OCCIDENTUL DEBUSOLAT
În Occidentul debusolat, Jean-Loup Bonnamy mizează, cu optimismul relativ al cvadragenarului, pe ideea că Franţa (şi Europa în general) se poate salva, dacă va reuşi să iasă din sfera de influenţă culturală americană.
În Occidentul debusolat, Jean-Loup Bonnamy mizează, cu optimismul relativ al cvadragenarului, pe ideea că Franţa (şi Europa în general) se poate salva, dacă va reuşi să iasă din sfera de influenţă culturală americană. Şi asta pentru că polarizarea dintre progresişti şi conservatori, împinsă la limita războiului civil, nu corespunde dinamicii societale a bătrânului continent, ci ilustrează acumularea unor tensiuni şi utilizarea ideologică a unor frustrări colective tipic americane: în pofida parteneriatului strategic euroatlantic, cheia de boltă a democraţiilor occidentale, nimic nu ne obligă să importăm din Statele Unite o agendă publică străină de tradiţiile Europei. Jean-Loup Bonnamy se erijează astfel în succesor moral al politicii generalului Charles de Gaulle şi în apărător al „excepţiei culturale franceze”, care ar trebui să inspire şi celelalte state europene.
Teodor Baconschi
Fișa tehnică
- Traducere din limba franceză
- Teodor Baconschi
- An apariție
- 2025
- Prefață de
- Teodor Baconschi
- ISBN
- 978-630-6543-70-0
- Format
- 140 x 205 mm
- Număr pagini
- 232
- Tip copertă
- Cartonată
Între colonialismul triumfător şi decolonizarea victimizantă, conţinutul discursului s-a schimbat, dar matricea a rămas exact aceeaşi. Trecerea de la prima la a doua postură se
explică prin declinul puterii, şi nicidecum printr-o schimbare a viziunii. De fapt, la nivel istoric, Occidentul nu a deţinut niciodată monopolul cuceririlor sau al sclaviei, două practici răspândite pretutindeni. […] A sosit vremea să terminăm cu asemenea discursuri forţate şi să revenim la noi înşine. Este vorba, mai întâi, de a vedea în ce fel imigraţia continuă colonizarea şi distruge psihic o mulţime de imigranţi, de a analiza, apoi, escrocheria intelectuală a neo-antirasismului şi a penitenţei, care ţine de etnocentrism, pentru a vedea, în fine, maniera în care această totală confuzie dă naştere curentului woke.
„Nu prea vedem cum ar fi posibil ca o ţară care acceptă distrugerea propriei culturi să poată servi ca reper identitar pentru alţii. Tabloul nu e deloc strălucit: Europa se decreştinează şi se americanizează. Ea îşi neglijează istoria, îşi pierde tradiţiile şi întoarce spatele oricărei forme de sacralitate. Şi islamul tradițional şi popular din satele maghrebiene se estompează. Deocamdată, nu putem vorbi despre un război civilizaţional între Franţa şi islam, de vreme ce nu mai există o civilizaţie franceză şi o civilizație islamică aşezate pe propriile lor picioare.”
„În viziunea etnocentrică, prea puţin contează dacă Occidentul e definit drept superior (prin colonizare) sau vinovat (deci penitent): el rămâne, orice ar fi, pivotul istoriei. Nimic nu se poate petrece în afara sa. Occidentul acceptă cu dificultate faptul că nu e decât o civilizaţie printre altele şi ca atâtea altele: decât să admită aşa ceva, el este gata, uneori, să se închidă în penitenţă şi într-o vinovăţie imaginară (care-i permite să rămână actorul principal).”
„Aşa-numitei French theory din anii 1960‒1970 i se atribuie adesea paternitatea mişcării woke: filosofia contestatară a lui Deleuze, Derrida, Lyotard, Lacan şi Foucault ar fi traversat oceanul, obţinând un mare succes în campusurile americane, şi se întoarce azi, ca un bumerang, sub forma fenomenului woke. Este drept că respectivii gânditori francezi au avut succes peste Atlantic, atât în universităţi, cât şi printre militanţii extremei stângi: ideea deconstrucţiei, dragă adepţilor mişcării woke, provine, într-adevăr, de la ei.”