Filosofie. Teologie. Psihologie

Pentru fiecare slujitor consacrat al amvonului, predica reprezintă atât un prilej de a-și educa în spirit creștin ascultătorii, cât și un mod de a se manifesta creator în limbaj. Devreme ce gândul este al lui Dumnezeu, limbajul este al celui care comunică oamenilor acest conținut spiritual. Așa se face că în marginea spuselor divine își poate găsi loc și omul. Conștiința profetului, bunăoară, era receptacolul unui mesaj puternic, însă difuz, care necesita o anumită organizare discursivă din partea noului său emițător. Deplin convinși, Apostolii vorbeau despre Învățătorul înviat, după ce toate tainele Evangheliei le primiseră întocmai de la El pe parcursul celor trei ani și jumătate de formare itinerantă prin cetățile lui Israel. În fine, ca veșnic discipol al Cuvântului, preotul își pune inima și cuvintele în slujba Acestuia, mizând pe o energie înrâuritoare ce nu îi aparține în totalitate. Aici apare, cu condiția ca omul să-i sesizeze puterile, aspectul ziditor prin frumusețe al limbii folosite pentru a întrupa adevărul divin. Dacă textele omiletice din trecut se limitau, în genere, la prezentarea dogmelor și a preceptelor creștine, excluzând adesea, chiar cu intenție, creativitatea în planul formei, predicatorii mai noi par să acorde cu mai multă ușurință drept de cetățenie, în discursurile lor, fenomenelor lingvistice care ies din tiparele statornicite.

Autori: Teodor Baconschi și Alexandru Gussi

Profundele schimbări ale lumii contemporane au condus la configurarea unei noi paradigme civilizaționale. În centrul acesteia, se deschide o criză identitară europeană, marcată de succesivele mutații geopolitice, de pericolele naționalismului ori ale ideologiilor de extremă stânga, precum și de impactul rețelelor sociale, în umbra cărora s-a ivit o dimensiune virtuală dezagregată, lipsită de un autentic reper spiritual de sorginte creștină. 

Urmărește aici episodul de podcast înregistrat cu Teodor Baconschi.

Transmiterea este în miezul existenței noastre. Ea se trăiește în apariția unui nou-născut, în cuvintele înțelepte ale unui bătrân, la școală, la muncă, în prietenie, în ritualurile colective, laice sau religioase. De cele mai multe ori, nu suntem totuși conștienți de importanța acestei legături. Ce am primit noi moștenire? Ce vrem noi înșine să dăm mai departe? Cui și cum?

Renumiți psihologi, filosofi și scriitori se reunesc în acest volum pentru a vă spune ce a contat cel mai mult în viața lor și ce ar dori să ne transmită: importanța iubirii și a bunăvoinței; transmiterea ca știință de a trăi; modelele care i-au inspirat; lecțiile popoarelor de la capătul lumii.

Și voi, ce ați vrea să împărtășiți și să întruchipați?

Caietul practic de la sfârșitul cărții vă însoțește pe acest drum. Veți găsi în el instrumente și referințe pentru a fi sau pentru a deveni un mesager pe lângă cei din jurul vostru și din lumea întreagă.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Bogdan-Tataru-Cazaban

Cartea de faţă a fost scrisă în limba franceză în perioada 1946-1947, între două arestări ale autorului. Soţia şi colaboratoarea acestuia, Elena Vellan-Manoilescu (1895-1967), a tradus-o în limba română. Cum manuscrisul original s-a pierdut, prezenta ediţie princeps reproduce traducerea respectivă, realizată în anii 1950. Ortografia a fost actualizată în conformitate cu normele academice actuale.

„Cartea noastră este o încercare cinstită şi sincer dramatică de a semnala marele rău de care suferă adesea oamenii pe care îi copleşesc responsabilităţile politice. Este un strigăt patetic, născut în parte dintr-o dureroasă experienţă personală, îndreptată către lumina şi către certitudine morală, care reconfortează şi consolează.”

Mihail Manoilescu

Autori: Antoine Spire; François Vincent

Elaborarea unei povestiri despre sine umple vidul provocat de suferinta. Construim o imagine, organizam evenimentele intr-un mod coerent, indreptam o ofensa nedreapta, iar o povestire face posibila reconcilierea cu lumea exterioara. Lectura lucrarilor lui Boris Cyrulnik este esentiala pentru toti cei care au cunoscut un traumatism sever in biografia lor, deci pentru fiecare dintre noi.

Aurelian Crăiuțu prezintă o serie de portrete intelectuale captivante ale unor gânditori moderați care nu s-au lăsat pradă curentelor ideologice radicale. Aceasta nu înseamnă însă că acești gânditori au fost lipsiți de pasiune, indiferenți sau nehotărâți. Ei s-au remarcat mai degrabă ca niște apărători înfocați ai unor valori politice și culturale care păreau să-și fi pierdut farmecul și relevanța în vâltoarea conflictelor culturale și a războaielor civile. 

Balázs Trencsényi (Central European University)

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Aurelian Crăiuțu, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/HzCKQWF9RkM

Pentru cei aflați în căutarea adevărului, spectacolul lumii contemporane, dominat de scepticism și relativism moral, este unul descurajant. În fața acestei crize profunde, nevoia de repere devine cu atât mai acută. Pentru a le descoperi, trebuie să reînvățăm să ridicăm privirea spre înălțimile metafizice, să îmbrățișăm viața spirituală în alianța ei cu cea intelectuală.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu părintele Wilhelm Dancă, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Wilhelm-Danca

Puțini sunt filosofii care au influențat cultura secolului XX așa cum a făcut-o Friedrich Nietzsche, care sondează adâncimi nebănuite ale umanului, suscitând interpretări, dar și neînțelegeri la fel de radicale. Concepte precum voința de putere, evaluarea, supraomul, eterna reîntoarcere și nihilismul au cunoscut reverberații puternice nu doar în filosofie, ci și în artă, literatură, psihologie, istoriografie, ba chiar și în biologie, construind un labirint de idei în care sunt imbricate, potrivit unei arhitecturi insolite, dispoziții critice și exerciții genealogice, pentru înțelegerea cărora este nevoie de o ghidare abilă. Cartea lui George Bondor oferă o astfel de îndrumare erudită prin labirintul filosofiei lui Nietzsche, sub forma unei exegeze extrem de riguroase: de-a lungul ei, vom putea surprinde „dansul măștilor” – în jocul căruia profunzimea se împletește, până la confundare, cu suprafața –, dar și pătrunde dramaticul experiențelor de gândire nietzscheene, în care fundamentele de până atunci ale scenariului metafizic al lumii, precum eul, conștiința, substanța sau spiritul, sunt chestionate și reduse la statutul de simple iluzii și aparențe.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Bogdan-Tataru-Cazaban

Înamorat de etern, Thibon nu poate fi prins într-o singură formulă. „Orice măreție, spunea el, este una cu măsură”. Opera lui vie, care transcende toate categoriile, este, de aceea, un elogiu al măsurii umane, expresia unui spirit original, autentic și non-conformist.