Noi apariții
Marian Papahagi
Marian Papahagi (1948‒1999) a fost critic și teoretician literar, eseist, traducător, profesor universitar. Și-a început studiile universitare la Facultatea de Filologie din Cluj, Secția română-italiană, continuându-le apoi, în urma obținerii prin concurs a unei burse naționale, la Facultatea de Litere și Filosofie din Roma, Secția limbi și literaturi romanice (1968‒1972). A fost unul dintre membrii fondatori ai cenaclului și revistei studențești Echinox (1968), deținând și funcția de redactor-șef al acestei publicații. În 1975, și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu o teză despre poezia lirică italiană din secolul al XIII-lea. A devenit asistent (1973‒1989), conferențiar (1990‒1991) și profesor (din 1992) la Facultatea de Litere din Cluj, predând cursuri de literatură italiană, filologie romanică și limbă portugheză. În 1990‒1992, a fost ales prorector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, îndeplinind totodată funcția de secretar de stat în Ministerul Învățământului (1990‒1991). Începând din 1989, a susținut conferințe în Italia, Franța, Belgia, Danemarca, Suedia și a obținut burse de cercetare la Roma și Madrid. În 1997, a fost numit director al Accademiei di Romania din Roma. A publicat numeroase articole, cronici, studii și eseuri în diferite reviste din țară și din străinătate. Este autorul mai multor volume de teorie a literaturii, filologie, estetică literară. A îngrijit și prefațat ediții critice, iar în colaborare cu Mircea Zaciu și Aurel Sasu, a coordonat Dicționarul scriitorilor români și Dicționarul esențial al scriitorilor români. I s-au decernat numeroase premii literare, dintre care amintim: Premiul Internațional „Eugenio Montale” (1988), Premiul Internațional „Diego Valeri” – Città di Monselice pentru activitatea de traducător (1997), Premiul „Opera Magna” al Uniunii Scriitorilor din România (1995). În 1994, i s-a conferit Ordinul francez „Les Palmes Académiques” în grad de Ofițer. Volume publicate (selecție): Exerciții de lectură (Ed. Dacia, 1976; Premiul Uniunii Scriitorilor), Eros și utopie (Ed. Cartea Românească, 1980; Premiul „G. Călinescu” al Revistei de istorie și teorie literară), Critica de atelier (Ed. Cartea Românească, 1983; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj), Cumpănă și semn (Ed. Cartea Românească, 1990; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române), Fața și reversul (Institutul European, 1993; Premiul Uniunii Scriitorilor), Interpretări pe teme date (Ed. Didactică și Pedagogică, 1995).
SCRIERI 1— Exerciții de lectură & Eros și utopie & Critica de atelier
Explorând multiplele fațete care circumscriu relația dintre critică și literatură, Marian Papahagi ne propune o perspectivă analitică integratoare, de o remarcabilă claritate conceptuală. În studiile și eseurile reunite în volumul de față, critica literară devine o construcție riguroasă, o instanță intermediară între operă și cititor, o călăuză pe căile mirabile ale creației, dar și o experiență de cunoaștere.
SCRIERI 2 — Cumpănă și semn & Fața și reversul
Printr-un laborios demers hermeneutic, ce dezvăluie relația dintre psihanaliza lecturii și fenomenologia rescrierii diferitelor variante păstrate astăzi doar în manuscrise sau în publicații periodice, Marian Papahagi explorează mecanismele prin care privirea critică survolează complexa rețea intertextuală a unor opere ce au configurat specificul literaturii în secolul al XX-lea.