Arhipelag interior. Eseuri autobiografice Simptome

Opere 10. Arhipelag interior. Eseuri autobiografice Simptome

Istoria acestor „amintiri” e destul de întortocheată. Transferul meu și al familiei mele pe alt continent a impus o seamă de adaptări. Acestea au cerut oarecare vreme și au declanșat mutații lente. Nu a existat și nu putea să existe un salt brusc, o modificare deplină. Pe măsură ce deveneam mai american, partea mai veche, cei 30 și ceva de ani inițiali se depuneau în straturi ale memoriei pe care eu nu doream (și poate nici nu puteam) să le pierd. Deci, încă de prin anii ’980 am început să fac note, să consemnez descrieri și altele asemenea. Evenimentele românești din 1989/90 m-au îmboldit mult și iată că s-a înfiripat Arhipelag interior (ceea ce acum este volumul I) cu subtitlul, perfect justificat, de Eseuri autobiografice. [...] Volumul al doilea este mai sec, fără prea multe teoretizări sau analize, dar probabil și întrucâtva mai incomplet. Dacă primul volum a apărut în 1994, acesta, al doilea, apare în 2018, cu toate că anume secțiuni erau scrise cu decenii în urmă. Explic în „Epilog” de ce mă opresc la 1989.

Virgil Nemoianu


Deşi îl citeam frecvent în presa noastră nebună din anii ’90, apreciindu-i stilul incisiv şi erudiţia vastă, pe Virgil Nemoianu am început să-l admir cu adevărat abia după lectura paginilor sale epistolare şi memorialistice, care îmi dezvăluiau umanitatea profundă a unui cărturar de tip renascentist, cunoscător adică a tot ce se poate şti şi a încă ceva pe deasupra.

Antonio Patraș, Convorbiri literare

58,00 RON
cu TVA
  • Security policy (edit with Customer reassurance module) Security policy (edit with Customer reassurance module)
  • Delivery policy (edit with Customer reassurance module) Delivery policy (edit with Customer reassurance module)
  • Return policy (edit with Customer reassurance module) Return policy (edit with Customer reassurance module)

Istoria acestor „amintiri” e destul de întortocheată. Transferul meu și al familiei mele pe alt continent a impus o seamă de adaptări. Acestea au cerut oarecare vreme și au declanșat mutații lente. Nu a existat și nu putea să existe un salt brusc, o modificare deplină. Pe măsură ce deveneam mai american, partea mai veche, cei 30 și ceva de ani inițiali se depuneau în straturi ale memoriei pe care eu nu doream (și poate nici nu puteam) să le pierd. Deci, încă de prin anii ’980 am început să fac note, să consemnez descrieri și altele asemenea. Evenimentele românești din 1989/90 m-au îmboldit mult și iată că s-a înfiripat Arhipelag interior (ceea ce acum este volumul I) cu subtitlul, perfect justificat, de Eseuri autobiografice. [...] Volumul al doilea este mai sec, fără prea multe teoretizări sau analize, dar probabil și întrucâtva mai incomplet. Dacă primul volum a apărut în 1994, acesta, al doilea, apare în 2018, cu toate că anume secțiuni erau scrise cu decenii în urmă. Explic în „Epilog” de ce mă opresc la 1989.

Virgil Nemoianu


Deşi îl citeam frecvent în presa noastră nebună din anii ’90, apreciindu-i stilul incisiv şi erudiţia vastă, pe Virgil Nemoianu am început să-l admir cu adevărat abia după lectura paginilor sale epistolare şi memorialistice, care îmi dezvăluiau umanitatea profundă a unui cărturar de tip renascentist, cunoscător adică a tot ce se poate şti şi a încă ceva pe deasupra.

Antonio Patraș, Convorbiri literare


Cartea [Arhipelag interior] a lui Virgil Nemoianu este una dintre cele mai pasionante de acest fel scrise în anii din urmă la noi; o bună literatură memorialistică, de o sinceritate cuceritoare și de un farmec al relatării faptelor, caracterizat printr-o seninătate și destindere aparte, ce țin, la urma urmelor de calitatea umană a autorului, nealterată și nealterabilă sub presiunea unor inevitabile dezamăgiri.

Constantin Cubleșan, Tribuna

VN-OPR-A10
Fișa tehnică
An apariție
2018
Ediție
I
ISBN
978-606-8944-10-4
Format
15,5 CM x 21,5 CM
Număr pagini
680
Tip copertă
Cartonată

Viața omului mi se pare o plimbare pe suprafața planetei, un pelerinaj care, conștient sau ba, are alte scopuri, mai înalte. Barem așa nădăjduim. Pelerinajul acesta nu e neapărat coerent, ci alcătuit la rândul său din serii și unități separate. O primă consecință este natura fragmentată a „memorialului”. O consecință indirectă este și producția mea intelectuală. Asupra acestui lucru, de care nu prea eram conștient, mi-au atras atenția mai toți comentatorii mei: viața mea, cărămizile din care se construia ea, au jucat un rol hotărâtor în cărțile pe care le-am scris. Acestea din urmă se explică prin factori biografici, puși pe hârtie, fără prea multă jenă, de mine însumi.

Tinereţea mea se prelungise dincolo de toate limitele fireşti. Sucurile juneţii începeau să fermenteze în mine, să se acrească. Pe nesimţite, ajunsesem în miez de vară, brusc începeau să se simtă şi adieri tomnatice. Sosise vremea să-mi asum propria vârstă, să păşesc în spaţiul adult, în lumea mai încăpătoare şi mai luminoasă, dar mai singuratică şi mai periculoasă totodată, a orizontului maturităţii.


M-am apărat sau m-am consolat adoptând teoria pelerinajului uman pe scoarța terestră, a alienării ca stare de radicală esență a tuturor. Condiția umană înseși, îmi spuneam, este o condiție a înstrăinării – și astfel iată-mă adâncit în neo-platonismul creștin.

Dar se adaugă aici și memoria. Gestul de „recoltare”, de culegere, de menținere devine indispensabil. „Re-ligare”, nu? A căuta să păstrezi cât poți, cât mai adevărat, a corecta, a repara, a completa. Nu, din păcate memoria mea fiziologică nu este la fel de robustă ca a altora pe care îi cunosc. Are loc multă filtrare, multă amendare, modificări de tot soiul.

Se pune însă întrebarea: care este balanța? Câte lucruri sunt păstrate și câte se pierd? Mai greu și mai încărcat este talerul uitării. Iar pe măsură ce trece vremea, balanța înclină spre uitare. Toate, toate se duc, toate se pierd. De aici însă speranța noastră disperată a reluării, a reînnoirii sub proteguirea divină, a revenirii purificate.

Clienții care au cumpărat această carte, au cumpărat și