale şi geopolitice în care înfloreşte tetrada Evangheliilor, începem călătoria în interiorul paginilor lor, care – repetăm – nu intenţionează să reconstituie şcolăreşte un personaj şi întâmplările prin care trece el, ci doresc să-i recompună, din perspective diferite, feluritele portrete. Acesta este miezul cercetării noastre, întreprinse cu actualul instrumentar exegetic istorico-critic şi teologic, căruia, într-un anume sens, îi extrage seva. Din acest motiv, este imperios necesar ca cititorul să aibă mereu alături textul celor patru Evanghelii, ori în versiunea originală greacă, dacă formaţia sa clasică i-o permite, ori într-o traducere, începând cu cea a Sfântului Sinod. După parcurgerea sintetică a celor 89 de capitole în care este împărţită acum tetralogia evanghelică, încercăm să alcătuim profilul lui Iisus Hristos aşa cum reiese din ea, urmărind câteva trăsături fundamentale.”

„La Capernaum, câţiva arheologi franciscani au scos la iveală nu numai zona cartierului popular de la malul apei, ci şi probabila casă a lui Petru, în care Iisus a vindecat-o pe soacra apostolului (1, 29–31): într-adevăr, dedesubtul unui edificiu octogonal bizantin, au fost identificate urmele unui lăcaş de cult iudeo-creştin preexistent, ridicat, aproape sigur, peste casa lui Petru, lăcaş frecventat de urmaşii primilor evrei creştini din Capernaum.”

„În capitolele care descriu drumul lui Iisus spre oraşul sfânt, Luca a introdus materiale mai «personale», adică izvoare şi amintiri despre Iisus necunoscute celorlalţi evanghelişti. Cititorul Evangheliei este invitat să devină tovarăşul de călătorie al lui Iisus prin satele adesea neprimitoare ale Samariei (9, 52–56). Trebuie să poposească împreună cu el în casa Martei şi a Mariei (10, 38–42), o scenă paşnică, dragă artiştilor (de exemplu, Velázquez o pictează în 1618, într-un tablou aflat la Londra, Vermeer, în 1653, într-unul aflat la Edinburg, Overbeck, în 1815, la Berlin).”

„La toţi evangheliştii, Iisus apare ca un orator fascinant: Matei, aşa cum ştim deja, inserează în textul său cinci cuvântări solemne ale lui Hristos; Marcu, mai atent la mâinile lui Iisus şi la făptuirile lor, relatează doar două, presărând însă celelalte pagini cu numeroase spuse şi replici de-ale lui; Luca ne oferă o serie de parabole originale, iar Ioan forjează un limbaj solemn, pe care i-l atribuie lui Iisus mai ales în «Ceasul» ultim al vieţii sale pământeşti (In. 13–17).”

„Desigur, tăcerea Tatălui dinaintea Fiului răstignit este tulburătoare. Luca temperează această absenţă dezolantă prin invocația plină de încredere rostită de Iisus, cea de-a şaptea şi ultima rostire citată mai sus. Întruparea Fiului lui Dumnezeu presupune, oricum, şi străbaterea întunericului lăuntric, trăind, într-un anume fel, experienţa lui Iov, o figură biblică citită adesea în cheie hristologică.”