Dincolo de cuvinte - polifonia inaudibilă a Scrisorii pierdute

Lucrarea se compune din două secțiuni principale. Primele unsprezece capitole sunt consacrate definirii conceptelor și instrumentelor de lucru ce vor fi folosite ulterior în analiza propriu-zisă a Scrisorii pierdute. Sunt abordate aspecte legate de descrierea personajelor și a locului de desfășurare a acțiunii, de mișcarea scenică, de raporturile dintre text și spectacol, cu incursiuni în istoria reprezentațiilor lipsite de un Haupttext propriu-zis (commedia dellʼarte), de tipologia configurațiilor de personaje, de continuitatea strategiei dramatice și așa mai departe. Întreaga panoplie de mijloace de analiză expuse în această primă parte este utilizată în continuare în studiul Nebentextului capodoperei caragialiene. Mijloacele de cercetare elaborate constituie nu doar obiective exegetice concrete, ci și metode și algoritmi extrapolabili la oricare altă operă dramatică, generalizare de pe urma căreia studiile de teatrologie nu vor avea decât de câștigat.

„Pe considerente care sperăm să se desprindă din lectura studiului nostru, vom întreprinde în cele ce urmează analiza detaliată a textului didascalic al unei unice piese de teatru (ce-i drept, însă, una unică şi în sens valoric), capodopera incontestabilă a dramaturgiei româneşti care este comedia O scrisoare pierdută, în încercarea de a desluşi perspectiva «regizorală» a autorului ei şi de a inaugura, poate, o pistă hermeneutică încă deloc sau insuficient explorată de cercetătorii operei lui I.L. Caragiale.”

„Aplicarea unor metode de analiză de a căror contribuţie comedia lui Caragiale nu beneficiase până acum a atras, sperăm, atenţia asupra unor aspecte precum complexitatea raporturilor interpersonale din cadrul „cvintetului protagonist” Tipătescu-Zoe-Trahanache-Caţavencu-Pristanda, rolul dramaturgic hotărâtor al Cetăţeanului turmentat, etapizarea acţiunii, abordată cu ajutorul conceptului de „silabă dramatică”, relaţiile de dominare scenic dintre diversele configuraţii de personaje, diferenţele interne de perspectivă asupra conflictului determinate de caracterul lacunar al informaţiei directe de care dispune fiecare personaj, interdependenţa probabilistă dintre configuraţiile nemijlocit consecutive de personaje. Măsura în care relevarea acestor aspecte a contribuit la o mai bună cunoaştere a mecanismelor complexe pe care se bazează funcţionarea impecabilă a „maşinăriei”Scrisorii pierdute rămâne să fie judecată de cititori, şi, în primul rând, de numeroasa falangă de exegeţi caragialieni de care dispune, la ora actuală, critica literară românească.”