Cărțile care ne poartă de la speranță la iubire

16,00 RON
20,00 RON -20%

Când ne confruntăm cu propria fragilitate, cu greu putem să o asumăm pe deplin. Încercăm cu disperare să o ascundem sau căutăm, în schimb, să adoptăm diferite forme de activism. Acestea sunt tot atâtea încercări mascate, adesea zadarnice, de a fugi de noi înșine. Or, Dumnezeu ne așteaptă așa cum suntem. El ne caută tocmai în miezul fragilității noastre. Cartea de față ne invită la împăcarea cu noi înșine, la întâlnirea profundă cu Dumnezeu, care se petrece tocmai la nivelul fragilității noastre. Ne este astfel deschisă o cale de coborâre progresivă în adâncul inimii noastre, în acest loc profund al vulnerabilității în care se manifestă prezența, ea însăși infinit vulnerabilă, a lui Dumnezeu care ne eliberează, ne întărește și ne face fericiți. Dar pentru a trăi această experiență de îndreptare, trebuie să abandonăm falsele noastre certitudini și, pur și simplu, să ne lăsăm, smeriți, călăuziți de Dumnezeu. Ni se oferă astfel o cale autentică de eliberare, prin care lăsăm puterea lui Dumnezeu să se manifeste în slăbiciunile noastre.

36,00 RON
45,00 RON -20%

Scrisă de Paul Ricoeur la venerabila varstă de 77 de ani şi publicată în Franţa în 1990, lucrarea Sinele ca un altul poartă în mod inconfundabil toate semnele unei maturităţi intelectuale depline şi concentrează bogăţia unui parcurs filosofic exemplar care, de-a lungul unui secol traversat de diverse mode intelectuale, a reuşit să dezvolte o adevărată şcoală de gandire – hermeneutica filosofică.

Pentru cititorul roman care a avut ocazia să se familiarizeze încă din 1984 cu diverse traduceri ale lucrărilor lui Ricoeur (începând cu Metafora vie, trecand prin volumul de eseuri De la text la acţiune şi încheind cu Memoria, istoria, uitarea – pentru a fixa câteva repere esenţiale), Sinele ca un altul nu este doar o piesă care lipsea din portretul în mozaic al acestei gândiri de o curiozitate debordantă, aflată în dialog constant cu mai toate ştiinţele umaniste, ci însăşi cheia de boltă care dă sens intregului.

Paul Marinescu
24,00 RON
30,00 RON -20%

Transmiterea este în miezul existenței noastre. Ea se trăiește în apariția unui nou-născut, în cuvintele înțelepte ale unui bătrân, la școală, la muncă, în prietenie, în ritualurile colective, laice sau religioase. De cele mai multe ori, nu suntem totuși conștienți de importanța acestei legături. Ce am primit noi moștenire? Ce vrem noi înșine să dăm mai departe? Cui și cum?

Renumiți psihologi, filosofi și scriitori se reunesc în acest volum pentru a vă spune ce a contat cel mai mult în viața lor și ce ar dori să ne transmită: importanța iubirii și a bunăvoinței; transmiterea ca știință de a trăi; modelele care i-au inspirat; lecțiile popoarelor de la capătul lumii.

Și voi, ce ați vrea să împărtășiți și să întruchipați?

Caietul practic de la sfârșitul cărții vă însoțește pe acest drum. Veți găsi în el instrumente și referințe pentru a fi sau pentru a deveni un mesager pe lângă cei din jurul vostru și din lumea întreagă.