Colecție

Într-o lume care pare că și-a pierdut orice speranță, chiar și creștinii – acești „profesioniști ai speranței” – traversează timpuri grele, de criză profundă. Acum, mai mult decât oricând, este nevoie să reluăm lecția profetului Ieremia, privind disperarea în față, scrutând inima nopții. Vom descoperi astfel că adevărata speranță nu are de-a face cu optimismul, ci ne cere curajul de a renunța la iluzii și la falsele speranțe. De-a lungul acestei experiențe dureroase, doar cuvintele lui Dumnezeu – „Voi fi cu tine” – oferă temelia de nezdruncinat pe care putem să ne reclădim speranța. Pentru că speranța creștinilor are un singur lucru de oferit: viața veșnică. O viață care nu începe după moarte, ci care începe acum. Este un alt mod de a trăi, de a ne trăi moartea, de a ne muri viața. Fără îndoială, faptul de a renaște nu a fost niciodată expus atât de clar, dar și de tulburător ca în această carte.

Autori: Liliana Ursu și Laurențiu-Ciprian Tudor

„Cine deschide Cartea paşilor are parte de o experienţă inițiatică. Doi poeţi în care arde flacăra duhului, Liliana Ursu, în rolul mentorului, şi Laurenţiu-Ciprian Tudor, ca discipol, stau împreună la sfat de taină, punându-și la cale şi primenindu-și sufletele.

Monica Pillat

Scris într-un stil alert și captivant, romanul Capcana este construit pe un scenariu polițist. O crimă petrecută în America zilelor noastre constituie pretextul unor explorări profunde și intime ale personajului principal, Zachary Shepherd, asupra condiției exilului și exilatului.

Autor II: Vasile Ciobanu

Coordonator: Radu Racoviţan

Prezenta lucrare reprezintă o cercetare a unui grup de cercetători coordonaţi de Sorin Radu, Vasile Ciobanu şi Radu Racoviţan din cadrul catedrei de istorie a Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. Trecutul unei aşezări şi al comunităţii sale este la fel de important pentru oamenii locului ca şi istoria neamului lor pentru toţi românii. Reconstituirea sistematică a istoriei aşezărilor umane din România, sate şi orase, este o îndatorire permanentă pentru toate generaţiile şi cu atât mai mult pentru cea de astăzi, care vine după o epocă în care totul – natura, omul, deci şi trecutul sau – putea fi transformat. Avem datoria astăzi, între alte obligaţii, să cercetăm viaţa trecută a aşezărilor noastre. Monografiile istorice ale oraşelor ar trebui să facă parte din identitatea pe care vrem să o construim pentru locul respectiv.

Monografia oraşului Călimăneşti a fost editată pentru a constitui un reper atât pentru autorităţile locale, cât şi pentru posibilii dezvoltatori. Realizarea monografiei istorice şi etnografice o oraşului Călimăneşti cuprinde o prezentare detaliată a istoricului zonei din Antichitate până în prezent, urmărind aspecte ce ţin de viaţa politică, spirituală, precum şi de statutul edilitar, administrativ, turistic al vieţii cotidiene a locuitorilor [...]

“Oferindu-ne cheile esenţiale ale unei învăţături care a constituit şi obiectul unei expuneri tehnice în mai multe volume, textul lui Elizabeth Sombart ne permite să intrăm în inteligenţa unei practici pianistice încoronate de iubire. Citind paginile sale, cititorul este iniţiat într-o Pedagogie ale cărei articulaţii precise şi legi obiective sunt inseparabile de „anii de game interioare” care implică total muzicianul.

Prin propria sinteză a învăţăturii primite de la cei doi maeştri, Sergiu Celibidache pentru fenomenologia sunetului (prima parte) şi Hilde Langer Rühl pentru fenomenologia gestului (partea a doua), Elizabeth Sombart denotă o înţelegere riguroasă a „legilor fenomenelor sonore şi punerea lor în relaţie”, precum şi „folosirea respiraţiei şi a diafragmei în cântatul la pian, vocal şi instrumental, pentru ca gestul să integreze şi să unifice frazarea muzicală”. ”

(Elizabeth Sombart)

Alăturând eseuri, pagini de jurnal, conferințe și dialoguri care descriu spații, obiecte, oameni și momente ale vieții proprii câtorva texte despre cărți, volumul constituie o recapitulare nesistematică în care invitațiile de colaborare pe teme date, întrebările interviurilor și interpelările lecturilor au avut un rol declanșator important. El evocă trasee, de la bulevardele care se succed unind peste Ocean Bucureștiul cu orașul american Providence, la localitățile și țările popasurilor sau ale drumețiilor de suflet (Bozovici, Breb, Săpânța, New York, Paris, Mexic, Spania, Santorini, Timișoara, America, Maramureș, Franța) și etape existențiale: anii de școală, de facultate, cu arestările și ședințele de demascare ale epocii; anii de cercetare (în domeniul lingvisticii structurale, al pragmaticii și semioticii, dar și pe teren, în Maramureș sau la Woonsocket, R.I.) alături de Al. Rosetti, Mihai Pop, Ovidiu Bîrlea, Marius Sala, Solomon Marcus, Thomas A. Sebeok; exilul, începând din 1980; revenirea în România după 1989; proiectele care se clarifică treptat prin munca meditată în arhive din România, Franța sau America, ducând la publicarea mai multor volume postume ale lui A. Golopenția (Ultima carte, Românii de la est de Bug, sau seria Rapsodia epistolară I–IV) și Ștefania Cristescu Golopenția (Descântatul în Cornova–Basarabia sau Sporul vieții).

Teritoriu explorat cu asiduitate de reprezentanții diferitelor școli și direcții de cercetare istorică și teologică, scrierile evanghelice constituie documentele primare ale unei lumi de o intensă efervescență spirituală. 

Ca teoreticiană a romanului modernist, dar și ca ilustră practicantă a literaturii experimentale de la începutul veacului al XX-lea, Virginia Woolf introduce schimbări fundamentale în relația dintre scriitor și lector. În cheie postromantică, ea își apropie publicul prin empatie, dar face un pas mai departe, îndemnându-l pe cititor să devină judecător și să-și asume o răspundere egală cu a autorului pentru evoluția ulterioară a literaturii. Virginia Woolf contează în acest sens pe reacțiile interlocutorului, stimulându-i creativitatea, incitându-l la dispute, dezvoltându-i spiritul critic.

Monica Pillat

„Vechile rosturi înalte ale poeziei erau legate de întinderile memoriei și de ceea ce se află dincolo de vizibil. Astfel, aureolată de prestigiu, poezia apărea în viața oamenilor ca graniță între fragilitatea sonoră a cuvintelor și puterea ce le locuiește de dincolo de limbaj. Relația dintre sacru și poezie era, la un moment dat, într-atât de recunoscută, încât marii teologi știau că doar cei înzestrați cu darul verbului inspirat puteau transmite cu adevărat descoperirile inefabile ale Duhului.” 

Bogdan Tătaru-Cazaban