ÎNVIEREA LUI LAZĂR DE-A LUNGUL SECOLELOR Volumul I: 125–1486

90,00 RON

cu TVA

De la cele mai vechi mențiuni ale minunii din Betania până la legendele și dramele liturgice occidentale, de la comentariile Părinților Bisericii la rescrierile antice și medievale, de la arta paleocreștină la Giotto, Caravaggio, Van Gogh și Rouault, călătoria împreună cu Lazăr reface etapele dezvoltării creștinismului, le pune în lumină mizele, legăturile și discontinuitățile. Lazăr nu este singurul personaj biblic care ne poate permite să scriem și să înțelegem istoria creștinismului dinspre interpretările care i‑au fost date. Și Petru, și Pavel, și Maria Magdalena, fiecare dintre ei poate deschide o astfel de perspectivă. Toți au primit de‑a lungul secolelor identități apocrife, în care s‑au oglindit conștiințele și preocupările celor care au dorit să‑i urmeze. Însă prezența lui Lazăr are o constanță cu totul excepțională, care depășește cultul care i‑a fost consacrat cu variații de intensitate în funcție de regiune și de perioadă. În tradiția creștină, sensul învierii din Betania este parte integrantă din sensul Învierii lui Hristos și, astfel, din etosul comunităților creștine din diferite epoci. De la cel în care creștinii se recunoșteau cu speranță la simbolul omului care nu se mai recunoaște în propria viață, străin și inadaptat, Lazăr, prietenul lui Hristos, devine o oglindă a condiției umane. El continuă să ne vorbească și astăzi, poate și pentru că atunci, în Betania, a păstrat tăcerea.

Autor Bogdan Tătaru-Cazaban

Referință: BTC-IL

Fișa tehnică

An apariție: 2025
ISBN: 978-606-697-156-0
ISBN Vol. I: 978-606-8944-95-1; 978-606-697-157-7 (Spandugino & Zeta Books)
Format: 155 x 235 mm
Număr pagini: 408
Tip copertă: Cartonată

„Au trecut deja peste cinci ani de când am început să studiez cu atenţie sporită o temă care a devenit treptat una dintre cele mai însemnate din viaţa mea spirituală şi intelectuală: cum a fost înţeleasă învierea lui Lazăr de‑a lungul secolelor? Am căzut, din fericire, peste câteva texte cu adevărat fundamentale, pornind de la care am început să aprofundez diferite ramificaţii ale unei istorii care a sfârşit prin a mă cuprinde cu totul. Fără să‑mi fi propus o astfel de coerenţă şi uneori chiar în contra proiecţiei mele, am realizat că primul articol în Dilema veche, de când colaborez bilunar, a fost despre Lazăr, după cum şi cel dintâi curs susţinut la Casa Paleologu, în 2017, fusese dedicat aceleiaşi teme. Parcursul meu teologic de maturitate s‑a împlinit cu o primă sinteză despre exegeza patristică asupra învierii lui Lazăr şi o bună parte din cercetările întreprinse din 2020 încoace, ca membru al Institutului de Istorie a Religiilor, au avut ca subiect această istorie a receptării, pe care mi‑am propus, în cele din urmă, să o prezint sub forma unei cărţi scrise nu numai pentru specialişti.”

„Martorul cel mai vechi al acestui model iconografic este o splendidă miniatură a Codicelui Purpureus Rossanensis (secolul al VI‑lea), provenit din spaţiul cultural siro‑palestinian de limbă greacă şi redescoperit în tezaurul diocezei de Rossano (Calabria) abia în secolul al XIX‑lea. Acest evangheliar somptuos, păstrat fragmentar, conţine o serie compactă de miniaturi care comportă similitudini stilistice şi morfologice cu alte două codice realizate pe fond purpuriu1. În Rossanensis, majoritatea episoadelor evanghelice sunt însoţite de fragmente biblice, vechi‑testamentare, ilustrative pentru o exegeză tipologică.”

„Plonjaţi în clarobscurul scenografiei, pelerinii trebuiau să treacă încovoiaţi pe sub sarcofag, identificându‑se cu Lazăr şi ieşind apoi la lumină spre capela Sfintei Marta, unde se afla capul sfântului, pe care doar regii şi aristocraţii îl puteau venera atingându‑l (cei care s‑ar fi încumetat să‑şi depăşească fraudulos condiţia riscând moartea). Un braţ era expus în alt relicvariu, iar cea mai mare parte a moaştelor, învelite într‑o somptuoasă ţesătură de origine andaluză, cu scene de vânătoare şi inscripţii arabe, se afla într‑un sarcofag de plumb, îngropat sub o piatră de porfiră, pecetluită cu o cruce de fier, undeva sub pavimentul bisericii‑relicvariu.”

„Tratarea giulgiului şi a trupului lui Lazăr cunoaşte şi ea o mutaţie, conducând spre sfârşitul secolului al XV‑lea şi mai ales în secolul al XVI‑lea la expunerea unei corporalităţi intacte, fără nicio urmă a morţii. În anluminuri se menţine tradiţia zugrăvirii unui mormânt sau a unui sarcofag, al cărui capac este purtat cu greu de martori, şi a lui Lazăr înfăşurat în giulgiu, ridicându‑se spectral, uneori cu mâinile alăturate în gestul rugăciunii, alteori cu chipul senin şi luminos, ca în Bible moralisée de Naples (1340‒1350). Treptat, giulgiul însuşi se transformă şi nu mai este strâns legat, ci acoperind într‑o primă etapă integral, ca o manta albă, apoi parţial corpul lui Lazăr.”