Noi apariții
La reducere
Dezacord - Violența unui tată
Dezacord este o mărturie dureroasă despre cum copilăria se poate transforma într-un supliciu, atunci când un tată abuziv vrea să-și transforme fiica într-un virtuoz al pianului, cu prețul unor ani de tortură fizică și psihică.
*
Céline este privată de hrană, bătută ani la rând, încarcerată. Se teme pentru viața ei în fiecare weekend. Exersează, exersează și iar exersează, ca să strălucească în fața publicului în rolul de virtuoz al pianului. Dar în tot acest timp păstrează secretul ororilor petrecute în intimitatea familiei și îndură tăcerea din jur. Asurzitoare. Cum să bănuiești că sub atuurile excelenței se ascund ororile sclaviei? Cum să suspectezi exigența perfecțiunii absolute? Dar tocmai ea devine justificarea tuturor exceselor, a tuturor abuzurilor și îi înșală pe cei din jur cu atât mai ușor cu cât acestei sclave nu îi este destinată o sarcină de servitoare, ci o activitate artistică rezervată elitelor.
Daniel Rousseau
Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/3fBo49U
Domnu-i domn și lerui ler. Proze. Convorbiri. La arderea manuscriselor…
La prima vedere, titlul acestui volum, Domnu-i domn și lerui ler, poate lăsa impresia unei cărți de colinde. Nu ar fi rău și nici de mirare... Însă nu e o carte de colinde, ci de proză, așa cum arată, detaliind, subtitlul. Și totuși... adie în pretutindenea ei vibrația unei stele din noaptea Crăciunului. O vibrație care – indiferent de specificul subiectului – într-o seară sfântă mi-a intrat miraculos în suflet, pentru totdeauna. Chiar și acum – și cu siguranță toată viața – sunt beneficiarul ei secret: continuă să-mi lumineze lăuntrul, în orice prilej al vieții, menținându-mi într-o tinerețe neatinsă de sporul anilor sau al inerentelor amărăciuni ori mâhniri, câte îi sunt omului date să le trăiască.
C. D. Zeletin
Edith Stein: Arta de a educa
Etapele esenţiale ale itinerariului lui Edith Stein, canonizată de papa Ioan-Paul al II-lea în 1988 şi devenită sfânta Tereza-Benedicta a Crucii, au devenit cunoscute graţie acestei canonizări. Această strălucită intelectuală evreică, angajată cu pasiune pe noile căi pe care fenomenologia le-a deschis gândirii, descoperă credinţa creştină după un lung şi dureros parcurs interior, primeşte botezul şi intră în ordinul carmelitan din Köln, înainte ca persecuţiile naziste să o oblige să se refugieze la ordinul carmelitan de la Echt, unde ocupanţii germani o caută la începutul lui august 1942, ca să o trimită la Auschwitz. Aici ea împarte soarta fraţilor săi evrei de care s-a simţit mereu, şi din ce în ce mai mult, pe măsură ce îşi aprofunda experienţa lui Dumnezeu, foarte apropiată spiritual.
La o primă vedere, este vorba de texte ocazionale, izvorâte din experienţa pedagogică a lui Edith Stein de-a lungul a opt ani (1923-1931), timp în care a predat la liceul dominican din Speyer; dar ele sunt prilejuite şi de numeroasele cereri de conferinţe cărora ea a trebuit să le răspundă în timpul acestor ani de învăţământ secundar. Trebuie adăugată aici experienţa de predare la Institutul catolic de pedagogie din Münster, în 1932, care a fost întreruptă, în timpul sărbătorilor pascale din 1933, de legile naziste de “epurare a administraţiei”. Meritul cărţii lui Éric de Rus este acela de a reda acestor texte diverse coerenţa lor interioară şi de a reface legătura lor temeinică cu gândirea filosofică şi experienţa mistică a autorului lor.
Etica politică
Cartea de faţă a fost scrisă în limba franceză în perioada 1946-1947, între două arestări ale autorului. Soţia şi colaboratoarea acestuia, Elena Vellan-Manoilescu (1895-1967), a tradus-o în limba română. Cum manuscrisul original s-a pierdut, prezenta ediţie princeps reproduce traducerea respectivă, realizată în anii 1950. Ortografia a fost actualizată în conformitate cu normele academice actuale.
„Cartea noastră este o încercare cinstită şi sincer dramatică de a semnala marele rău de care suferă adesea oamenii pe care îi copleşesc responsabilităţile politice. Este un strigăt patetic, născut în parte dintr-o dureroasă experienţă personală, îndreptată către lumina şi către certitudine morală, care reconfortează şi consolează.”
Mihail Manoilescu
Filosofie, etică și politică. Interviuri și dialoguri
Convorbirile reunite în acest volum țin de o perioadă în care Ricoeur crede că e posibil să se facă din nou auzit în Franța. Iar ceea ce se face auzit nu este „moderația” sau „ecumenismul” care au fost de atâtea ori „reproșate” filosofului, ci metoda pe care o aplică fiecăreia dintre intervențiile sale. Una dintre caracteristicile gândirii lui Ricoeur este aceea de a nu separa studiul unei probleme (voința, interpretarea, acțiunea, timpul) de întrebările legate de metodă. Nu există o separație între ceea ce face filosofia și reflecția despre ceea ce ea poate să facă.
Michaël Fœssel
În opinia mea, noțiunea de om capabil este una centrală, pentru că ea îmi permite să reunesc, pe de o parte, ceea ce aș putea numi o antropologie – un fel de descriere generală a ce înseamnă a fi om – și, de cealaltă parte, o morală, în măsura în care omul este în mod esențial demn de respect, atâta timp cât disting în el capacitatea de a fi el însuși. Din acest punct de vedere, aș adopta ca primă maximă a acțiunii mele următoarea formulare: orice altă viață, prin capacitățile sale, este la fel de importantă ca a mea. În plus, ceea ce constituie umanitatea omului, ceea ce îl face demn de respect, nu poate fi determinat doar din punct de vedere moral, ci și politic, cetatea devenind astfel mediul în care capacitățile umane pot fi dezvoltate.
Paul Ricœur
Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri
Tema emigrației și a exilului rămâne o temă actuală care se cere dezbătută în cultura românească. Consecințele valurilor de emigrație ale secolului XX operează încă. Li se alătură, de neignorat, tema stringentă, a migrației forței de muncă. Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri marchează, în viziunea la care subscriu, un îndemn la examinarea întoarcerilor din exil sau emigrație, cu potențialul lor de dăruire și creștere. Înainte de anul 1989, întoarcerile prin emisiuni sau publicații au fost semn de neuitare și modalitate de a fi utili celor de acasă, prin informare trează cu privire la ce se întâmpla în lume sau în exilul românesc. După 1989, întoarcerile în România, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, au fost încercări de a acționa intelectual împreună, descoperind modurile în care experiența dobândită prin emigrare sau exil se poate vărsa în efortul de înțelegere și depășire al întregii societăți românești. Proiectele, care s-au îndesit în interviuri sau în eseuri, și nu lipsiseră în fapt încă de la început, sunt proiecte în care cred, astăzi la fel ca atunci când le-am pus pe hârtie. Trecute prin filtrul experiențelor din România, ele ar putea contribui, nădăjduiesc, la limpeziri necesare.
Sanda Golopenția
Jurnal indirect 3. Plecând de la cărți.
Jurnal indirect III, alcătuit pe principiul precedentelor două volume, cuprinde o selecţie din articolele publicate, între 2003 şi 2007, în revista România literară. Se desfăşoară în ordine strict cronologică paginile tipărite acolo sub rubrica Plecând de la cărţi, începând cu luna noiembrie 2003. Fără a fi complet absentă, tonalităţii politice din volumele I şi II i s-a pus acum surdină: comentarea unor cărţi de prim-plan apărute între 2003 şi 2007 reprezintă principala preocupare a autorului.
Jurnal indirect 4. Tropice surâzătoare
„Textele volumului IV al Jurnalului indirect au aceeaşi origine cu cele din precedentele volume: reprezintă o selecţie a articolelor publicate în „România literară” sub rubrica „Tropice surâzătoare”, din noiembrie 2007 şi până în noiembrie 2012, în ordine cronologică. Ele refac o traiectorie individuală, aceea a europeanului care se trezeşte în altă emisferă. Dar sensul pedagogic al articolelor s-a impus fără voia autorului lor; pentru imensa majoritate a românilor, Brazilia reprezintă o terra incognita sau, şi mai rău, o ţară prezentă exclusiv prin clişee.”