Educație și formare

Matematica este domeniu de cunoaștere și de cercetare; fenomen de cultură; știință, artă și filosofie deopotrivă; unealtă, limbaj și mod de gândire; catalizator al unor transferuri de idei, metode și rezultate (a se vedea transferul noțiunii de entropie din termodinamică în teoria informației); disciplină de învățământ; joc, fenomen social, dar poate fi și modă; uneori, formă de snobism, formă de patologie, mijloc de intimidare și chiar de terorizare; în ipostazele ei majore, matematica poate deveni un mod de a înțelege lumea, de a ne înțelege propria noastră minte și propria noastră spiritualitate. Matematica poate deveni un mod de viață.

În matematică este loc pentru metaforă, metonimie și simbol, pentru poveste, dramatism și teatralitate, pentru transcendență. Montajul vertical la care se referă Eisenstein pentru domeniul filmului se regăsește în polifonia textului matematic.

Lumea numerelor se află într-un grav impas semiotic. Cele mai multe numere nu au nume, în sensul că nu pot fi reprezentate prin mijloace finite. Cuvintele devin neputincioase în încercarea lor de a desemna numere întregi tot mai mari.

Matematica trebuie să rămână ca muzica, să fie cultivate pentru propria ei plăcere. N-a fost să fie. Societatea a pus accentual pe funcția ei utilitară.

Solomon Marcus

Pentru fiecare slujitor consacrat al amvonului, predica reprezintă atât un prilej de a-și educa în spirit creștin ascultătorii, cât și un mod de a se manifesta creator în limbaj. Devreme ce gândul este al lui Dumnezeu, limbajul este al celui care comunică oamenilor acest conținut spiritual. Așa se face că în marginea spuselor divine își poate găsi loc și omul. Conștiința profetului, bunăoară, era receptacolul unui mesaj puternic, însă difuz, care necesita o anumită organizare discursivă din partea noului său emițător. Deplin convinși, Apostolii vorbeau despre Învățătorul înviat, după ce toate tainele Evangheliei le primiseră întocmai de la El pe parcursul celor trei ani și jumătate de formare itinerantă prin cetățile lui Israel. În fine, ca veșnic discipol al Cuvântului, preotul își pune inima și cuvintele în slujba Acestuia, mizând pe o energie înrâuritoare ce nu îi aparține în totalitate. Aici apare, cu condiția ca omul să-i sesizeze puterile, aspectul ziditor prin frumusețe al limbii folosite pentru a întrupa adevărul divin. Dacă textele omiletice din trecut se limitau, în genere, la prezentarea dogmelor și a preceptelor creștine, excluzând adesea, chiar cu intenție, creativitatea în planul formei, predicatorii mai noi par să acorde cu mai multă ușurință drept de cetățenie, în discursurile lor, fenomenelor lingvistice care ies din tiparele statornicite.

Este vorba, în aceste din urmă texte, despre două dintre rănile adânci ale educaţiei în România zilelor noastre: precaritatea motivaţiei pentru studiu în învăţământul preuniversitar, respectiv, în învăţământul superior, „reprofilarea” universitarului, de la un ins iubitor de libertate şi adevăr, la un aspirant către eficienţă şi putere.

Prin ceea ce a afirmat Solomon Marcus cu diverse prilejuri şi, nu în ultimul rând, prin felul în care şi-a împlinit existenţa ca pe „un drum al aventurii”, ca pe o neistovită căutare, e limpede că niciunul dintre cele două fenomene nu l-a lăsat indiferent.

Liviu Papadima

1 noiembrie 2016

Asemeni chintesenței, această lucrare este rodul unei prelungi frecventări a operei lui Edith Stein, a unei urmăriri atente a itinerariului său filosofic şi spiritual, a teoriei sale antropologice în raportul ei cu educaţia.

În gândirea acestui autor, problema educaţiei ocupă un loc central, cu toate că nu este elaborată într-o formă sistematică. Într-adevăr, considerațiile legate de această tematică se găsesc răspândite în toată opera sa, de unde și legitimitatea deplină a unui proiect de reconstituire a arhitecturii sale de ansamblu.

Pentru Edith Stein, educaţia este o „artă de a-și modela propria viață”, un gest activ, o veritabilă creaţie. Din această perspectivă, suntem invitaţi să urmăm pas cu pas aplicarea efectivă a gestului educativ, tot așa cum urmărim o linie melodică.

În ce constă însă experienţa profundă pe care o avem atunci când ascultăm o melodie? „O melodie nu este pentru noi o simplă succesiune de sunete pe care le percepem prin intermediul auzului. În această melodie, auzim cântând chiar sufletul uman.” Cu alte cuvinte, articulaţiile care construiesc din interior o melodie sunt tot atâtea puncte de sprijin care permit degajarea mișcării sale vivace, fără să-i blocheze avântul. În acelaşi fel, pornind de la dimensiunile esenţiale ale fiinţei umane, Edith Stein consideră mişcarea melodică inerentă gestului educativ ca pe o manifestare a „notei pure dată de fiecare creatură.

Avem cele zece porunci. În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele își au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educației și al învățării la toate vârstele. Dar nu prea se întâmplă acest lucru. […]Nu sunt acestea singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante și dintre cele mai neglijate. Trăim acum un moment al unui nou început. Voi, oameni ai școlii și ai universității, voi, elevi și studenți, voi, părinți ai elevilor și studenților, voi, oameni de cultură, intelectuali, ce ar fi să valorificăm a doua nevoie evocată mai sus și să ne împrospătăm?

Solomon Marcus

Seria Răni deschise ar fi trebuit să se încheie odată cu volumul 6, apărut postum. Dar ea nu s-a lăsat încheiată, bogăția materialului impunând publicarea volumului de față, care reproduce, în bilanț atent, opt texte rămase nepublicate din anul 2012, 17 texte care completează imaginea anului 2013 și 37 texte care reprezintă doar o parte din prestația pe 2014 a autorului. (…) 

Desfășurarea proiectului Răni deschise nu ar fi fost posibilă fără provocările lansate de reviste, posturi de televiziune, școli și alte instituții de învățământ și cultură ale României. Solomon Marcus a intervenit atunci când era invitat și amploarea acțiunii sale e potențată de intere-sul cu care a fost așteptată și solicitată. (…)

La fel cu toate volumele apărute până acum ale seriei, volumul de față intră în ecou cu cele care l-au precedat. Temele asupra cărora Solomon Marcus a insistat încă de la început sunt problemele de fond ale educației actuale: educația matematică și științifică perimată, nevoia de dialog între disciplinele care se predau la școală și între profesorii care le corespund, obligațiile culturale și formative ale profesorilor, independent de materia pe care o reprezintă, stimularea la elevi a curiozității, a spontaneității creatoare, cu riscul asumat al greșelilor, și a rezistenței intelectuale pe termen lung, educația tinerei generații în spiritul deschiderii îndrăznețe spre marea aventură a învățării și al opțiunii lucide pentru tipul de activitate în care poate excela.

 Sanda Golopenția

Claire Aubé s-a întâlnit cu douăsprezece persoane care au suferit diverse traume, a știut să le asculte cu atenție și empatie, adresându-le de fiecare dată întrebări pertinente, adesea incisive, dar niciodată deplasate. Autoarea a reușit să-i facă să vorbească pe niște oameni afectați de suferințe foarte diferite: abandonarea sau maltratarea în copilărie, părăsirea de către partenerul de viață, bolile grave, moartea unei persoane apropiate, handicapul, sărăcia extremă, criza existențială sau manipularea psihologică. De-a lungul încercărilor prin care au trecut, acești oameni și-au descoperit resurse interioare nebănuite pe care le-au dezvoltat apoi într-un mod remarcabil, fie că a fost vorba de artă, de umor sau de reflectarea asupra sensului existenței. Așadar, la baza rezilienței se află o îmbinare subtilă între, pe de o parte, întâlniri și legături create – ceea ce reprezintă latura interpersonală a rezilienței – și un travaliu interior și o căutare a sensului vieții, pe de altă parte, ceea ce constituie latura ei intrapersonală.

Jacques Lecomte

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/3fBo49U

Transmiterea este în miezul existenței noastre. Ea se trăiește în apariția unui nou-născut, în cuvintele înțelepte ale unui bătrân, la școală, la muncă, în prietenie, în ritualurile colective, laice sau religioase. De cele mai multe ori, nu suntem totuși conștienți de importanța acestei legături. Ce am primit noi moștenire? Ce vrem noi înșine să dăm mai departe? Cui și cum?

Renumiți psihologi, filosofi și scriitori se reunesc în acest volum pentru a vă spune ce a contat cel mai mult în viața lor și ce ar dori să ne transmită: importanța iubirii și a bunăvoinței; transmiterea ca știință de a trăi; modelele care i-au inspirat; lecțiile popoarelor de la capătul lumii.

Și voi, ce ați vrea să împărtășiți și să întruchipați?

Caietul practic de la sfârșitul cărții vă însoțește pe acest drum. Veți găsi în el instrumente și referințe pentru a fi sau pentru a deveni un mesager pe lângă cei din jurul vostru și din lumea întreagă.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Bogdan-Tataru-Cazaban

Autor: Boris Cyrulnik

Boris Cyrulnik și Tzvetan Todorov au traversat epoca urmând traiectorii diferite, dar amândoi au devenit gânditori validați de public și observatori angajați ai societăților noastre. Atât unul, cât și celălalt au cunoscut totalitarismul și încearcă să înțeleagă ce anume ne poate permite să rezistăm terorii. Acestea sunt motivele care stau la baza dialogului de față despre capacitatea oamenilor de a rezista „barbariei” sau de a-i cădea pradă, în momentul în care o Europă afectată de atentate își pune întrebări în legătură cu viitorul ei.

Nicolas Truong