Noi apariții
Octavian-Adrian Negoiță
Octavian-Adrian Negoiță (n. 1990, Ploiești) este doctor în teologie al Universității din București (2020). În prezent este cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române, interesele sale de cercetare fiind ancorate în domeniul istoriei intelectuale și religioase a comunităților creștine răsăritene din Mediterana medievală și premodernă. De-a lungul timpului, a participat la mai multe proiecte de cercetare naționale și internaționale (Budapesta, Copenhaga, Viena), publicând studii, articole și recenzii în reviste de specialitate și volume colective prestigioase.
Muhammad și cartea lui care se cheamă Coran
Volumul de față reprezintă forma revăzută și adăugită a unei lucrări de doctorat susținute la Universitatea din București. Este o analiză istorico-religioasă asupra literaturii polemice anti-islamice grecești produse în Mediterana răsăriteană pre-modernă, când viața intelectuală și religioasă a comunităților ortodoxe grecești s-a desfășurat sub guvernarea turcilor otomani. Prin aducerea în prim-plan a unor texte inedite și autori puțin cunoscuți publicului românesc și comunității academice internaționale, Muhammad și cartea lui care se cheamă Coran discută aspecte legate de modul în care creștinii ortodocși grecofoni au înțeles Islamul, s-au raportat la el din punct de vedere intelectual și, în același timp, și-au articulat principiile credale în opoziție cu învățăturile și practicile religioase promovate de Coran.
Volum în curs de apariție.