Semnificativ
Într-o lume aflată sub semnul unor necontenite reconfigurări datorate ideilor inovatoare, oamenii își doresc, mai mult decât 0ricând, ca așteptările și aspirațiile lor să fie observate și înțelese de către antreprenori.
Într-o lume aflată sub semnul unor necontenite reconfigurări datorate ideilor inovatoare, oamenii își doresc, mai mult decât 0ricând, ca așteptările și aspirațiile lor să fie observate și înțelese de către antreprenori. Dincolo de profit și de rezultatele imediate, companiile de succes investesc astăzi timp și resurse pentru a oferi un nou tip de relevanță produselor create, astfel încât acestea să devină o parte semnificativă din experiențele personale și ritualurile cotidiene ale cumpărătorilor, dăruindu-le momente de autentică fericire. Modelul de strategie a poveștii, prezentat de Bernadette Jiwa în volumul de față, demonstrează că înțelegerea profundă a perspectivei clientului, prin filtrul exigenței și al valorilor durabile, este la fel de importantă precum tehnicile de marketing, deoarece permite crearea unor produse și servicii de calitate superioară. În contextul în care spațiul digital ocupă un loc tot mai vizibil în siajul realității, orice parcurs de inovare trebuie să aducă o schimbare benefică în lume.
Fișa tehnică
- Traducător
- Crenguța Nicolae
- An apariție
- 2021
- ISBN
- 978-606-8944-64-7
- Format
- 133 x 203 mm
- Număr pagini
- 200
- Tip copertă
- Cartonată
Bernadette Jiwa este o autoritate mondială recunoscută în arta povestirii cu rol strategic. S-a născut la Dublin, capitala mondială a artei de a povesti, iar în prezent locuiește la Melbourne, Australia, orașul în care consideră că se poate trăi cel mai bine din lume. Inclusă, în 2018, de Smart Company în topul celor mai buni gânditori de business, ea este autoarea a numeroase bestselleruri despre marketing și crearea de povești pentru branduri, precum și fondatoarea comunității de afaceri the Right Company. Blogul ei popular (TheStoryofTelling.com/blog) a fost votat drept cel mai bun blog australian de afaceri în 2012 și a apărut de trei ori în topul celor mai bune bloguri de afaceri australiene al Smart Company, iar în 2016 s-a situat pe primul loc. Acordă consultanță și discută cu întreprinzători și lideri în afaceri, de la firme startup până la companii din Fortune 500. Munca ei o poartă din Melbourne la New York (și oriunde dincolo de aceste repere).
„În această carte, vă împărtășesc modelul unei strategii care începe cu povestea clientului. [...] Într-o epocă a opțiunilor infinite și a produselor alternative, pentru a crea afaceri și mărci durabile, pline de sens, este rațional să începem parcursul inovării de la povestea clientului și să-i permitem acestuia să devină nu doar ținta, ci și muza noastră. Cartea de față își propune chiar acest demers – să le ofere inovatorilor, creatorilor de produse și proprietarilor de afaceri un instrument și un limbaj comun, pentru a-și înțelege clienții și a comunica interdisciplinar în cadrul echipelor, înainte de a începe. Atât strategia, cât și cartea sunt concepute pentru a vă ajuta să inovați pe măsura dorinței clienților și a viziunii lor despre lume (ceea ce este mult mai ușor decât să încercați să le schimbați această viziune), dar și pentru a vă stimula echipa să se coaguleze în jurul unei concepții privitoare la un viitor posibil.”
„Cel mai important lucru pe care îl putem face este să ne oferim șansa de a fi văzuți și, în plus, să facem totul pentru a-i vedea cu adevărat pe ceilalți. Cel mai prețios dar pe care îl putem oferi unei persoane este de a vedea cine este cu adevărat și de a-i arăta că ne interesează. Cea mai nobilă și mai semnificativă misiune a noastră este de a-i ajuta pe oameni să fie așa cum își doresc ei să fie, să-și ofere tot ceea ce și-au refuzat până acum.”
„Astăzi se produce o schimbare. Tehnologia ne permite să avem din nou acces la valorile unei perioade în care afacerea presupunea ca fiecare client să fie tratat în mod individual. Dar nu numai tehnologia, luată separat, prin anumite platforme sau funcționalități specializate, determină schimbarea. Ceea ce conduce spre acest nou val de relevanță este umanitatea antreprenorilor și a proprietarilor de afaceri, a celor care creează produse și experiențe pe care utilizatorii le apreciază.”
„Oricât de performante ar fi caracteristicile și beneficiile produselor și serviciilor voastre, de unele singure nu vă pot susține afacerea. Sensul lor se întrevede doar atunci când au un impact semnificativ asupra clienților de pe piață. Succesul nu constă în ceea ce faceți, ci în schimbarea pe care o aduceți în viața oamenilor.”
„În calitate de consumatori, ceea ce ne dorim cu adevărat, mai mult chiar decât marfa pentru care suntem dispuși să plătim, este să fim înțeleși. Mai mult decât o călătorie sigură până la destinație, un pat confortabil pentru o noapte sau o carte captivantă, avem nevoie să fim văzuți cu adevărat. Ceea ce ne dorim, mai mult decât răspunsul unor organizații receptive, este relevanța personală.”
„Brandurile care încep la scară mică și se concentrează asupra clienților, fără a fi preocupate exclusiv de profit, reușesc să cucerească teritorii dominate până acum de marii jucători consacrați pe piață. Oamenii aleg să investească în acele companii care își alocă timp pentru a-i cunoaște și ale căror acțiuni rezonează cu valorile lor – companii care prosperă creând produsele dorite de clienți, în loc să încerce să-i determine să aprecieze produsele deja existente.”
„Inovația, vânzările și marketingul se referă mai puțin la idei și persuasiune și mai mult la înțelegere. Adesea uităm acest lucru atât de evident. Oamenii nu mai simt nevoia unui nou impuls în direcția în care noi am decis că trebuie să meargă. În schimb, afacerile noastre trebuie să se dezvolte în jurul a ceea ce am observat că le va îmbunătăți viața.”