Marian Papahagi

Marian Papahagi (1948‒1999) a fost critic și teoretician literar, eseist, traducător, profesor universitar. Și-a început studiile universitare la Facultatea de Filologie din Cluj, Secția română-italiană, continuându-le apoi, în urma obținerii prin concurs a unei burse naționale, la Facultatea de Litere și Filosofie din Roma, Secția limbi și literaturi romanice (1968‒1972). A fost unul dintre membrii fondatori ai cenaclului și revistei studențești Echinox (1968), deținând și funcția de redactor-șef al acestei publicații. În 1975, și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu o teză despre poezia lirică italiană din secolul al XIII-lea. A devenit asistent (1973‒1989), conferențiar (1990‒1991) și profesor (din 1992) la Facultatea de Litere din Cluj, predând cursuri de literatură italiană, filologie romanică și limbă portugheză. În 1990‒1992, a fost ales prorector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, îndeplinind totodată funcția de secretar de stat în Ministerul Învățământului (1990‒1991). Începând din 1989, a susținut conferințe în Italia, Franța, Belgia, Danemarca, Suedia și a obținut burse de cercetare la Roma și Madrid. În 1997, a fost numit director al Accademiei di Romania din Roma. A publicat numeroase articole, cronici, studii și eseuri în diferite reviste din țară și din străinătate. Este autorul mai multor volume de teorie a literaturii, filologie, estetică literară. A îngrijit și prefațat ediții critice, iar în colaborare cu Mircea Zaciu și Aurel Sasu, a coordonat Dicționarul scriitorilor români și Dicționarul esențial al scriitorilor români. I s-au decernat numeroase premii literare, dintre care amintim: Premiul Internațional „Eugenio Montale” (1988), Premiul Internațional „Diego Valeri” – Città di Monselice pentru activitatea de traducător (1997), Premiul „Opera Magna” al Uniunii Scriitorilor din România (1995). În 1994, i s-a conferit Ordinul francez „Les Palmes Académiques” în grad de Ofițer. Volume publicate (selecție): Exerciții de lectură (Ed. Dacia, 1976; Premiul Uniunii Scriitorilor), Eros și utopie (Ed. Cartea Românească, 1980; Premiul „G. Călinescu” al Revistei de istorie și teorie literară), Critica de atelier (Ed. Cartea Românească, 1983; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj), Cumpănă și semn (Ed. Cartea Românească, 1990; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române), Fața și reversul (Institutul European, 1993; Premiul Uniunii Scriitorilor), Interpretări pe teme date (Ed. Didactică și Pedagogică, 1995).