Literatura între două lumi. Cronici, eseuri, dialoguri
Pe linia fină dintre lumi, în spațiul primitor al bibliotecii, acolo unde literatura se prelungește într-o miraculoasă odisee a cuvântului scris, criticul și istoricul literar Mircea Anghelescu se dedică unei cercetări laborioase, dar captivante prin puterea de pătrundere în țesutul de semne al cărților.
Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Mircea Anghelescu, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/pLxyzw5et5k
Pe linia fină dintre lumi, în spațiul primitor al bibliotecii, acolo unde literatura se prelungește într-o miraculoasă odisee a cuvântului scris, criticul și istoricul literar Mircea Anghelescu se dedică unei cercetări laborioase, dar captivante prin puterea de pătrundere în țesutul de semne al cărților. Prin cronicile, eseurile și dialogurile reunite în volumul de față, ne propune o adevărată dioramă a literaturii române, cu multiple puncte de articulație, printre care se regăsesc literatura exilului, memorialistica, scrierile cu un pronunțat caracter documentar, publicistica din diferite epoci culturale, dar și un corpus de texte rare și prețioase, a căror recuperare este esențială pentru înțelegerea evoluției diferitelor curente și tendințe literare. Observând că demersul analitic reprezintă, mai presus de toate, un act dialogic, în urma căruia criticul literar îi oferă cititorului imaginea unei lumi filtrate prin lecturile sale, Mircea Anghelescu redimensionează această relație și îi adaugă o nouă instanță, opera literară, în măsura în care, dincolo de vocea fiecărui autor, se aude pulsând însăși viața cărții.
Fișa tehnică
- An apariție
- 2022
- ISBN
- 978-606-8944-77-7
- Format
- 105 x 170 mm
- Număr pagini
- 624
- Tip copertă
- Cartonată
„O analiză şi o înţelegere sintetică a trecutului nu se pot construi într‑un raport de adversitate cu istoria. Ea trebuie asumată cu sânge rece şi cu răbdare. Totul trebuie luat de la capăt, ceea ce nu înseamnă că totul trebuie aruncat; nimic însă nu mai poate fi luat drept adevăr curat până nu îl punem pe piatra de încercare.”
„Imaginea noastră despre noi înşine şi despre istoria recentă care ne implică se revizuieşte şi se precizează încontinuu, pe măsură ce noi interpretări şi surse documentare apar şi sunt puse la contribuţie. Aceste noi interpretări şi surse vin cel mai adesea din spaţiul cultural, inclusiv din cel literar, în care trăim cu toţii, într‑un fel sau altul, chiar fără a fi conştienţi de asta.”
„A defini Orientul nu este o simplă problemă de geografie: intuiţia ne spune că este mai degrabă o problemă de cultură, care implică, desigur, mulţi alţi constituenţi ai identității noastre: implică şi literatura, măcar ca martor al desfășurării acestei identităţi.”
„Nu cred că sunt multe literaturi, în Europa cel puţin, în care numărul textelor atestate sau despre care există măcar informaţii credibile, dar care s-au pierdut înainte de a ajunge la cititori, să fie atât de mare – proporţional vorbind – ca în literatura noastră. […] Dacă ne gândim la manuscrise preţioase salvate miraculos de la pierdere, nu ne gândim, în schimb, la alte texte tipărite la vremea lor şi care totuşi au aşteptat câteva decenii ca să fie într-adevăr citite şi puse în valoare.”
„Cititorul de astăzi este mult mai mobil, mai disponibil, dar şi mai instabil decât cel de acum o jumătate de veac; interesul lui se lasă fixat mai uşor, prin plasarea detaliului într‑o imagine cuprinzătoare, colorată şi dinamică. Și, cel puţin în spaţiul literaturii, cel mai semnificativ detaliu, mai sugestiv şi mai viu, este cel de viaţă, «anecdotic» în sensul etimologic al termenului, cel biografic…”
„Cărţile sunt elementul magic ce produce explozia creşterii, împlinirea copilului ajuns în contact cu substanţa divină a lecturii şi deci a cunoaşterii: aceea care devine o obişnuinţă, o plăcere inefabilă care le domină şi le determină pe celelalte, cum este aceea de a imagina, de a proiecta în viitor jocuri ale unei vocaţii de explorator sau de… scriitor.”
„[…] o carte seamănă foarte mult cu o fiinţă, cu viaţa şi cu coerenţa ei.”
„Mi se pare că niciun critic nu poate atinge un nivel acceptabil dacă nu este şi puţin istoric literar, dacă nu‑l interesează măcar câteodată originea, pretextul, înlănţuirea unor detalii risipite pe drumul lecturilor sale, iar istoricul literar, care scrie texte preponderent istorico‑literare (monografii, articole sintetice în dicţionare, studii în reviste academice, prefeţe), nu se poate lipsi de consultarea cronicilor sau articolelor din reviste, cele care îi dau pulsul aprecierii publice, cronicarul fiind, prin definiţie, purtătorul de cuvânt al cititorului obişnuit. […] În orice caz, propunând cititorului o carte în care este vorba despre cărţi, intenţionez să‑l provoc să meargă mai departe, să găsească al doilea profit al lecturii sale, care este acela de a căuta şi analiza – cum fac şahiştii – dacă ceea ce au citit intră într‑o relaţie directă cu una dintre alternativele posibile, dintre cărţile înrudite sau care i se revelează a fi înrudite cu aceea pe care tocmai o citeşte.”