Preț redus

Stilistica predicii

Pentru fiecare slujitor consacrat al amvonului, predica reprezintă atât un prilej de a-și educa în spirit creștin ascultătorii, cât și un mod de a se manifesta creator în limbaj. Devreme ce gândul este al lui Dumnezeu, limbajul este al celui care comunică oamenilor acest conținut spiritual. Așa se face că în marginea spuselor divine își poate găsi loc și omul. Conștiința profetului, bunăoară, era receptacolul unui mesaj puternic, însă difuz, care necesita o anumită organizare discursivă din partea noului său emițător. Deplin convinși, Apostolii vorbeau despre Învățătorul înviat, după ce toate tainele Evangheliei le primiseră întocmai de la El pe parcursul celor trei ani și jumătate de formare itinerantă prin cetățile lui Israel. În fine, ca veșnic discipol al Cuvântului, preotul își pune inima și cuvintele în slujba Acestuia, mizând pe o energie înrâuritoare ce nu îi aparține în totalitate. Aici apare, cu condiția ca omul să-i sesizeze puterile, aspectul ziditor prin frumusețe al limbii folosite pentru a întrupa adevărul divin. Dacă textele omiletice din trecut se limitau, în genere, la prezentarea dogmelor și a preceptelor creștine, excluzând adesea, chiar cu intenție, creativitatea în planul formei, predicatorii mai noi par să acorde cu mai multă ușurință drept de cetățenie, în discursurile lor, fenomenelor lingvistice care ies din tiparele statornicite.

17,00 RON 34,00 RON -50%

cu TVA

Autor Marius Ciobotă

Referință: MC-STP-A01

Fișa tehnică

An apariție: 2016
Ediție: I
ISBN: 978-606-8401-75-1
Format: 14,5 CM x 20,5 CM
Număr pagini: 383
Tip copertă: Broșată

Ca gen discursiv cu o circumscriere tematică precisă (doctrina creștină clădită pe Evanghelie), predica poate da impresia unei inevitabile limitări a posibilităților sale de expresie. Descărnarea ideilor teologice ale predicii până la stadiul unor inventare de dogme și învățături etice poate duce la o astfel de percepție. O evaluare stilistică a textelor de predică, în care să fie evidențiate modalitățile prin care autorii au căutat și adesea au găsit ieșirea dintr-o uniformitate verbală și de compoziție aparent dictată de rigorile dogmatice, va arăta că elementul de rezistență al predicii nu trebuie căutat, de fapt, în planul substanței, ci în cel al formei. Sensul textului sacru prinde contur în mentalul receptorilor grație virtuților estetice ale limbii folosite de predicator pentru a da chip Logosului pogorât în lumea noastră.

Majoritatea studiilor cuprinse în paginile următoare văd acum lumina tiparului. Chiar și cele publicate deja, în reviste de specialitate, conțin adaosuri și îmbunătățiri pe care le-am socotit necesare, în mod firesc, odată cu trecerea unui timp de la redactarea și apariția lor. Neputând avea statutul sau ambiția unui tratat, exhaustiv prin definiția lui, această lucrare aspiră, totuși, la condiția unui studiu folositor celor interesați de frumusețea din cuvintele care exprimă, de la amvon, adevărul creștin și, mai ales, de mecanismele care o generează.

„Imaginea îmbrățișării în istorie a omului cu Dumnezeu, ca scenă de iubire și regăsire plenară, este centrul de greutate al predicii, miezul ei semantic. Aici a condus argumentarea de până acum a discursului, de aici se alimentează și concluziile mișcătoare care urmează: Biserica, realitatea constituită virtual prin această împreunare, este corabia care înfruntă valurile lumii de aici, purtându-i pe cei care se străduiesc să împlinească poruncile lui Hristos („regulile interioare de navigație”) spre malul eliberării eshatologice.”

„Episodul dramatic-mântuitor al crucificării lui Hristos îi trezește mitropolitului o sensibilitate specială. El scrie despre suferință în cheie existențială, legând divinul de uman așa cum Mântuitorul a făcut-o în El Însuși. Ca unul care a cunoscut că viața de aici are infernul ei, Anania raportează durerea, în ambele ei forme, la sacrificiul asumat al lui Iisus, ajungând la gândul hristologic ultim: „măsura dumnezeirii Sale n-ar fi fost deplină decât în treapta cea mai de jos a condiției umane” (p.125).”

„Așa cum se poate observa din toate exemplele alese, predica lui Gala Galaction poartă amprenta stilului beletristic ilustrat, cu remarcabilă prolificitate, de romanele și nuvelele sale. O amprentă poate prea adâncă în cazul omiliei. Dincolo de frumusețea și vibrația pe care le imprimă textului, avântul metaforic are, pe alocuri, un efect debordant, excesiv, „vaporos”, după caracterizarea laconică a lui Nicolae Manolescu.”