Științe socio-umane. Studii interdisciplinare

La zece ani de la prima apariție a volumului Chronosophia – chipuri ale timpului, Mihai Dinu readuce în prim-plan, odată cu această nouă ediție revăzută, un studiu original, extrem de complex asupra timpului. Ineditul constă în modalitatea prin care autorul scrutează obiectiv tocmai percepția subiectivă asupra timpului. Așadar, un studiu obiectiv asupra timpului subiectiv. Erudiția și propensiunea pentru interdisciplinaritate ale autorului se fac simțite prin pluralitatea perspectivelor: timpul este privit în lumina filosofiei, psihologiei, matematicii, teoriilor muzicii şi literaturii şi, în final, a teologiei.

În centrul cărții Civilizația analfabetismului stau fenomenele legate de tranziția de la o civilizație dominată de alfabetizare la una caracterizată de o varietate de mijloace de expresie și comunicare. Căderea regimurilor totalitare, dificultățile structurale actuale ale Uniunii Europene, povara aparatului birocratic statal, efortul mondial de retehnologizare și economia globală reprezintă o parte a tabloului mai amplu al unui progres necesar.

Lumea noastră nu mai este lumea a două culturi – știință și discipline umaniste – pe care o analiza C.P. Snow. Este o lume a unei dinamici fără precedent până acum în istorie. În această lume, numeroase alfabetizări noi, supuse uzurii morale ca orice altceva în epoca noastră, depășesc necesitatea și posibilitatea unei alfabetizări atotcuprinzătoare. Ele asigură interacțiunii umane mijloacele adecvate atingerii a probabil celor mai radicale forme de individualism, ca și mijloacele cele mai uluitoare de intercondiționare socială.

Progresul științific și inovația tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenței pe care acestea o au asupra existenței și creativității umane. Civilizația Analfabetismului reprezintă dovada acestei afirmații.

Firul roșu care traversează acest volum este cel al războiului, al ocupației sovietice a României cu neantizarea culturală care i-a urmat, și al exilului. În condițiile grele ale războiului, o echipă de cercetători condusă de A. Golopenția a reușit să identifice comunitățile românești dintre Bug și Nipru, la care specialiștii români nu avuseseră acces până atunci. Constantin Brăiloiu s-a înrolat în acest efort. Datorită lui răzbesc până la noi vocile românești ale unor oameni trăind în 1942 la sute de km distanță de România. Aflat ca expert la Conferința de Pace de la Paris în anul 1946 și prevăzând cele ce aveau să urmeze, Anton Golopenția a încercat să sprijine efortul de a-și găsi un rost în străinătate al lui C. Brăiloiu, Emil Cioran sau Mircea Eliade recomandându-l pe fiecare unor prieteni din Europa și Statele Unite. În Elveția, care era pentru C. Brăiloiu o a doua patrie, și unde își făcuse o mare parte din studii, prof. Eugène Pittard, Samuel Baud-Bovy și mulți alții s-au raliat cu generozitate la ideea de a înființa o Arhivă Internațională de Muzică Populară (A.I.M.P.) a etnomuzicologului român, încercând, fără a reuși, să-i asigure și independența materială. În complicata Franță postbelică, în 1948, Brăiloiu a fost angajat la C.N.R.S. El va pendula însă, până la sfârșitul vieții între Geneva, de care îl leagă lucrul în cadrul A.I.M.P., și Paris. În 1950–1951, exilați în America, Sabin Manuila, fostul director al Institutului Central de Statistică din București și Roman Jakobson, la rândul lui exilat pe rând din Rusia și Cehoslovacia [...]

Dincolo de cuvinte – polifonia inaudibilă a Scrisorii pierdute inaugurează o direcție de cercetare inedită, având drept obiect nu atât piesa privită ca operă literară, cât componenta regizorală implicită încorporată în didascalii și în indicațiile privitoare la perindarea prin scenă a personajelor. În termenii dihotomiei propuse de cercetătorul german Manfred Pfister, studiul din volumul de față este axat în mod programatic pe investigarea sistematică a Nebentextului, căruia urmărește să îi evidențieze potențialitățile estetice, neglijate până în prezent de mai toți exegeții teatrului caragialian.

Cartea de faţă a fost scrisă în limba franceză în perioada 1946-1947, între două arestări ale autorului. Soţia şi colaboratoarea acestuia, Elena Vellan-Manoilescu (1895-1967), a tradus-o în limba română. Cum manuscrisul original s-a pierdut, prezenta ediţie princeps reproduce traducerea respectivă, realizată în anii 1950. Ortografia a fost actualizată în conformitate cu normele academice actuale.

„Cartea noastră este o încercare cinstită şi sincer dramatică de a semnala marele rău de care suferă adesea oamenii pe care îi copleşesc responsabilităţile politice. Este un strigăt patetic, născut în parte dintr-o dureroasă experienţă personală, îndreptată către lumina şi către certitudine morală, care reconfortează şi consolează.”

Mihail Manoilescu

Tema emigrației și a exilului rămâne o temă actuală care se cere dezbătută în cultura românească. Consecințele valurilor de emigrație ale secolului XX operează încă. Li se alătură, de neignorat, tema stringentă, a migrației forței de muncă. Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri marchează, în viziunea la care subscriu, un îndemn la examinarea întoarcerilor din exil sau emigrație, cu potențialul lor de dăruire și creștere. Înainte de anul 1989, întoarcerile prin emisiuni sau publicații au fost semn de neuitare și modalitate de a fi utili celor de acasă, prin informare trează cu privire la ce se întâmpla în lume sau în exilul românesc. După 1989, întoarcerile în România, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, au fost încercări de a acționa intelectual împreună, descoperind modurile în care experiența dobândită prin emigrare sau exil se poate vărsa în efortul de înțelegere și depășire al întregii societăți românești. Proiectele, care s-au îndesit în interviuri sau în eseuri, și nu lipsiseră în fapt încă de la început, sunt proiecte în care cred, astăzi la fel ca atunci când le-am pus pe hârtie. Trecute prin filtrul experiențelor din România, ele ar putea contribui, nădăjduiesc, la limpeziri necesare.

Sanda Golopenția

Autor coordonator: Gheorghe Păun

Autor coordonator: Gheorghe Păun

Titlul cărţii exprimă exact scopul urmărit: să strângă laolaltă mărturii din partea celor care s-au întâlnit, în cele mai variate împrejurări, cu Solomon Marcus. Printre aceştia: Ana Blandiana, Andrew Bruckner, Cristian S. Calude, Marcel Danesi, Mircea Martin, Grigore C. Moisil, Nichita Stănescu, Sergiu Rudeanu, Umberto Eco şi Claude Lévi-Strauss. Întâlniri cu Solomon Marcus este o carte în două volume, cu peste 450 de contribuţii a căror varietate provine din varietatea preocupărilor lui Solomon Marcus.

„Copil fiind, sufeream dacă, ieşind din casă, nu întâlneam, pe uliţa care şi azi se cheamă strada Iernii, alţi copii. Începeam a-i striga, chemându-i la joacă. Apăreau imediat pe la ferestre, de prin curţi, bucuroşi şi ei de chemarea mea, pentru înălţarea unui zmeu sau pentru un joc de-a v-ați ascuns. Această nevoie de fiinţe umane cu care să avem o senzaţie de a fi împreună într-un anume joc s-a păstrat pe tot parcursul vieţii, dar semnificaţia lui împreună s-ametamorfozat și s-a îmbogăţit mereu, jocul a fost mereu altul. Nevoia de oameni care la rândul lor să aibă nevoie de noi ne ajută să dăm un sens vieţii.”

Solomon Marcus