Eseu. Reflecții

Viața lui Blaise Pascal, străbătută de mistuitoare intuiții metafizice, se dovedește a fi o neobosită căutare a misterului presimțit dincolo de aparențe, de textura infinit de complexă a realului. Parcurgând momentele emblematice ale biografiei lui Pascal, articulate pe cele trei dimensiuni fundamentale – omul, gânditorul, savantul –, Pierre Lyraud ne dezvăluie un spirit reflexiv, oscilând între apropiere și distanțare față de lume, dar aflat într-un continuu dialog cu intelectualii vremii sale. 

Emblematice mărturii ale unei lumi de o remarcabilă creativitate, dialogurile purtate de Ion Pop cu o suită de personalități ale culturii franceze impresionează prin sonoritatea marilor teme ce răzbat dincolo de filele cărților ori de cartografia vieții pariziene.

Istoria acestor „amintiri” e destul de întortocheată. Transferul meu și al familiei mele pe alt continent a impus o seamă de adaptări. Acestea au cerut oarecare vreme și au declanșat mutații lente. Nu a existat și nu putea să existe un salt brusc, o modificare deplină. Pe măsură ce deveneam mai american, partea mai veche, cei 30 și ceva de ani inițiali se depuneau în straturi ale memoriei pe care eu nu doream (și poate nici nu puteam) să le pierd. Deci, încă de prin anii ’980 am început să fac note, să consemnez descrieri și altele asemenea. Evenimentele românești din 1989/90 m-au îmboldit mult și iată că s-a înfiripat Arhipelag interior (ceea ce acum este volumul I) cu subtitlul, perfect justificat, de Eseuri autobiografice. [...] Volumul al doilea este mai sec, fără prea multe teoretizări sau analize, dar probabil și întrucâtva mai incomplet. Dacă primul volum a apărut în 1994, acesta, al doilea, apare în 2018, cu toate că anume secțiuni erau scrise cu decenii în urmă. Explic în „Epilog” de ce mă opresc la 1989.

Virgil Nemoianu

Deşi îl citeam frecvent în presa noastră nebună din anii ’90, apreciindu-i stilul incisiv şi erudiţia vastă, pe Virgil Nemoianu am început să-l admir cu adevărat abia după lectura paginilor sale epistolare şi memorialistice, care îmi dezvăluiau umanitatea profundă a unui cărturar de tip renascentist, cunoscător adică a tot ce se poate şti şi a încă ceva pe deasupra.

Antonio Patraș, Convorbiri literare

Cartea scriitorului Romulus Rusan readuce într-o neştirbită realitate mărturiile luate acum mai mult de un sfert de secol unor personalităţi orânduite de el, simbolic, în jurul Mesei Tăcerii. […] Sunt convorbirile lui Romulus Rusan cu doisprezece contemporani, care cu toţii au avut privilegiul de a fi stat faţă în faţă cu Brâncuşi, de a-l fi ascultat, apoi de a-şi reaminti cuvinte cândva rostite de el – iar, în cele din urmă, performanţa autorului şi a cărţii este că acestea formează un portret viu şi unitar. […] Discuţiile la Masa Tăcerii au fost așadar de-a dreptul culese de la chiar ultimii supravieţuitori români care efectiv l-au cunoscut pe Brâncuşi – cei mai mulţi într-o „primă audiţie” –, mărturiile lor având o neprețuită valoare.

Barbu Brezianu

Mi-ar face plăcere să știu că această carte va putea fi citită azi, printre călătorii văzute drept sinonime pentru entertainment, ca o călătorie inițiatică într-o lume în care – dacă rezistența prin cultură s-a dovedit o temă polemică extrem de controversată – rezistența culturii se dovedește tot mai mult singura care contează.

Ana Blandiana

Dacă la greci întinderea unică şi necunoscută pe care navigau n-avea, din obişnuinţă, niciun nume (i se spunea Okeanos, doar ca să se facă o distincţie între pământul finit şi apele infinite), la romani a devenit Marea Mediterană, adică Marea dintre pământuri. Mediterana era acum un lac, un bazin, o piscină a marelui imperiu, închisă între pereţi de state şi de ţărmuri supuse. Mai târziu i s-a spus Mare Nostrum, ca să se înţeleagă exclusiva apartenenţă la lumea romană. Iar mai târziu, înţelesul acesta, de entitate închisă, a devenit atât de propriu, încât în vocabularul noţiunilor geografice o mare mediterană semnifică direct o mare interioară (Entos thalassa, îi spuneau bizantinii), cu viaţă proprie, specifică, inconfundabilă.

Romulus Rusan

„Cele zece studii reunite în acest volum dovedesc acuitatea excepțională și originalitatea cercetării lui Alin Suciu în domeniul literaturii creștine răsăritene, în special – dar nu numai – cea coptă.”

Anne Boud’hors, CNRS Paris

Într-o epocă în care micro-analizele sunt preferate survolărilor erudite ale marilor întrebări, Rémi Brague propune, cu îndrăzneală intelectuală, o amplă reflecție asupra fundamentelor culturii, desfășurată în trei volume.

Studiile și articolele de etnologie ale lui Constantin Eretescu, reunite în volumul Moartea lui Patroclu, deschid noi perspective asupra culturii și civilizației de tip tradițional, căutând răspunsuri la neliniștitoarea întrebare despre posibilitatea supraviețuirii acestei forme de spiritualitate într-o lume globală. Diversitatea temelor tratate, rigoarea investigației metodologice și preocuparea de a reconstitui o galerie de biografii esențiale pentru domeniul de studiu constituie premisele unei simbolice și pasionante călătorii printre marile mituri, rituri și ceremoniale care dau măsura umanului. Rezultatul minuțioaselor incursiuni întreprinse de Constantin Eretescu se adresează deopotrivă specialiștilor și cititorilor interesați să descopere fundamentele culturii populare, de la ceremonialul funerar antic descris de Homer în Iliada până la o serie de abordări comparative ce relevă surprinzătoare similitudini între diferitele spații de gândire de astăzi.

Pe linia fină dintre lumi, în spațiul primitor al bibliotecii, acolo unde literatura se prelungește într-o miraculoasă odisee a cuvântului scris, criticul și istoricul literar Mircea Anghelescu se dedică unei cercetări laborioase, dar captivante prin puterea de pătrundere în țesutul de semne al cărților.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Mircea Anghelescu, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/pLxyzw5et5k