Imposibila pace în Mediterană

Boris Cyrulnik este un neuropsihiatru și psihanalist francez, cunoscut pentru lucrările sale despre conceptul de reziliență și teoria atașamentului. A predat etologie clinică la Facultatea de Medicină din Marsilia (1974-1987), coordonând, totodată, un grup de cercetare la spitalul din La Seyne-sur-Mer, lângă Toulon (1972-1991), iar din 1995 a devenit director de educație la Universitatea din Toulon. Este autorul a numeroase cărți și articole, bibliografia sa cuprinzând peste 20 de volume individuale și 200 de articole științifice. Doctor honoris causa al Universității Catolice din Louvain. Dintre lucrările publicate amintim (selectiv): Mémoire de singe et paroles d’hommes, Paris, Hachette, 1983; Sous le signe du lien, Paris, Hachette, 1989; La Naissance du sens, Paris, Hachette, 1991; Les Nouritures affectives, Paris, Odile Jacob, 1993; L’Ensorcellement du monde, Paris, Odile Jacob, 1997; Un merveilleux malheur, Paris, Odile Jacob, 1999; Dialogue sur la nature humaine (cu Edgar Morin), Paris, Éditions de l’Aube, 2000; L’Homme, la Science et la Société, Paris, Éditions de l’Aube, 2003; La Murmure des fantômes, Paris, Odile Jacob, 2003; Parler d’amour au bord du gouffre, Paris, Odile Jacob, 2004; Mourir de dire: La honte, Paris, Odile Jacob, 2010; Quand un enfant se donne „la mort”, Paris, Odile Jacob, 2011; Résiliences. Connaissances de bases (cu Gérard Jorland), Paris, Odile Jacob, 2012; Les Amês blessée, Paris, Odile Jacob, 2014; L’Impossible Paix en Méditerannéee (cu Boualem Sansal, dialog animat de José Lenzini), Paris, Éditions de l’Aube, 2017; La Tentation du Bien est beaucoup plus dangereuse que celle du Mal (cu Tzvetan Todorov, dialog animat de Nicolas Truong), Paris, Éditions de l’Aube, 2017; Psychothérapie du Dieu, Paris, Odile Jacob, 2017.

Boualem Sansal este romancier și eseist, recunoscut pentru atitudinea sa critică față de regimul politic algerian. De formație inginer (L’École Nationale Polytechnique d’Alger), doctor în economie (L’École Nationale Supérieure de Télécommunications de Paris), a devenit înalt funcționar public în Ministerul Comerțului și în Ministerul Industriei din Algeria (1990-2003), de unde a fost înlăturat din pricina scrierilor în care a denunțat pericolul islamismului din țara sa. Până în prezent, a publicat 9 romane, nuvele și mai multe volume de eseuri. A primit Premiul Édouard-Glissant pentru întreaga operă (2007), Premiul Păcii, acordat de Uniunea Librarilor Germani (2011), și Marele Premiu al Francofoniei, acordat de Academia Franceză (2013). Dintre volumele publicate amintim (selectiv): Le serment des barbares, Paris, Gallimard, 1999 (Premiul pentru primul roman, 1999; Premiul Tropiques, 1999); L’enfant fou de l’arbre creux, Paris, Gallimard, 2000 (Premiul Michel-Dard, 2001); Dis-moi le paradis, Paris, Gallimard, 2003; Harraga, Paris, Gallimard, 2005; Le village de l’Allemand ou Le journal des frères Schiller, Paris, Gallimard, 2008 (Marele Premiu RTL-Lire, 2008; Marele Premiu al Francofoniei, 2008; Premiul Nessim-Habif – Academia Regală de Limbă și Literatură Franceză din Belgia; Premiul Louis-Guilloux); Rue Darwin, Paris, Gallimard, 2011 (Premiul pentru Roman-News, 2012); 2084: la fin du monde, Paris, Gallimard, 2015 (Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze, 2015); L’Impossible Paix en Méditerannéee (cu Boris Cyrulnik, dialog animat de José Lenzini), Paris, Éditions de l’Aube, 2017; Le Train d’Erlingen ou la Métamorphose de Dieu, Paris, Gallimard, 2018; Abraham ou La cinquième Alliance, Paris, Gallimard, 2020.

„Aflați la opt sute de kilometri distanță unul de celălalt, Boris Cyrulnik și Boualem Sansal au acceptat să discute despre rădăcinile conflictului care sfâșie zona Mediteranei. Ei au trecut în revistă, fiecare potrivit cu propria sensibilitate, perioadele de fractură și sechelele colonizărilor. A fost interesant de constatat, de-a lungul săptămânilor, felul cum, pe firul întrebărilor și al propriilor răspunsuri, fiecare avansa fără concesii, completând argumentația celuilalt, care, la rândul său, revenea asupra unei idei, a unui concept meritând, în viziunea sa, o digresiune, a unei amintiri personale sau a unei analize mai globale. Astfel s-a derulat, la distanță, o conversație în care pozițiile au fost adeseori remarcabil de apropiate, prin rezistența comună la «seismicitatea» evocată de Edgar Morin în legătură cu conflictele care se perpetuează în regiunea Mediteranei... Au construit, astfel, un dialog care căpăta sens și forță, chiar dacă, uneori, un anumit pesimism îi determina să denunțe nebuniile Istoriei.” (José Lenzini)

„Totul s-a născut aici: zeii tuturor panteonurilor și, ca recompensă, pentru cei mai vrednici, Dumnezeul unic cu nenumărații săi profeți. Aici s-a născut civilizația, mai întâi cea orientală și apoi, clandestin, cea occidentală, din care lumea a făcut un model de referință.” 

„Scotocesc mult prin cărțile de istorie, pentru că ele ne pun la dispoziție o metodă comparativă, ne permit să înțelegem că adevărurile nu sunt absolute. Ele sunt, toate, relative. Toate se compensează reciproc și nu există nicio singură gândire filosofică sau științifică în afara contextului ei. Chiar dacă avem de-a face cu o gândire științifică, pentru a-i înțelege semnificația reală, trebuie să o repunem în contextul ei.”

„În această regiune ne aflăm în «duratele lungi», cum spunea Braudel. În aceste durate, nici actualitatea, nici logica faptelor imediate nu sunt factori care să provoace mișcările tectonice, ci memoria lungă și înceată și pulsiunile ei misterioase. În Mediterană, timpul este lung, până la încremenire, astfel încât modernitatea contează prea puțin în felul indigenului mediteraneean de a vedea lucrurile.” 

„Suntem incapabili să ne găsim sensul vieții în fericire. Singura fericire pe care o încercăm este aceea de a lupta împotriva nenorocirii, deci mereu este nevoie de nenorocire. O fericire care durează sfârșește prin a provoca un nonsens al vieții, iar oamenii care trăiesc de prea mult timp fericiți se pun la încercare; este o nevoie asemănătoare cu aceea a adolescenților noștri, care, pentru a avea dovada că valorează ceva, că vor ceva, se pun la încercare.”

„Reacționăm spunându-ne că pacea trebuie văzută într-o concepție dinamică, și nu statică, fiindcă ea permite procesului de naștere, viețuire și moarte să se desfășoare în echilibru, ca într-o funcție continuă, fără ruptură, fără puncte de inflexiune. Să ne naștem, să trăim și să murim în pace este un ideal spre care aspirăm, dar viața ne impune și alte procese, apărute din erupții, rupturi, salturi cuantice, haos născându-se din alt haos.”