Răni deschise 6. Eu doar întreb

Volumul de faţă, al şaselea din seria „Răni deschise”, adună o mare parte din prestaţiile lui Solomon Marcus din anul 2013, ca răspuns la invitaţiile pe care le primea din cele mai diverse domenii şi cărora le răspundea întotdeauna, cu aceeaşi promptitudine şi bucurie. Ca şi în cazul volumelor anterioare, tematica este variată, în funcţie de provocările primate din partea celor care îl invitau, iar întrebările la care era chemat să răspundă, extrem de diverse: Putem reforma formele fără fond? Cum se face că un efort intelectual atât de insistent al unor organizații naționale și internaționale, un efort cu o istorie impresionantă, rămâne fără un efect semnificativ în desfășurarea cotidiană a actului educațional? Cum se explică faptul că scenariul profesor – elev, programele și manualele școlare rezistă pe vechile poziții, ignorând efortul atâtor oameni, de cele mai multe ori bine intenționați? (…)

Acestea sunt numai câteva dintre întrebările la care răspunde Solomon Marcus în această carte. Ele reprezintă episoade din odiseea unui război, a războiului cu ignoranţa şi cu necunoscutul, cu care a asimilat educaţia. Acestei cauze i s-a dedicat întreaga sa viaţă, neobosit, cu o generozitate ieşită din comun, egalată poate numai de un spirit de sacrificiu, de care sunt în stare sufletele cu adevărat înalte. (…)

Întregul material pentru volumul 6 fusese cules, ordonat cronologic şi aştepta lectura autorului pentru redactarea finală. Din păcate, nu a mai apucat să o facă. S-a stins din viaţă la 17 martie 2016. Volumul a fost finalizat ulterior în redacţie. Mulţumim prof. Mihai Dinu pentru că a fost de acord să adauge un Cuvânt înainte acestui volum, ca şi pentru alegerea subtitlului: Eu doar întreb.

Solidaritatea cu omul cetăţii care a fost Solomon Marcus a însemnat pentru noi, în fapt, marea şansă de a-l susţine şi de a-l urma oriunde era invitat pentru înregistrarea şi mai apoi transcriptul prestaţiilor sale, în vederea publicării lor în volum, în colecţia Distinguo. (…)

Lavinia Spandonide

10 februarie 2017

„Cea mai mare suferinţă a evoluţiei cunoaşterii este faptul că, în bună măsură, am rămas la o cultură fragmentară, o cunoaştere a fragmentului, şi suntem incapabili să ajungem la cunoaşterea întregului din care fragmentul face parte. De ce se întâmplă lucrul acesta? Pentru că situaţii naturale, care încalecă pe mai multe discipline, sunt înlocuite, reduse la unele fragmente ale lor, pentru a fi în concordanţă cu segmentarea pe discipline ce stă la baza întregii birocraţii a cunoaşterii. Iată, de exemplu, problema comunicării umane, care implică aspecte matematice, fizice, informatice, biologice, psihologice, lingvistice, sociologice, antropologice, semiotice, literare, filozofice, şi încă nu le-am specificat pe toate”

„Ceea ce este esențial în educație, înainte de a asimila cunoștințe, este să reușești să înțelegi lucrurile. Dacă acest act de asimilare a cunoștințelor nu este dublat de înțelegerea cunoştinţelor respective, nu am făcut nimic. Și asta se întâmplă. Se întâmplă acest divorț între memorare, reținere, pe de o parte, și înțelegere autentică și asimilare de moduri de gândire și de comportament.”

„Trebuie să fiţi foarte atenţi că, în acest moment în care aţi devenit adolescenţi – urmează tinereţea, maturitatea, veţi fi adulţi –, intraţi într-o lume foarte complexă, cu minunile, dar şi cu otrăvurile ei şi trebuie să fiţi pregătiţi. Şi să sperăm că părinţii voştri, profesorii voştri vă ajută, în această privinţă, să rezistaţi. Să vă minunaţi, pe de o parte, de minunile acestei lumi care, la o vârstă mai fragedă, nu vă erau încă accesibile, erau dincolo de înţelegerea voastră, dar, în acelaşi timp, să fiţi atenţi că peste tot pândeşte otrava. Asta este lumea în care trăim. Este o lume cu multe comori de cultură, de artă, de ştiinţă, de civilizaţie, de relaţii umane supreme, de forme supreme de prietenie, de iubire, pe de o parte, dar, pe de altă parte, este şi o lume de o agresivitate cumplită, de forme inimaginabile de violenţă – de la violenţa verbală la violenţa fizică.”

„Vocația copilului, de îndată ce poate să vorbească, este de a pune întrebări. Curiozitatea este terenul care favorizează educația. Din păcate, foarte mulți părinți, educatori, profesori fac totul pentru a descuraja această vocație. Ați auzit desigur de sloganul – Copilul cuminte este cel care nu vorbește neîntrebat. Ori de câte ori intru într-un dialog cu copii, una din întrebările mele a fost aceasta: Ce înseamnă un copil cuminte? Aproape toate răspunsurile s-au așezat sub această paradigmă militară – un copil cuminte este un copil care ascultă. În această accepțiune, un copil este cuminte dacă execută cu atenție comenzile primite de la adulți.”