CUVÂNTUL CARE ZIDEȘTE. Dialoguri
„Citite acum, convorbirile cu Pascal Bentoiu și Anton Dumitriu, cu părintele Teofil Părăian, cu Ion Caramitru, Ileana Mălăncioiu apar nu numai ca niște meditații din care se pot decupa fragmente antologice, dar și ca niște uimitoare explozii de autenticitate și de libertate interioară.”
Ana Blandiana
„Citite acum, convorbirile cu Pascal Bentoiu și Anton Dumitriu, cu părintele Teofil Părăian, cu Ion Caramitru, Ileana Mălăncioiu apar nu numai ca niște meditații din care se pot decupa fragmente antologice, dar și ca niște uimitoare explozii de autenticitate și de libertate interioară. O inenarabilă uimire în fața bucuriei de a fi liber – explicabilă, evident, prin apropierea de momentul eliberării și pe care înaintarea în timp avea să o estompeze până la pierdere – scaldă aceste pagini în lumină.
Convorbirea care încheie simbolic volumul îl are ca protagonist pe Corneliu Coposu. Este un interviu de după volumul de amintiri în dialog prin care Vartan Arachelian a fixat în memoria colectivă portretul personajului care avea să schimbe și să rezume întreaga epocă. O epocă al cărei fascinant portret este această carte.”
Ana Blandiana
Fișa tehnică
- An apariție
- 2025
- ISBN
- 978-630-6543-86-1
- Format
- 105 x 170 mm
- Număr pagini
- 480
- Tip copertă
- Cartonată
- Ediție revizuită și adăugită
- 2025
Oglindă a unei lumi care și-a redescoperit voluptatea rostirii după decenii de totalitarism și de reprimare a libertății de expresie, Cuvântul care zidește aduce în actualitate un florilegiu de dialoguri realizate de reputatul jurnalist Vartan Arachelian cu o suită de personalități ale vieții culturale, politice și ecleziastice românești. În efervescența mediatică a primilor ani de după Revoluția din decembrie 1989, pe fondul entuziasmului colectiv înfiripat sub auspiciile unui nou început, logosul își revelează rosturile întemeietoare, cu virtuți terapeutice pentru o societate marcată de interdicțiile din comunism și de traumele unor evenimente dramatice din perioada de tranziție. Prin dimensiunea evocatoare a confesiunilor și mărturiilor depuse, această tulburătoare carte a vocilor devine un document important al unei epoci pentru care asumarea trecutului reprezintă demersul necesar unei juste reconfigurări a prezentului, întemeiate pe adevăr, memorie și libertate.
„Credeam că nașterea imaculată, cum se spune în toate religiile, în mituri, va fi în stare să ne cureţe definitiv, va fi în stare să ne aducă definitiv din nou în istorie, în Europa, cum se spune cu o vorbă care a început să mă obosească; e vorba, după părerea mea, chiar de istorie, de istoria noastră, făcută pe măsura noastră. Am crezut că se poate simplu, aşa, doar prin actul de naştere. S-a dovedit însă – ceea ce toate religiile ştiu – că după naştere urmează patimile şi abia după aceea Învierea, care face viaţa veşnică. Cred că ne aflăm în această perioadă!”
(Ana Blandiana)
„… minunea este permanentă, minunea este într-o gâză, este într-un apus de soare, este într-o operă de artă, este într-o stare de spirit. Este o permanentă minune, pe care trebuie doar să o vedem, să ne ascuţim simţurile pentru a o prinde şi a trăi în ea. A ne bucura este un fel de a face corp cu minunea, pentru că omul însuşi este finalmente o minune din toate punctele de vedere şi toată ştiinţa nu face decât să se minuneze în faţa acestui mister continuu; şi atunci, văzut dinlăuntrul unui asemenea organism, tot restul universului devine o minune multiplicată indefinit.”
(Pascal Bentoiu)
„Viaţa politică şterge contururile unei personalităţi şi creează altele, e o viaţă care îţi modifică inevitabil limbajul, îţi modifică atitudinea, comportamentul. Trebuie să fii un om extrem de puternic şi să ai repere intelectuale extrem de importante ca să rezişti la acest iureş al vieţii politice, care e un tip de viaţă cu totul distinct, acaparator şi, într-un anumit sens, deformator. Pentru mine, perioada cu pricina a fost o perioadă de hiperactivitate; bilanţurile pe care mi le fac în legătură cu acea perioadă sunt mai curând pozitive, oricât pare de complezent, de autocomplezent, ceea ce spun acum.”
(Andrei Pleșu)