DUHUL SFÂNT ȘI UNITATEA BISERICII. „JURNAL” DE CONCILIU
Volum în curs de apariție.
Ce altceva reprezintă reflecția sa teologică, pledoaria pentru dialog, efortul de a face posibile întâlniri și de a transmite chipul lăuntric al Ortodoxiei în lumea care-l ignora, decât o mărturie a celui care ascultă planul lui Dumnezeu? Viața tânărului Scrima fusese o suită de momente imprevizibile, în care chemarea „din polul plus” s-a manifestat cu neputință de tăgăduit.
Ce altceva reprezintă reflecția sa teologică, pledoaria pentru dialog, efortul de a face posibile întâlniri și de a transmite chipul lăuntric al Ortodoxiei în lumea care-l ignora, decât o mărturie a celui care ascultă planul lui Dumnezeu? Viața tânărului Scrima fusese o suită de momente imprevizibile, în care chemarea „din polul plus” s-a manifestat cu neputință de tăgăduit. Convertirea, binecuvântarea părintelui Ioan cel Străin, plecarea în India, comunitatea monahală de la Deir el Harf, încrederea patriarhului Athenagoras – toate convergeau nu spre consolidarea unei certitudini de sine, ci spre acordarea propriei vieți cu ritmurile Providenței. Iată de ce părintele Scrima, ca purtător al unei binecuvântări speciale, era convins că rostul său – și al oamenilor Bisericii în general – este de a deveni o transparență a planului lui Dumnezeu, un receptacul al imprevizibilului divin. Ce s-a petrecut în jurul Conciliului Vatican II, prin răsturnarea zidurilor indiferenței și ale polemicii, avea toate semnalmentele unei „epifanii”: Răsăritul și Apusul se regăseau recunoscându-și originile comune, tradiția care izvora din ele, fraternitatea pe care secolele de separație nu o stinseseră. Pentru părintele Scrima era esențial ca realitățile teologice și instituționale să se racordeze la „realitatea teologală”, adică la experiența vie a Bisericii, în care Dumnezeu însuși vorbește cu o libertate înnoitoare.
Fișa tehnică
- Coordonator de colecție
- Miruna Tătaru-Cazaban
- An apariție
- 2025
- Prefață de
- Horia-Roman Patapievici
- ISBN (Spandugino)
- 978-630-6543-84-7
- ISBN II (Zeta Books)
- 978-606-697-188-1
- Format
- 140 x 205 mm
- Număr pagini
- 328
- Tip copertă
- Cartonată
- Traducere de
- Măriuca Alexandrescu, Dan Săvinescu, Larisa şi Gabriel Cercel, Bogdan Tătaru-Cazaban
- Volum îngrijit de
- Bogdan Tătaru-Cazaban
„Credem că, prin textele cuprinse în acest volum, părintele Scrima ne poate introduce, la diferite niveluri, în taina ființei ecleziale, propunându-ne şi o perspectivă răsăriteană, mai precis ortodoxă (aşa cum apare frecvent în intervenţiile sale), asupra unităţii Bisericii în chiar condiţiile separaţiei de secole. Ideea părintelui Scrima este de a interpreta întreaga istorie a despărţirii şi a regăsirii Bisericilor în termenii unei dialectici a alterităţii, ceea ce configurează o viziune asupra ecumenismului ca tratament spiritual al memoriei creştine. Aceasta ar însemna un efort de descoperire a celuilalt în chiar cel care practică descoperirea; o trecere de la identificarea celuilalt drept radical străin şi periculos (în ultimă instanţă eretic) la prezenţa lăuntrică a celuilalt ca alteritate proprie celui ce se descoperă pe sine.”
Bogdan Tătaru-Cazaban
„Hermeneutica părintelui Scrima pune în legătură aceste „entităţi” – divinul, omul şi cuvintele fundamentale –, pornind de la principiul că divinul se află prezent în aceste cuvinte sub formă de structuri fine, ritmuri şi orizonturi pe care cuvintele le sedimentează, păstrează şi dezvăluie. Cum? În spectroscopia stelară, avem aparatele spectrale, spectrografele. În analogia părintelui Scrima, avem omul, ca instrument care reflectă şi analizează – în sens „tehnic”, „riguros”, ar fi spus părintele Scrima – urmele divinului păstrate în cuvintele fundamentale. Omul este aparatul spectral, în analogia propusă – cu menţiunea că omul analizează sensurile şi înţelesurile cuvintelor sub forma unor trepte şi staţii spirituale: adică sub forma parcurgerii unui drum spiritual.”
Horia-Roman Patapievici
A fi creştin înseamnă a fi în Biserică, dar nu ca şi cum ai fi membru al unui grup social, ci făcând parte din planul lui Dumnezeu. Distingem, fără a separa, ordinea creaţiei de ordinea mântuirii. Astfel, ordinea creaţiei este înţeleasă ca fiind integral orientată spre eliberarea finală, spre îndumnezeire. Înlăuntrul ei, Biserica reprezintă, din perspectiva planului divin, centrul de semnificaţie al acestei relaţii.”
„Apreciind în mod realist situaţia, esenţial este să parcurgem împreună drumul invers: în acelaşi ritm şi la fel de insesizabil precum s-a petrecut ruptura dintre cele două Biserici, trebuie refăcută şi unitatea care este pregătită şi susţinută prin experiența regăsită a unei vieţi comune. Nu este nicidecum vorba de o gândire pur pragmatică, căci această gândire restabileşte legătura cu participarea comună la aceeaşi realitate tainică a Bisericii...”
„Ortodoxia reprezintă comunitatea creştină pentru care valorile absolute ale creştinismului sunt singura realitate plenară. Într‑un anumit sens, ea nu cade din adevăr; ea poate însă decădea omeneşte. Imaginaţia ei poate fi frapată de inerţie, îngreunată de povara propriilor sale forme, în care s-a exprimat cu vigoarea perfecțiunii geniului său creator, nu întotdeauna stimulat de istorie.”