CAPCANELE ÎNCHIPUIRII — Microficțiuni 2023‒2025
Dacă în poezia sa Monica Pillat ne-a obișnuit cu un registru tematic și stilistic mai degrabă grav, interiorizat, profund spiritualizat, în proză (mai ales în Croitorul de cărți și în „microficțiunile” din volumul de față), ea ne dezvăluie un alt chip: unul deschis spre jocurile textuale și spre jocurile fanteziei și ale experimentului.
George Ardeleanu
Dacă în poezia sa Monica Pillat ne-a obișnuit cu un registru tematic și stilistic mai degrabă grav, interiorizat, profund spiritualizat, în proză (mai ales în Croitorul de cărți și în „microficțiunile” din volumul de față), ea ne dezvăluie un alt chip: unul deschis spre jocurile textuale și spre jocurile fanteziei și ale experimentului. În această fascinantă disponibilitate ludică, sunt transgresate frontierele convenționale dintre instanțele narative și, în sens larg, artistice (autor, personaje, cititor, privitor), dintre instanțele extratextuale și cele intratextuale (indiferent dacă textul este unul literar sau unul pictural), dintre lumea realității și lumea ficțiunii, în fond (amintindu-mi, de pildă, o proză scurtă din 1979 a lui Woody Allen, Episodul Kugelmass), dar și frontierele temporale. Cel puțin în două dintre texte, derularea narațiunii se face concomitent cu reflecția metatextuală, în fapt, cu o veritabilă lecție de naratologie în desfășurare practică. Cât privește subminarea frontierelor temporale, da, personaje din trecut își pot face apariția în prezent, după cum personaje din prezent se confruntă cu identitățile lor viitoare. „Ce lucru straniu: vremea!”– sună un vers dintr-un poem celebru al bunicului autoarei. Și, într-adevăr, Timpul se arată a fi o temă obsedantă în scrierile Pillăteștilor: Ion, Dinu, Cornelia, Pia, Monica…
George Ardeleanu
Fișa tehnică
- An apariție
- 2025
- ISBN
- 978-630-6543-76-2
- Format
- 140 x 205 mm
- Număr pagini
- 200
- Tip copertă
- Cartonată
„Strada era suspect de goală; nu observă nici furgonete, nici tramvaie, iar în staţii nu era chiar nimeni. Coti la stânga şi, din bulevard, o luă pe uliţa cu trei arţari, unde, în capăt, se afla micuţul atelier pe care-l moştenise de la tatăl lui cu ani în urmă. Însă, odată ajuns în dreptul numărului opt, văzu doar o livadă largă, împrejmuită cu gard viu. Uimit, coborî grabnic din mașină şi, după câţiva paşi pe-asfalt, se pomeni în faţa porţii, date-n lături.”
(Ca niciodată)
„Pe când îşi odihnea privirea pe farfuriile pictate în roşu stins de pe pereţi, îl săgetă deodată gândul că nu dormise niciodată într-o carte. Ce-avea să i se-ntâmple dacă-și pierdea controlul? Dacă Şerban Dominte îl lua atunci în stăpânire şi îi croia un alt destin? Dacă nu mai putea ieşi afară, să se înapoieze-n lumea pe care, fermecat de scriitor, o părăsise? Se strădui din răsputeri să mai rămână treaz, dar mintea i se-nceţoşa fără oprire şi lunecă încet în somn.”
(Subterfugii)
„Razele îngheţate ale ceasului de-atunci îi dezveliră o schimbare. Ce se arătase ieri a fi o uşă, în fundal, era acum peretele pe care se lămurea un alt tablou, în nuanţe stinse, scos pentru un moment din vag de passe-partout-ul albicios şi de rama îngustă, cafenie. Se concentră să descifreze ceva din nebuloasele imagini ale picturii răsărite-n acuarelă. Avu impresia că distinge capul unei femei, prins în năframă, dar chipul era şters de trăsături. Cum se aplecase înainte, ieşind pe sfert din cadrul ferestrei larg deschise, cea astfel zugrăvită părea să urmărească încordată o scenă inaccesibilă privirii, situată undeva, afară.”
(În acuarela de demult)