Din dragoste pentru om - Un „liber amicorum” dedicat lui Dumitru Borțun

Editori: Ileana Borțun, Vladimir Borțun, Corina Matei

Titlul acestei „cărți a prietenilor” dedicate lui Dumitru Borțun nu s-a născut dintr-un avânt encomiastic, chiar dacă textele cuprinse în ea exprimă diverse forme de dragoste pentru modul său de a fi și de a gândi – fie că este vorba de prietenia colegilor săi mai vechi sau mai noi, de respectul colaboratorilor, de admirația și recunoștința studenților sau de afecțiunea celor apropiați.

40,00 RON

cu TVA

Titlul acestei „cărți a prietenilor” dedicate lui Dumitru Borțun nu s-a născut dintr-un avânt encomiastic, chiar dacă textele cuprinse în ea exprimă diverse forme de dragoste pentru modul său de a fi și de a gândi – fie că este vorba de prietenia colegilor săi mai vechi sau mai noi, de respectul colaboratorilor, de admirația și recunoștința studenților sau de afecțiunea celor apropiați. Titlul nu se referă la dragostea care ne-a motivat pe noi în alcătuirea acestui volum, prilejuit de împlinirea frumoasei vârste de 70 ani. Titlul vorbește despre personalitatea celui omagiat, despre ce anume l-a motivat și l-a ghidat în toate alegerile majore din viața sa, începând cu decizia de a studia filosofia.

Dragostea pentru oameni, inclusiv în forma sa mai abstractă a respectului pentru umanitate, a fost pentru Dumitru Borțun o motivație constantă, animându-i preocuparea pentru modernizarea societății românești, grija pentru formarea academică și profesională a studenților săi, camaraderia caldă și dezinteresată față de colegi și prieteni. Volumul de față stă mărturie în acest sens, căci fiecare contribuție pune în lumină, dintr-o perspectivă unică, modul în care „dragostea pentru om” s-a manifestat de-a lungul existenței lui, fiind și astăzi motorul principal din spatele intervențiilor sale publice.

Textele grupate în cele cinci secțiuni ale volumului – „Schimburi de idei”, „Evocări, recuperări, actualizări”, „Coleg și prieten, colaborator și reper”, „Portret de profesor”, „Album de familie” – alcătuiesc, fără excese panegirice, un minunat portret mozaicat: fiecare piesă are un sens de sine stătător, contribuind totodată la un ansamblu coerent. Datorită diversității perspectivelor din care este „pictat” acest portret, cititorii vor afla multe lucruri noi despre Dumitru Borțun.

Editorii

Referință: DB-DDR

Fișa tehnică

An apariție: 2022
Ediție: I
ISBN: 978-606-8944-60-9
Format: 155 x 215 mm
Număr pagini: 416 + 16 pagini ilustrații
Tip copertă: Cartonată

„Peste tot, aceeaşi „maree neagră”, aceeaşi umbră enigmatică ce se lăţeşte peste limba română, ceea ce – în lumina celor trei sensuri fundamentale ale limbii pe care le surprinde profesorul Borţun – înseamnă: asupra realităţii, asupra fiinţei intime a fiecăruia dintre noi, asupra raportului nostru cu ceilalţi şi asupra comunicării între noi, aşadar asupra lumii ce capătă, în această parte a Europei, aerul românităţii. Ce speranţe sunt? Dumitru Borţun face, după mine, gestul urgent şi salutar de a remarca situaţia în care ne aflăm, de a o investiga sistematic şi de a o clasifica.”

Bogdan Mincă

„Truda unui mentor şi curiozitatea unui învăţăcel nu se termină niciodată, fiindcă desăvârşirea e un proces, nu o destinaţie. Cu atât mai mult cu cât drumul e rezultatul unei mişcări browniene, iar noi suntem doar particulele supuse unei legi arbitrare, dar surprinzător de coincident semnificative.”

Camelia Crișan

„Știu că, în general, amintirea – şi, în cazul nostru, amintirea simplei fericiri de a fi, proprie unei copilării şi unei tinereţi normale – idealizează realitatea trăită şi că, scriind, idealizez încă o dată această amintire, dar asta şi vreau! Cred că însuşirea de a idealiza trecutul – mai recent sau mai îndepărtat – este garanţia că putem proiecta un viitor coerent şi de o anume calitate, de a vedea în el lucruri măreţe, sau doar frumoase, sau doar corecte… dar, mai presus de orice, că putem colora viitorul cu inefabila poetică a lucrurilor finite – poetica fără de care ne vom descoperi, mereu, ca fiinţe finite nefericite. Tot auzim sfatul de a lăsa trecutul în urmă şi de a privi numai spre viitor… dar cred că, în lipsa unor repere constituite în interiorul istoriei noastre – colective sau personale –, este foarte probabil ca, privind viitorul, să nu vedem nimic. Cred că marii vizionari au o mare memorie.”

Marcel Borțun