Somnul de taină
Citește câteva pagini

Somnul de taină

„Clepsidra onirică a Monicăi Pillat, lamura întregii sale opere, unde memoria se lasă colindată ca o catedrală, cuprinde perfect esenţa poeziei şi efluviile confesiv-mărturisitoare din multele cărţi închinate acestei familii, dedicate cărturăriei, mirajelor naturii, simţului artistic şi etosului creştin.”

Dan C. Mihăilescu

Episodul de podcast cu Monica Pillat este disponibil aici: https://youtu.be/eSdPbqlmXXQ

29,00 RON
cu TVA
Stoc epuizat

„Clepsidra onirică a Monicăi Pillat, lamura întregii sale opere, unde memoria se lasă colindată ca o catedrală, cuprinde perfect esenţa poeziei şi efluviile confesiv-mărturisitoare din multele cărţi închinate acestei familii, dedicate cărturăriei, mirajelor naturii, simţului artistic şi etosului creştin. De o parte, lirismul cu palpit franciscan, mai precis, carmelit, dominat de suavitate, diafan, hierofanii, transparenţe, hieratism bizantin, cultul dăruirii şi căutărilor mistic-alchimice, iar de cealaltă, regăsirea copilăriei şi recompunerea compensatoare a panteonului familial, cu părinţii, bunicii materni şi paterni, cu măicuţele de la Văratec ş.a. În punctul de vamă, la gâtuirea clepsidrei, este eul autoarei, aflat în căutarea sinelui şi a divinităţii, cu jurnalul viselor de-o viaţă şi textura lor estetizant-metafizică, îmbinând neoclasicismul şi introspectivul nostalgic din peisajele lui Ion Pillat cu pictura Mariei Pillat-Brateş, fervorile şi rafinamentul Corneliei Pillat cu talentul lui Dinu Pillat în osmoza contrariilor. (...) Întemeiată pe dureri, suferinţe şi presimţiri funeste, dar şi pe credincioşie, iubire, dăruire de sine şi nădejde, cartea farmecă, adică vindecă prin convingerea că, dacă visul e zbor către rai, atunci somnul nu e «vameş vieţii», ci el «luminează şi adeverează».”

Dan C. Mihăilescu

ST-MP
Fișa tehnică
An apariție
2023
ISBN
978-630-6543-11-3
Format
140 x 205 mm
Număr pagini
192
Tip copertă
Cartonată

„Experienţele avute în somn mi-au dezvăluit răspunsuri salvatoare la întrebările şi neliniştile diurne, revelându-mi că obstacolele cu care mă lupt când sunt trează devin derizorii atunci când adorm şi mă desprind din carapacea timpului. Cunoaşterea prin vis mi-a deschis orizontul minţii şi m-a iniţiat în tainele iubirii de dincolo de moarte. De aceea, ţin să aduc cititorilor darul luminii şi al speranţei, pe care l-am primit în atâţia ani de noapte. După trezirea din somn, după aducerea aminte a celor petrecute şi arătate, după transcrierea lor pe hârtie, a urmat decantarea visului în vers, distilarea lui în basm. Tot ceea ce am scris până acum în proză şi în poezie a venit din împletirea, benefică pentru mine, a oniricului cu starea de veghe, a imaginaţiei cu realitatea.”

„În vis, trec pragul dintre viaţă şi moarte, dintre aici şi dincolo, trecutul devenind una cu prezentul. Fiinţe nemaiîntâlnite vin spre mine, locuri de neatins mi se aştern sub paşi, iar uneori calc pe aer, deasupra peisajelor în plutire. Când deschid ochii, îmi apar înjumătăţită, prădată de har. Eram totul, eram nimeni şi, brusc, mă trezesc prinsă în îngustimea de dinaintea somnului.” 

„Adesea, mă trezesc dimineaţa cu regretul adânc că nu îi voi mai întâlni niciodată pe cei care mi se arată în vis. Mă rup dintr-o lume în care abia intrasem şi abia izbutisem să cunosc pe câte cineva de nemaigăsit la deşteptare. Încăperi fastuoase, oraşe nemaipomenite, turle imense de biserici, interioare şi grădini de neimaginat mi se arată pentru câteva secunde, pierind apoi fără urmă.” 

„Aş spune că laitmotivul viselor mele e întoarcerea acasă. O întoarcere într‑un timp care nu coboară pe verticala curgerii ireversibile a nisipului din clepsidră, ci suie pe spirala amintirii. Rătăcirea drumului este, ca în basme, cel mai cumplit coşmar. De aceea, oricât de superb ar fi peisajul, oricât de primitoare ambianţa, dacă nu ştii de unde vii şi încotro te îndrepţi, fiecare pas te adânceşte în infern.” 

„Când toate căile se-nfundă

Şi simt pământul că se surpă,

În vis, bunica mă îndeamnă

Să-mi dezlipesc de jos privirea

Şi să o iau în sus cu ochii.” 

                                        (În vis)

„Crezu că a căzut de pe banchetă, dar, când se ridică să se aşeze, compartimentul nu mai exista. Jur-împrejur văzu numai albastru, atât sub paşi, cât şi deasupra. Aproape fără voie, trase cu degetul o linie să despartă josul de sus, dar jumătăţile se contopiră imediat. Se lăsă pe vine şi atinse cu mâna albastrul pe care stătea: era de hârtie şi era străbătut de o sumedenie de curbe şi de cute, ca marea desenată. Şi aerul albastru era tot de hârtie.”

(Ochii închiși pe jumătate)