Colecție

Într-o epocă în care micro-analizele sunt preferate survolărilor erudite ale marilor întrebări, Rémi Brague propune, cu îndrăzneală intelectuală, o amplă reflecție asupra fundamentelor culturii, desfășurată în trei volume.

Prima carte pe care Olivier Clément a publicat-o în 1959, după convertirea la Ortodoxie, e o mărturie pasionantă a căutărilor sale spirituale și a  viziunii despre credința pe care a îmbrățișat-o, răspunzând într-o zi chemării irezistibile a lui Hristos. În sintonie cu Nikolai Berdiaev și Vladimir Lossky, dar mai ales cu Părinții Bisericii, Clément inaugurează cu această reflecție despre timp o operă de teolog îndrăgostit de taina transfiguratoare a Învierii.

Maritain nu se mulțumește cu observații generale; împreună cu pedagogii clasici, consideră că, pentru a da unei societăți și, mai ales, unei democrații, substratul de valori comune indispensabile echilibrului său, educația este „instrumentul primordial”.

Guy Avanzini

Convorbirile reunite în acest volum țin de o perioadă în care Ricoeur crede că e posibil să se facă din nou auzit în Franța. Iar ceea ce se face auzit nu este „moderația” sau „ecumenismul” care au fost de atâtea ori „reproșate” filosofului, ci metoda pe care o aplică fiecăreia dintre intervențiile sale. Una dintre caracteristicile gândirii lui Ricoeur este aceea de a nu separa studiul unei probleme (voința, interpretarea, acțiunea, timpul) de întrebările legate de metodă. Nu există o separație între ceea ce face filosofia și reflecția despre ceea ce ea poate să facă.

Michaël Fœssel

În opinia mea, noțiunea de om capabil este una centrală, pentru că ea îmi permite să reunesc, pe de o parte, ceea ce aș putea numi o antropologie – un fel de descriere generală a ce înseamnă a fi om – și, de cealaltă parte, o morală, în măsura în care omul este în mod esențial demn de respect, atâta timp cât disting în el capacitatea de a fi el însuși. Din acest punct de vedere, aș adopta ca primă maximă a acțiunii mele următoarea formulare: orice altă viață, prin capacitățile sale, este la fel de importantă ca a mea. În plus, ceea ce constituie umanitatea omului, ceea ce îl face demn de respect, nu poate fi determinat doar din punct de vedere moral, ci și politic, cetatea devenind astfel mediul în care capacitățile umane pot fi dezvoltate.

Paul Ricœur

Teritoriu explorat cu asiduitate de reprezentanții diferitelor școli și direcții de cercetare istorică și teologică, scrierile evanghelice constituie documentele primare ale unei lumi de o intensă efervescență spirituală. 

„În măsura în care suntem pe drum, orientați spre modelul nostru inaugural, îngerul ne apare în preajmă, ca o întruchipare a acestui model. A fi însoțit de înger înseamnă a umbla spre țintă cu țintă cu tot, a merge spre modelul care te însoțește. Avem un înger călăuzitor pentru că trăim, de la protopărinți încoace, sub regimul derivei; avem nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiție, călători, ființe în trecere, duhuri itinerante.”

Andrei Pleșu

Pentru fiecare slujitor consacrat al amvonului, predica reprezintă atât un prilej de a-și educa în spirit creștin ascultătorii, cât și un mod de a se manifesta creator în limbaj. Devreme ce gândul este al lui Dumnezeu, limbajul este al celui care comunică oamenilor acest conținut spiritual. Așa se face că în marginea spuselor divine își poate găsi loc și omul. Conștiința profetului, bunăoară, era receptacolul unui mesaj puternic, însă difuz, care necesita o anumită organizare discursivă din partea noului său emițător. Deplin convinși, Apostolii vorbeau despre Învățătorul înviat, după ce toate tainele Evangheliei le primiseră întocmai de la El pe parcursul celor trei ani și jumătate de formare itinerantă prin cetățile lui Israel. În fine, ca veșnic discipol al Cuvântului, preotul își pune inima și cuvintele în slujba Acestuia, mizând pe o energie înrâuritoare ce nu îi aparține în totalitate. Aici apare, cu condiția ca omul să-i sesizeze puterile, aspectul ziditor prin frumusețe al limbii folosite pentru a întrupa adevărul divin. Dacă textele omiletice din trecut se limitau, în genere, la prezentarea dogmelor și a preceptelor creștine, excluzând adesea, chiar cu intenție, creativitatea în planul formei, predicatorii mai noi par să acorde cu mai multă ușurință drept de cetățenie, în discursurile lor, fenomenelor lingvistice care ies din tiparele statornicite.

Autori: Teodor Baconschi și Alexandru Gussi

Profundele schimbări ale lumii contemporane au condus la configurarea unei noi paradigme civilizaționale. În centrul acesteia, se deschide o criză identitară europeană, marcată de succesivele mutații geopolitice, de pericolele naționalismului ori ale ideologiilor de extremă stânga, precum și de impactul rețelelor sociale, în umbra cărora s-a ivit o dimensiune virtuală dezagregată, lipsită de un autentic reper spiritual de sorginte creștină. 

Urmărește aici episodul de podcast înregistrat cu Teodor Baconschi.

Transmiterea este în miezul existenței noastre. Ea se trăiește în apariția unui nou-născut, în cuvintele înțelepte ale unui bătrân, la școală, la muncă, în prietenie, în ritualurile colective, laice sau religioase. De cele mai multe ori, nu suntem totuși conștienți de importanța acestei legături. Ce am primit noi moștenire? Ce vrem noi înșine să dăm mai departe? Cui și cum?

Renumiți psihologi, filosofi și scriitori se reunesc în acest volum pentru a vă spune ce a contat cel mai mult în viața lor și ce ar dori să ne transmită: importanța iubirii și a bunăvoinței; transmiterea ca știință de a trăi; modelele care i-au inspirat; lecțiile popoarelor de la capătul lumii.

Și voi, ce ați vrea să împărtășiți și să întruchipați?

Caietul practic de la sfârșitul cărții vă însoțește pe acest drum. Veți găsi în el instrumente și referințe pentru a fi sau pentru a deveni un mesager pe lângă cei din jurul vostru și din lumea întreagă.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Bogdan-Tataru-Cazaban