Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri

Ediția integrată pe care o prezint cititorilor pune în evidență etapele organice ale abordării, cu cadrul și adresații lor respectivi. Astfel, prozele scurte sau eseurile orientate cu precădere spre subiecte românești ale pre-exilului și având ca adresați imediați românii dinafara României, apărute în publicațiile de exil Lupta sau Litterae, domină volumul Cartea plecării. Conceput și publicat aproape simultan, volumul America America abordează complementar, prin analize și reflecții încropind o monografie sui generis, spațiul cultural și social al țării de sosire, dar se adresează direct, dat fiind că majoritatea textelor au fost citite la Radio Europa Liberă, românilor din țară. Prin ideea centrală de bilanț și autobilanț, românesc pe cât american, al pre-exilului, exilului și post-exilului deopotrivă, alimentat de analize și studii despre literatură, instituții culturale, personalități, volumul Vămile grave regrupează texte apărute atât în afara României (în revistele Lupta și Origini, în volume de istorie literară sau semiotică publicate de University of the Witwatersrand din Johannesburg sau de Cercul semiotic din Porto), cât și în România (în reviste ca Vatra, Arca, Dilema, Revista 22, România literară), alături de texte pe care le-am citit la postul de radio Europa Liberă. În sfârșit, volumul Emigranții Carter e consacrat analizei proceselor de emigrație, migrație și exil din România și, episodic, din Canada, definind concepte de natură să permită circumscrierea lor în spațiu, timp, sau existențe. Textele care-l compun apar, pe lângă unele din publicațiile enumerate, în revistele Secolul 21, Viața românească, Tribuna și în volume pe teme de exil coordonate de Mirela Florian, Ioana Popescu, sau Romulus Rusan. 

Întoarcerea cumpănește plecarea, în toate volumele. E vorba, la început, de întoarcerea în gând, prilejuind rememorări și imaginând soluții. Dar încă din Cartea plecării, se enunță și întoarcerea reală, de după 1989, cu începutul ei de căutări concrete. Volumul America America întregește, pentru cititorul român, o imagine a cotidianului american menită a fi de folos celor dornici să se familiarizeze cu o lume relativ puțin cunoscută în România înainte de 1989, sau să se orienteze în cadrul ei, în vederea unor proiecte viitoare, după 1989. În Vămile grave, întoarcerea ia forma generală a bilanțului prefigurând acțiunea, întors deopotrivă spre lumea românească și cea din exil. În sfârșit, în Emigranții Carter, întoarcerea se prezintă ca ordonare mentală a experienței exilului, articulare a ei cu experiența emigrației și a migrației, spre folosul înțelegerii active a acestora de către cititorii din țară și din afara ei.

Sanda Golopenția

„Când trăieşti în ţara în care te-ai născut, înaintarea ta în ani, cunoscută celor din jur, le dă acestora răgaz să te cântărească. Mai târziu, ei îţi vor cere acţiunile pe care ştiu că eşti chemat să le săvârşeşti. Faptele ţi se împlinesc astfel firesc, răspunzi celor care le aşteaptă de la tine în numele existenţei tale rotunde de până atunci. Ajuns într-o altă ţară, unde eşti privit fără a putea fi văzut în dimensiunea ta de creştere şi cernere, nimeni nu îţi cere nimic. Tu trebuie să ieşi înaintea fiecăruia, cerându-i să-ţi ceară fapte de felul celor înscrise în legea care stăpâneşte desfăşurarea vieţii tale. Legea aceasta îţi este însă inaccesibilă. O vei înlocui cu ce crezi tu, cu ce ţi se pare că ar fi să făptuieşti. Jocul subtil între aşteptare şi dar a fost întrerupt. Faptele tale nu se mai întreţes armonios cu judecăţile şi amintirile celor din jur.”

„Pentru exilat, care este în cazul nostru un român trăind în afara României, privirea asupra acesteia continuă să fie în primul rând şi esenţial o privire dinăuntru. Este adevărat că, în parte, urmărind presa, vorbind cu oamenii printre care şi cu care lucrează, privirea din afară a ţării îi devine şi ea posibilă. Dar e o privire din afară şi dinăuntru, în care orizontul afectiv şi priorităţile de devotare, întristare pentru sau vrere vizionară rămân neafectate. Iată de ce cred că, pe planul esenţial, putem să urmărim în comun aceleaşi idealuri cu cei din ţară – aducerea la expresie liberă şi nealterată de comenzi ale clipei (ierarhii trecătoare politice, economice, culturale, interne sau externe) a cunoaşterii de sine pe termen lung pentru comunitatea culturală de care ţinem; sporirea, prin aceasta, a elanului creator al celor de acasă în domeniul în care ni se întâmplă să fim pricepuţi şi vii.”

„Departe de țara în care se vorbește firesc, simțim nu odată că limba în care am îndrăznit întâi, cea în care am continuat de atunci să ne vorbim nouă înșine, moare în noi. Când am scris-o, eram încă sub imperiul fricii că voi uita să vorbesc românește. Porneam de la experiențe comun răspândite printre toți cei care trăiesc „în străinătate” (ce ciudat sună și câte conotații opuse a avut expresia în viețile noastre!). Cuvinte care se ascund și te obsedează, uneori zile în șir. Când am citit, descrise la nouăzeci de ani de Sarraute, scenele dramatice în care întrevedem profilul unui cuvânt fără a putea pune mâna pe el, zbaterea și exercițiile spontane ale memoriei care îl caută, îl încolțeste, sau îl așteaptă să vină, mimând încrederea, și recunoștința până la cer din clipa regăsirii, am înțeles că, în raport cu limba română avusesem clipe în care eram nonagenară.”

- cooperativag.ro

- dilemaveche.ro