Memorii colective – Intermemoria & Româna globală

49,00 RON

cu TVA

Cartea de față lansează cititorilor o provocare. Membrii unei comunități trăiesc cel mai intens și afectează cel mai profund memoria colectivă înglobantă atunci când vorbesc, ascultă spre a vorbi ulterior sau se observă vorbind și ascultând. Voi rezerva pentru această memorie vorbită, activată și hrănită de dialog, termenul de intermemorie, afirmând, în esență, că intermemoria este aspectul cel mai dinamic al unei memorii colective. Ce se întâmplă și cum se manifestă intermemoria – pe care am abordat-o precumpănitor în destinul regional și mai puțin în cel național al limbii române – atunci când contextul în care o situăm devine global? Alăturând volumele Intermemoria și Româna globală, ea propune simultan o reflecție teoretică și o informare factuală privind variantele limbii române vorbite pe glob. Spre deosebire de volumul Intermemoria, pentru care întrevăd extensiuni teoretice la nivel urban și național, Româna globală este un studiu de etapă, care va trebui reluat în momente succesive. Între momentul inițial, pe care l-am prezentat în acest al doilea volum, și momentul actual s-au produs evoluții complexe, care necesită nu numai completări, ci și descrieri integrale, prin studii de caz.

Sanda Golopenția

Autor Sanda Golopenția

Referință: MC-SG1

Fișa tehnică

An apariție: 2024
ISBN: 978-630-6543-50-2
Format: 140 x 205 mm
Număr pagini: 408
Tip copertă: Cartonată

Fiecare grup este suportul unei memorii colective, care plonjează mai mult sau mai puțin adânc în trecut. Pentru a stabili limitele trecutului pe care îl asumă sau, am putea spune, ale trecutului în vigoare, etnologul trebuie să refacă seria evenimentelor celor mai îndepărtate în timp cu privire la care grupul dispune încă, dacă nu de participanți direcți (și deci de martori), cel puțin de comentatori. Etnologul va urca (sau va coborî) astfel, din etapă în etapă, până la primul episod din lanțul de mărturii privitoare la evenimentele respective. El (sau ea) va deveni astfel capabil(ă) să evalueze adâncimea temporală a memoriei colective a grupului, cu alte cuvinte, distanța dintre momentul anchetei și data cea mai îndepărtată cronologic la care urcă mărturiile sau comentariile care au fost culese de la membrii lui. Trecutul în vigoare se modifică pe măsură ce, pierzându‑și membrii, grupul nu mai poate accede la evenimentele ai căror martori și comentatori au dispărut. În paralel, adâncimea temporală a memoriei colective poate rămâne aceeași, poate descrește sau poate spori. Ar fi interesant de văzut dacă, pentru un grup dat, adâncimea temporală a memoriei variază drastic sau dacă, dimpotrivă, ea tinde să se mențină în limite mai mult sau mai puțin stabile.

Rămâne de răspuns, pe scurt, la o ultimă întrebare: care ar fi, într‑un asemenea caz, prezentul memoriei? Propun să distingem între două prezenturi ale memoriei colective, ambele definite mai cu seamă în raport cu intermemoria. Primul, pe care l‑am putea numi prezentul lung, nu este altceva decât trecutul în vigoare, așa cum este trăit dialogal. Cu alte cuvinte, trecutul istoriilor conversaționale în curs, prezentul conversațiilor trecute, așa cum pulsează ele în indivizi. Grație lui, fiecare conversație recapitulează implicit tot trecutul necesar, mai exact, tot trecutul vorbit pe care partenerii unei istorii conversaționale au simțit nevoia să‑l poarte „asupra lor” și să‑l infiltreze în conversația în curs. Al doilea, prezentul scurt sau prezentul punctual, este, în schimb, prezentul ancorării conversaționale emergente și expansive.

Consider că descântecele de dragoste reprezintă prototipul posibil al oricărei vindecări simbolice, în măsura în care, în dogmatismul arhaic care le stă la bază, se afirmă că oamenii ajung să fie urâți de semenii lor, se îmbolnăvesc, devin urâți și disprețuiți, riscând chiar moartea, din cauza unor soluții existențiale sau magice incompetente la marile chestiuni ale iubirii sau ale căsătoriei.