Scrieri 4. Istoriografice

„Volumul 4 al Scrierilor este consacrat istoriografiei şi nu istoriei propriu zise. De aceea se şi intitulează istoriografice. Istoria este ilustrarea unui proces în dezvoltarea lui. Stăpânit de ideea coerenţei, istoricul stă cu ochii ţintă la axul ori la zarea în care demersul i se va opri brusc sau pierzându-se, rotunjind mai mult sau mai puţin o epocă, un erou, o faptă ori o idee. Istoriograful se consacră fundalurilor auxiliare ale acestei dezvoltări, istoriografia definindu-se ca o parte, un act sau o scenă a naraţiunii dramatice care-i istoria. E ca şi cum ai înfăţişa cerul printr-o categorie de nouri: cumulus, nimbus, stratus ş.a.m.d., e ca și cum l-ai defini printr-un neam de păsări ce-l străbate ori prin meridianul în care se află în momentul respectiv soarele. Istoriografia presupune deci, în structura ei semantică, discontinuitatea, într-o formă pe care i-o hotărăşte autorul. Acesta îşi află originalitatea mai mult în profilul selecţiei, deci în preferinţă, şi mai puţin în comentariu, îngăduind o mai mare libertate gustului şi recomandării prin felul de a alege un crâmpei sau altul din trecut.”

„Marea sensibilitate, temperamentul aprig, seriozitatea și simţul de dreptate ale doctorului Alexandru Brăescu primeau ca pe o jignire nepăsarea societăţii şi fuga de răspundere faţă de tragedia acestor suferinzi. Conştiinţa sa nu şi putea găsi linişte. El îşi va asuma cu de la sine putere sarcina întemeierii şi a organizării ştiinţifice a unui ospiciu central unde aceşti blestemaţi ai destinului să şi găsească dacă nu vindecarea, cel puţin alinarea cumplitei suferinţe şi reintegrarea lor cât de cât în sânul marii familii omeneşti. (Doctorul Alexandru Brăescu)”

„Deşi asemeni versantelor unui vulcan în activitate, surprinzând prin neprevăzut, forţă şi tiranie a energiei interioare, scrisorile Zoei comunică prea puţine date privitoare la familia ei. Până nu de mult, nimeni nu ştia, de pildă, cum i se numeau părinţii... Şi lucrul acesta ar fi trebuit ştiut, măcar pentru simplul fapt că Zoe se înrudea îndeaproape cu una din cele mai mari personalităţi ale literaturii române, poetul şi matematicianul Ion Barbu (1895 1964), omul despre care Tudor Vianu îmi spunea, cu peste patru decenii în urmă, că e singurul om de geniu pe care l-a întâlnit în viaţă...”

„Filozof, sociolog, literat şi profesor universitar, Ştefan Zeletin este cunoscut mai ales ca gânditor cu preocupări privitoare la evoluţia societăţii româneşti. Operele sale de cea mai mare notorietate sunt Burghezia română, origina şi rolul ei istoric, Bucureşti, Cultura Naţională, 1925, şi Neoliberalismul, Editura revistei „Pagini agrare şi sociale“, Bucureşti, 1927. Departe de eclectismul care domina literatura de specialitate de până la el, Ştefan Zeletin rămâne un creator în istoria socială, aşa cum Lucian Blaga a rămas un creator în filozofie. El susţine un punct de vedere determinist în dezvoltarea societăţii româneşti şi vede în industrializare condiţia sine qua non a progresului naţiunii române. Duşman al conservatorismului şi al punctelor de vedere agrariene, el descoperă în burghezie factorul principal al dezvoltării societăţii româneşti.”

- viata-medicala.ro