Cultură și societate

Autori: Episcopul Ignatie (Trif) și Cristian Pătrășconiu

„Ce vedem aici sunt doi oameni — unul e om al Bisericii, celălalt e un om din Biserică — stând de vorbă despre Naștere, Crăciun, Înviere, Paști, om, divinitate, lume, iubire și ștergerea tuturor lacrimilor, așa cum pe vremuri stăteau de vorbă, pe malul râului Ilisos, Socrate și Phaidros, discutând despre frumusețea sufletului în iubire și despre câmpia ființei, așa cum stătuseră de vorbă, la gura sobei, Karl Popper și Konrad Lorenz, vorbind despre oameni, obiceiurile animalelor, lume și etologie, și cum încă mai stau de vorbă, într-un apartament din Paris, Lev Șestov și Benjamin Fundoianu, într-o minunată eternitate a conversației neîntrerupte, care începe odată cu primul om și merge mai departe prin noi, cei care stăm azi de vorbă, până la ultimul om restaurat al mântuirii.”

Horia-Roman Patapievici

Dimensiune fundamentală a existenței omului, sacrul se infuzează în lume prin misterul său greu de elucidat cu instrumentele rațiunii și ale disciplinelor tradiționale. Nu întâmplător, astăzi, antropologia religioasă, hermeneutica biblică, fenomenologia și istoria religiilor, dar și o serie de științe din arealul psihanalizei ori al sociologiei diacronice acordă o deosebită importanță orizontului hierofanic în care Cerul și pământul, spiritul și materia se întrepătrund în lumina mirabilă a revelației.

Într-un delicat florilegiu de Anamneze, amintind de timbrul cald și inepuizabila expresivitate a marilor povestitori ai literaturii artistice, Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei ne propune o suită de autentice modele de trăire duhovnicească, în mijlocul cărora se regăsește portretul luminos al Mitropolitului Bartolomeu Anania. Pe firul unui jurnal atipic, profilul acestui mare cărturar și slujitor al Bisericii reflectă, deopotrivă, chipul blând al părintelui spiritual, pentru care cuvântul întemeietor, scris sau rostit, reprezintă o formă de comuniune sufletească.

Ca teoreticiană a romanului modernist, dar și ca ilustră practicantă a literaturii experimentale de la începutul veacului al XX-lea, Virginia Woolf introduce schimbări fundamentale în relația dintre scriitor și lector. În cheie postromantică, ea își apropie publicul prin empatie, dar face un pas mai departe, îndemnându-l pe cititor să devină judecător și să-și asume o răspundere egală cu a autorului pentru evoluția ulterioară a literaturii. Virginia Woolf contează în acest sens pe reacțiile interlocutorului, stimulându-i creativitatea, incitându-l la dispute, dezvoltându-i spiritul critic.

Monica Pillat

Viața noastră cea de toate zilele nu ne‑o cunoaștem. Ne trezim, mâncăm, lucrăm, vorbim cu prieteni și cu necunoscuți, scriem, citim, ne plimbăm, cumpărăm – toate se învălmășesc într‑o mulțime amorfă de gesturi căreia nici măcar opoziția dintre timpul liber și timpul datorat slujbei nu ajunge să‑i dea contur. Trăim opac. Din când în când, cu trecerea anilor, un gest, un miros, un sunet, întâlnirea cu cineva, o fotografie ne aduc în minte câte un fragment din ce a fost. 

Sanda Golopenția

Viața lui Blaise Pascal, străbătută de mistuitoare intuiții metafizice, se dovedește a fi o neobosită căutare a misterului presimțit dincolo de aparențe, de textura infinit de complexă a realului. Parcurgând momentele emblematice ale biografiei lui Pascal, articulate pe cele trei dimensiuni fundamentale – omul, gânditorul, savantul –, Pierre Lyraud ne dezvăluie un spirit reflexiv, oscilând între apropiere și distanțare față de lume, dar aflat într-un continuu dialog cu intelectualii vremii sale. 

„Pornind, în anumite limite, de la substanța colindei religioase populare, Monica Pillat izbutește performanța rară de a trata subiectiv și foarte personal sensul acesteia, conferindu-i în efigie valoarea unui drum care duce de la ceasul sfânt al Nașterii la acela al Învierii Domnului. Monica Pillat are nu o dată, fulgerător, conștiința că drumul spre Dumnezeu trece prin starea de veghe, ceea ce ne duce cu gândul la spusele lui Iisus: «Stați treji… că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului».”

Viorica Nișcov

Tocqueville și natura democrației, cea de-a doua carte scrisă de filosoful Pierre Manent, își păstrează deplina actualitate și la patru decenii după apariția sa în Franța. Consacrată unuia dintre cei mai subtili gânditori politici ai secolului al XIX-lea, cartea este o analiză pasionantă a unor teme fundamentale pentru oricine dorește să înțeleagă schimbarea radicală care se află la originea lumii moderne: democrația, natura umană, libertatea, egalitatea, religia.

Miruna Tătaru-Cazaban

„În măsura în care suntem pe drum, orientați spre modelul nostru inaugural, îngerul ne apare în preajmă, ca o întruchipare a acestui model. A fi însoțit de înger înseamnă a umbla spre țintă cu țintă cu tot, a merge spre modelul care te însoțește. Avem un înger călăuzitor pentru că trăim, de la protopărinți încoace, sub regimul derivei; avem nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiție, călători, ființe în trecere, duhuri itinerante.”

Andrei Pleșu