Scrieri 1. PUTEREA SCHISMEI. TURN ÎNCLINAT

Teodor Baconschi este diplomat și scriitor. După susţinerea tezei de doctorat la Universitatea Paris IV – Sorbonne (magna cum laude, 1994), urmează studii postdoctorale la New Europe College, din București (1996). A fost, succesiv, reprezentantul României la Sfântul Scaun, în Portugalia și Franţa. Din 2006 deţine gradul diplomatic de ambasador. Între decembrie 2010 și ianuarie 2012 a exercitat mandatul de ministru de Externe al României. S-a remarcat, printre altele, în realizarea vizitei Papei Ioan Paul al II lea în România (1999), în dezvoltarea parteneriatului strategic româno francez și în semnarea, la Washington, a Acordului interguvernamental privind scutul antirachetă (2011). A primit numeroase distincţii internaţionale (printre care Legiunea de Onoare, în grad de comandor). Este specialist în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, dar scrierile sale explorează o varietate de domenii și problematici: teologie, istoria ideilor, hermeneutică religioasă, mitologie, filosofia culturii, evoluţia marilor curente de gândire. A publicat peste 20 de volume de reflecţie creștină și eseistică de largă respiraţie culturală, precum și numeroase studii și articole apărute în reviste prestigioase. Este membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Patristice de la Paris și al Uniunii Scriitorilor din România. 

Seria de autor Teodor Baconschi:

Volumul 1

• Puterea Schismei. Un portret al creștinismului european 

• Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică 

Volumul 2

• Iacob și îngerul. 45 de ipostaze ale faptului religios 

• Ispita binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței 

Volumul 3

• Facebook. Fabrica de narcisism 

• Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut) 

• Insula cetății. Jurnal parizian (1991–1994), cu o posfață din Lisabona (2003) 

• Despre necunoscut 

Volumul 4

• Darul desăvârșit. Gânduri despre civilizația creștină 

• Cetatea sub asediu 

• Pe ce lume trăim 

Volumul 5 (hors collection) 

• Râsul patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană 

• Fascinația tradiției. Studii patristice și de istorie a religiilor

„Jurnal de bord, radiografie socială și discretă sugestie de înnoire a mentalităților ecleziale, prezentul volum strânge laolaltă eseuri morale, conferințe publice și schițe antropologice inspirate de anumite obsesii la care, spre iritarea conformismelor mediocre, nu m-am decis să renunț. Exigente și vertiginos atemporale, teologia și propensiunea mistică îmi apar astăzi ca niște teritorii îndepărtate, de care e bine să-ți fie dor. Mă concentrez, în schimb, pe construirea unei atitudini creștine, la scara omului obișnuit. Mi se pare normal, bunăoară, să consider că teza leibniziană potrivit căreia trăim în «cea mai bună dintre lumile posibile» este la fel de nefastă spiritual ca și utopia conform căreia ar trebui, cu orice preț, să locuim într-o astfel de lume. În gândul meu, creștinismul rămâne intervalul dintre deja și nu încă, altfel spus, locul unde proximitatea Revelației se îngână cu iminența mântuirii.” (Puterea Schismei)

„În mintea mea, creştinismul e o religie care merită trăită mai ales pentru că propune – drept regulă universală – „coincidenţa contrariilor”. Paradigma aceasta este metafizic asumată şi în alte tradiţii religioase, numai că ea mobilizează acolo doar instanţele celeste sau solitare avânturi mistice. Doctrina creştină – al cărei fondator este „Dumnezeu adevărat” şi „om adevărat” – afirmă, la limită, că întreaga realitate ascultă de logica terţului inclus. Ea ne invită să câştigăm – pe toată linia – pariul cu noncontradicţia. Ne cheamă să devenim mediatorii dialectici ai unui permanent refuz instaurator.” (Turn înclinat)

„Homo religiosus de mâine va participa simultan la diferite «universuri» imaginare, sociale, profesionale și psihologice. Va avea, altfel spus, multiple personalități concomitente și, probabil, complementare. El nu va fi nici credincios, nici necredincios, nici pozitivist, nici mistic, nici activ, nici contemplativ, nici dogmatic, nici anarhist. Își va inventa – reproducând psihologic aria policentrică a Internetului – o logică flexibilă, va evolua într-o lume cu geometrie variabilă, va accepta nevoia de religie și va trăi urgența libertății într-un soi de sinteză deopotrivă dramatică (prin instabilitate) și jubilatorie (prin neprevăzutul său).”

„Ce înseamnă, până la urmă, a-ți asuma responsabilitatea? Înseamnă, mai întâi, a socoti că propriile fapte îți decid soarta eschatologică. Înseamnă convingerea că a face mai mult decât ești capabil este o opțiune la fel de gravă ca și aceea care te îmbie să faci mai puțin decât poți. Un om responsabil se teme de Dumnezeu și își iubește – sau măcar încearcă să-și prețuiască – semenii.”

„A construi o civilizație a iubirii înseamnă, poate, a cere prea mult de la o natură umană ale cărei limite sunt de mult și dramatic verificate. Dar a tinde spre o asemenea civilizație fără a ține cont de învățătura lui Iisus Hristos și fără a respecta imperativele morale inerente Evangheliei înseamnă a stagna în perimetrul arbitrariului etic și al demagogiei sterile. Părinții fondatori ai Uniunii Europene gândeau creștinește.”

„În ultimul deceniu, societatea românească a dezbătut obsesiv tema schimbării. Am discutat în fel și chip despre rațiunile, ritmul optim și finalitățile acestei cotituri istorice în care cei mai mulți nu mai sperau. Numai că schimbarea propriu-zisă s-a dovedit cu mult mai complicată decât teoretizarea ei. Trebuie să admitem că numai acum, când putem privi în urmă, înțelegem ce și cine trebuie să se schimbe.”

„Centru al Mediteranei, Malta ne povestește istoria unor victorii aparent zadarnice și oarecum uitate. Expresivele sale stratificări stilistice sunt palimpsestul unor confruntări solare, vestigiul arid al unor patimi de mult stinse. Însă după ce îi calci solul, te întorci acasă țanțoș precum un baron cruciat. Îți dai seama că apărarea lui Hristos e importantă, nobilă, salutară. Simți că europenitatea din tine are un vector supranatural, o constantă metafizică, un țel major. Sentiment de indiscutabilă tonicitate, mai ales în vremurile acestea triviale. Malta rămâne frontiera creștinătății clasice, întrucât – orice ar spune ideologii globalizării – nu există identitate în afara unei minime geometrii simbolice.”