Noi apariții
Alexandru Niculescu
Alexandru Niculescu (n. 20 august 1928) este profesor emerit al Universității din București (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine), elev al profesorului Al. Rosetti și, parțial, al profesorului Iorgu Iordan.
A predat lingvistică romanică și lingvistică românească începând din anii 1950 până în anul când a fost obligat să ceară azil politic în Franța (1984–1985). A fost profesor-invitat la Universitatea din Viena (1963–1965) și a continuat să predea limba și cultura românească la Universitatea din Padova. După o perioadă petrecută în țară (1970–1980), a fost invitat ca profesor asociat la Universitatea Paris IV – Sorbona (1980). În 1986 a ocupat prin concurs prima catedră de limba română a Universității din Udine (1986–2003). Este profesor emerit al Universității din Udine. Ministerul Universităților din Franța i-a acordat titlul de Ofițer al Palmelor Academice.
Selecție a operei:
Individualitatea limbii române între limbile romanice
vol. I. Contribuții gramaticale, București (1965);
vol. II. Contribuții socioculturale, București (1978);
vol. III. Noi contribuții, Cluj Napoca (1999);
vol. IV. Elemente de istorie culturală, Cluj Napoca (2003).
Alexandru Niculescu, Florica Dimitrescu, Testi romeni antichi (secoli XVI-XVIII), Padova (1970).
Între filologie și poetică, București (1980).
Outline History of the Romanian Language, București (1981) și Padova (1990).
Lʼaltra latinità. Storia linguistica del romeno tra Oriente e Occidente, Verona (2007).
Creştinismul românesc. Studii istorico filologice
Am căutat să înţelegem fundamentele religiei creştine primordial-ebraice din Palestina, care a ajuns mai întâi în Alexandria şi în Helada, iar de acolo, prin Balcani, în zonele „noastre” greco‑latine ale Pontului Euxin. Desigur, am încălcat dogma „crede şi nu cerceta”, dar am preferat să înaintăm, precum într‑un tunel şi să înţelegem încreştinările româneşti, începând din sec. III–IV (în Scythia Minor şi în nordul şi în sudul Dunării), dar şi să descifrăm ulterior „caznele” pentru supravieţuire ale acestei Biserici pontice şi, ulterior, nord-dunărene. […]
Am urmărit să identificăm religios creştinismul român ortodox.