Amintiri fără memorie

Amintiri fără memorie

Memoriile profesorului Alexandru Ciorănescu sunt un veritabil monument literar, mărturie a unor vremuri făcute în mare parte din incertitudine și suferință, dar care aveau și o importantă componentă de umanitate, de neabătută strădanie spre împlinire morală și intelectuală și – caracteristic pentru toată viața profesorului Ciorănescu – de demnitate și umor.

Mircea Anghelescu

Aceste amintiri nu sunt decât asta, aduceri-aminte; nu sunt nici memorii, nici un jurnal, nici cronica unei vieţi. Au fost scrise târziu, fără documentare, fără note anterioare, fără a mă servi de memoria celorlalţi. Judecând drept, un episod oarecare, aşa cum îl povestesc eu, nu e nici ce a fost, nici ce au crezut alţi martori despre el, ci numai ceea ce cred acuma despre ceea ce credeam atunci. Aceste pagini nu sunt un text literar, nici istoric. Nu sunt literatură, pentru că aceasta e un produs al imaginaţiei (şi totuşi, nu înţeleg memoria fără imaginaţie, şi viceversa). Nu sunt istorie, pentru că dovezile şi documentarea le fabric eu singur. Istoria ar fi în acest caz un produs al memoriei mele – şi n-am nicio încredere în memoria mea.

Alexandru Ciorănescu
30,00 RON
cu TVA
  • Security policy (edit with Customer reassurance module) Security policy (edit with Customer reassurance module)
  • Delivery policy (edit with Customer reassurance module) Delivery policy (edit with Customer reassurance module)
  • Return policy (edit with Customer reassurance module) Return policy (edit with Customer reassurance module)

Memoriile profesorului Alexandru Ciorănescu sunt un veritabil monument literar, mărturie a unor vremuri făcute în mare parte din incertitudine și suferință, dar care aveau și o importantă componentă de umanitate, de neabătută strădanie spre împlinire morală și intelectuală și – caracteristic pentru toată viața profesorului Ciorănescu – de demnitate și umor.

Mircea Anghelescu

Aceste amintiri nu sunt decât asta, aduceri-aminte; nu sunt nici memorii, nici un jurnal, nici cronica unei vieţi. Au fost scrise târziu, fără documentare, fără note anterioare, fără a mă servi de memoria celorlalţi. Judecând drept, un episod oarecare, aşa cum îl povestesc eu, nu e nici ce a fost, nici ce au crezut alţi martori despre el, ci numai ceea ce cred acuma despre ceea ce credeam atunci. Aceste pagini nu sunt un text literar, nici istoric. Nu sunt literatură, pentru că aceasta e un produs al imaginaţiei (şi totuşi, nu înţeleg memoria fără imaginaţie, şi viceversa). Nu sunt istorie, pentru că dovezile şi documentarea le fabric eu singur. Istoria ar fi în acest caz un produs al memoriei mele – şi n-am nicio încredere în memoria mea.

Alexandru Ciorănescu
AC-AFM-A01
Fișa tehnică
An apariție
2019
Ediție
I
ISBN
978-606-8944-30-2
ISBN II
978-606-8944-31-9
Format
15,5 CM x 21,5 CM
Număr pagini
424
Tip copertă
Cartonată

Ideea de a-mi scrie memoriile sau amintirile m-a urmărit, ca să zic aşa, dintotdeauna. Amintiri sau memorii sau simplu jurnal: formula a variat după epoci, dar n-am reuşit s-o fac să dureze. Constanţa preocupării s-a ciocnit de inconstanţa efortului şi, de cele mai multe ori, m-am oprit la a doua variantă. Există şi câteva excepţii destul de modeste: la Fontenay-aux-Roses, prin 1936–1937, am ţinut timp de mai bine de un an un jurnal care s-a pierdut la Bucureşti, cu toate celelalte hârtii ale mele. L-am reluat la Paris, în 1946, şi l-am continuat câteva luni. În anii din urmă am publicat câteva fragmente despre amintiri din copilărie: incoerente, sparte dintr-un conţinut, cioburi de oglindă, pe care le-am integrat în volumul de faţă.

La morta mia vita passata e un refren care mi-a cântat de atunci în amintire. Pe el am solfegiat toate clipele din care ştiam că-mi alcătuiesc necrologul; şi iată că se apropie sorocul când totul se adună din trecut ca o cenuşă. Pe alţii i-am văzut în clipa aceasta, pe care niciodată n-am gândit-o pentru mine; niciodată îndelung şi plin şi străbătut de conştiinţă ca de un cuţit; ca la un spectacol silnic, pentru care ar fi timpul să-ţi pui vestonul. Eu îl vedeam ca o trecere, cu insolenţa omului viu, obişnuit să se plimbe prin cimitire ca prin biblioteci. Acum, la morta mia vita passata.

Primele amintiri sunt cel mai greu de povestit. În general, sunt cele mai confuze şi, ca atare, mai puţin făcute pentru a fi comunicate. Afară de asta, se referă la o epocă în care percepţiile nu erau imediat servite de un vocabular suficient şi lipsa de reflex lingvistic implică până la un anumit punct lipsa luării de cunoştinţă: vreau să spun că, de exemplu, în primele luni, copilul simte că-i e foame, dar nu ştie că simte.