Volume în afara colecțiilor

Firul roșu care traversează acest volum este cel al războiului, al ocupației sovietice a României cu neantizarea culturală care i-a urmat, și al exilului. În condițiile grele ale războiului, o echipă de cercetători condusă de A. Golopenția a reușit să identifice comunitățile românești dintre Bug și Nipru, la care specialiștii români nu avuseseră acces până atunci. Constantin Brăiloiu s-a înrolat în acest efort. Datorită lui răzbesc până la noi vocile românești ale unor oameni trăind în 1942 la sute de km distanță de România. Aflat ca expert la Conferința de Pace de la Paris în anul 1946 și prevăzând cele ce aveau să urmeze, Anton Golopenția a încercat să sprijine efortul de a-și găsi un rost în străinătate al lui C. Brăiloiu, Emil Cioran sau Mircea Eliade recomandându-l pe fiecare unor prieteni din Europa și Statele Unite. În Elveția, care era pentru C. Brăiloiu o a doua patrie, și unde își făcuse o mare parte din studii, prof. Eugène Pittard, Samuel Baud-Bovy și mulți alții s-au raliat cu generozitate la ideea de a înființa o Arhivă Internațională de Muzică Populară (A.I.M.P.) a etnomuzicologului român, încercând, fără a reuși, să-i asigure și independența materială. În complicata Franță postbelică, în 1948, Brăiloiu a fost angajat la C.N.R.S. El va pendula însă, până la sfârșitul vieții între Geneva, de care îl leagă lucrul în cadrul A.I.M.P., și Paris. În 1950–1951, exilați în America, Sabin Manuila, fostul director al Institutului Central de Statistică din București și Roman Jakobson, la rândul lui exilat pe rând din Rusia și Cehoslovacia [...]

Una dintre temele care revin în aceste ample discuţii este calitatea manualelor care poartă în mare măsură răspunderea ruperii legăturilor umane dintre profesor şi elev, transformându-se în nişte chingi care interzic, prin insuficienţa marjei de libertate, funcţionarea bunului simţ şi a creativităţii. Am fost impresionată de faptul că, în această privinţă, comentatorii profesorului erau chiar mai radicali decât el, ajungându-se până la propunerea desfiinţării manualelor, pentru a nu mai împiedica adevărata comunicare, dacă nu sunt în stare să o ajute să se producă. Şi chiar dacă nu se va merge niciodată atât de departe, profesorii – şi mai ales superiorii lor – trebuie convinşi că nu sunt obligaţi să se cramponeze de manual şi de norme pedagogice înguste şi anchilozate; că regulile ţinerii unei ore nu trebuie să fie gratiile unei cuşti în care să-şi propună să introducă elevii; că ştiinţa pedagogiei este cu atât mai eficientă, cu cât este în stare să devină o artă, arta întâlnirii la mijlocul drumului dintre profesor şi elev în bucuria de a învăţa, în sensul tranzitiv şi intranzitiv al verbului.

Am căutat să înţelegem fundamentele religiei creştine primordial-ebraice din Palestina, care a ajuns mai întâi în Alexandria şi în Helada, iar de acolo, prin Balcani, în zonele „noastre” greco‑latine ale Pontului Euxin. Desigur, am în­călcat dogma „crede şi nu cerceta”, dar am preferat să înaintăm, pre­cum într‑un tunel şi să înţelegem încreştinările româneşti, începând din sec. III–IV (în Scythia Minor şi în nordul şi în sudul Dunării), dar şi să descifrăm ulterior „caznele” pentru supravieţuire ale acestei Bi­serici pontice şi, ulterior, nord-dunărene. […] 

Am urmărit să identificăm religios creştinismul român ortodox.

Alexandru Niculescu

Explorând una dintre cele mai profunde interogații adresate lumii contemporane, Clayton M. Christensen încearcă să identifice numitorul comun al multiplelor dimensiuni care dau sens existenței umane, de la relațiile de familie până la complexa activitate din marile companii.

Prin armonioasa traducere a lui Corneliu Coposu, poemul If de Rudyard Kipling își dezvăluie noi ecouri și semnificații, îndemnându-ne să ne înălțăm privirea spre orizontul pur și nobil al cumpătării stoice, dincolo de nuanțele și limitările ipoteticului „dacă”. 

„Israel, Gaza, Ucraina, Armenia... Imaginile masacrelor barbare pe care le credeam de mult dispărute reapar cu forță în secolul nostru dominat de tehnologie. În contextul revenirii epocilor sălbatice, volumul coordonat de istoricul Stéphane Courtois se dovedește de o tragică actualitate.” – Le Point

Explorând diferitele forme de manifestare a frumosului prin arta cuvântului scris, stilistica literară reliefează evoluția limbii române în diacronie, dar și într-o relație directă, vie și armonioasă cu literatura. Elaborat la cele mai înalte standarde ale cercetării lingvistice, rodul unor îndelungate și minuțioase incursiuni în aria contribuțiilor teoretice structuraliste, Dicționarul de stilistică al Mihaelei Mancaș ne propune un corpus de termeni esențiali pentru analiza poetică și estetică a creațiilor literare, precum și o suită de elemente critico-retorice și naratologice, ilustrate prin decupaje revelatoare din literatura română și universală.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Mihaela Mancaș, poate fi urmărit aici: youtube.com/spandugino

Autori: Teodor Baconschi și Alexandru Gussi

Profundele schimbări ale lumii contemporane au condus la configurarea unei noi paradigme civilizaționale. În centrul acesteia, se deschide o criză identitară europeană, marcată de succesivele mutații geopolitice, de pericolele naționalismului ori ale ideologiilor de extremă stânga, precum și de impactul rețelelor sociale, în umbra cărora s-a ivit o dimensiune virtuală dezagregată, lipsită de un autentic reper spiritual de sorginte creștină. 

Urmărește aici episodul de podcast înregistrat cu Teodor Baconschi.

Editori: Ileana Borțun, Vladimir Borțun, Corina Matei

Titlul acestei „cărți a prietenilor” dedicate lui Dumitru Borțun nu s-a născut dintr-un avânt encomiastic, chiar dacă textele cuprinse în ea exprimă diverse forme de dragoste pentru modul său de a fi și de a gândi – fie că este vorba de prietenia colegilor săi mai vechi sau mai noi, de respectul colaboratorilor, de admirația și recunoștința studenților sau de afecțiunea celor apropiați.