Filosofie. Teologie. Psihologie

Premiul PROSE pentru Excelență în Filozofie, acordat de Asociația Editorilor Americani în 2024 

În Elogiu eșecului, filozoful și eseistul Costică Brădățan ne amintește că viața noastră apare ca o licărire între „două ipostaze ale neantului”, și anume neantul de dinainte de a ne naște și cel de după moarte. Fiecare dintre noi, ontologic vorbind, se află în vecinătatea nimicului. Și fiecare dintre noi, în ciuda precarității noastre constitutive, are ceva de pierdut. „Miturile, religia, spiritualitatea, filozofia, știința, operele de artă și literatura” – toate, potrivit autorului, ne fac apropierea de neant „puțin mai suportabilă”.

Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books

Claire Aubé s-a întâlnit cu douăsprezece persoane care au suferit diverse traume, a știut să le asculte cu atenție și empatie, adresându-le de fiecare dată întrebări pertinente, adesea incisive, dar niciodată deplasate. Autoarea a reușit să-i facă să vorbească pe niște oameni afectați de suferințe foarte diferite: abandonarea sau maltratarea în copilărie, părăsirea de către partenerul de viață, bolile grave, moartea unei persoane apropiate, handicapul, sărăcia extremă, criza existențială sau manipularea psihologică. De-a lungul încercărilor prin care au trecut, acești oameni și-au descoperit resurse interioare nebănuite pe care le-au dezvoltat apoi într-un mod remarcabil, fie că a fost vorba de artă, de umor sau de reflectarea asupra sensului existenței. Așadar, la baza rezilienței se află o îmbinare subtilă între, pe de o parte, întâlniri și legături create – ceea ce reprezintă latura interpersonală a rezilienței – și un travaliu interior și o căutare a sensului vieții, pe de altă parte, ceea ce constituie latura ei intrapersonală.

Jacques Lecomte

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/3fBo49U

Autor: Boris Cyrulnik

Boris Cyrulnik și Tzvetan Todorov au traversat epoca urmând traiectorii diferite, dar amândoi au devenit gânditori validați de public și observatori angajați ai societăților noastre. Atât unul, cât și celălalt au cunoscut totalitarismul și încearcă să înțeleagă ce anume ne poate permite să rezistăm terorii. Acestea sunt motivele care stau la baza dialogului de față despre capacitatea oamenilor de a rezista „barbariei” sau de a-i cădea pradă, în momentul în care o Europă afectată de atentate își pune întrebări în legătură cu viitorul ei.

Nicolas Truong

Într-o epocă în care micro-analizele sunt preferate survolărilor erudite ale marilor întrebări, Rémi Brague propune, cu îndrăzneală intelectuală, o amplă reflecție asupra fundamentelor culturii, desfășurată în trei volume.

Prima carte pe care Olivier Clément a publicat-o în 1959, după convertirea la Ortodoxie, e o mărturie pasionantă a căutărilor sale spirituale și a  viziunii despre credința pe care a îmbrățișat-o, răspunzând într-o zi chemării irezistibile a lui Hristos. În sintonie cu Nikolai Berdiaev și Vladimir Lossky, dar mai ales cu Părinții Bisericii, Clément inaugurează cu această reflecție despre timp o operă de teolog îndrăgostit de taina transfiguratoare a Învierii.

Maritain nu se mulțumește cu observații generale; împreună cu pedagogii clasici, consideră că, pentru a da unei societăți și, mai ales, unei democrații, substratul de valori comune indispensabile echilibrului său, educația este „instrumentul primordial”.

Guy Avanzini

Convorbirile reunite în acest volum țin de o perioadă în care Ricoeur crede că e posibil să se facă din nou auzit în Franța. Iar ceea ce se face auzit nu este „moderația” sau „ecumenismul” care au fost de atâtea ori „reproșate” filosofului, ci metoda pe care o aplică fiecăreia dintre intervențiile sale. Una dintre caracteristicile gândirii lui Ricoeur este aceea de a nu separa studiul unei probleme (voința, interpretarea, acțiunea, timpul) de întrebările legate de metodă. Nu există o separație între ceea ce face filosofia și reflecția despre ceea ce ea poate să facă.

Michaël Fœssel

În opinia mea, noțiunea de om capabil este una centrală, pentru că ea îmi permite să reunesc, pe de o parte, ceea ce aș putea numi o antropologie – un fel de descriere generală a ce înseamnă a fi om – și, de cealaltă parte, o morală, în măsura în care omul este în mod esențial demn de respect, atâta timp cât disting în el capacitatea de a fi el însuși. Din acest punct de vedere, aș adopta ca primă maximă a acțiunii mele următoarea formulare: orice altă viață, prin capacitățile sale, este la fel de importantă ca a mea. În plus, ceea ce constituie umanitatea omului, ceea ce îl face demn de respect, nu poate fi determinat doar din punct de vedere moral, ci și politic, cetatea devenind astfel mediul în care capacitățile umane pot fi dezvoltate.

Paul Ricœur

Teritoriu explorat cu asiduitate de reprezentanții diferitelor școli și direcții de cercetare istorică și teologică, scrierile evanghelice constituie documentele primare ale unei lumi de o intensă efervescență spirituală. 

„În măsura în care suntem pe drum, orientați spre modelul nostru inaugural, îngerul ne apare în preajmă, ca o întruchipare a acestui model. A fi însoțit de înger înseamnă a umbla spre țintă cu țintă cu tot, a merge spre modelul care te însoțește. Avem un înger călăuzitor pentru că trăim, de la protopărinți încoace, sub regimul derivei; avem nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiție, călători, ființe în trecere, duhuri itinerante.”

Andrei Pleșu