Noi apariții
Ruxandra Cesereanu
RUXANDRA CESEREANU este profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, poetă, prozatoare, eseistă și cercetătoare a universului concentraționar. Este membră a Centrului de cercetare a imaginarului Phantasma, iar din 2023 este președintă a PEN România. Este membră a comitetului editorial al revistei academice Caietele Echinox și a consiliului consultativ al revistei Memoria. În perioada 2015–2021, a fost redactor-șef al revistei de cultură Steaua. A făcut parte din echipa de experți care au elaborat Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, membră și președintă a PEN România, membră a Asociației de Literatură Generală și Comparată din România. Cărțile sale au fost recunoscute prin numeroase premii și au fost traduse în limbi de circulație.
Volume de studii și eseuri: Călătorie spre centrul infernului (Fundaţia Culturală Română, 1998; Editura Manuscris, 2028), Imaginarul violent al românilor (Humanitas, 2003), Gulagul în conştiinţa românească. Memorialistica şi literatura închisorilor şi lagărelor comuniste (ed. a II-a revăzută şi adăugită, Polirom, 2005), Panopticum. Eseu despre tortură în secolul XX (ed. a II-a revăzută, Polirom, 2014), Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX (Polirom, 2016), Lumi de ficțiune, lumi de realitate (Tracus Arte, 2022).
Volume de poezie: Zona vie (Dacia, 1993), Grădina deliciilor (Echinox, 1993), Oceanul Schizoidian (Marineasa, 1998; ed. a II-a, Vinea, 2006), Femeia-cruciat (Paralela 45, 1999), Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (Dacia, 2002), Submarinul iertat (poem-roman scris în colaborare cu Andrei Codrescu, Brumar, 2007; ed. a II-a adăugită, Charmides, 2017).
Volume de proză: Călătorie prin oglinzi (Dacia, 1989), Purgatoriile (Albatros, 1997), Tricephalos (Dacia, 2002), Nașterea dorințelor lichide (Cartea Românească, 2007), Angelus (Humanitas, 2010), Un singur cer deasupra lor (Polirom, 2013; ed. a II-a adăugită, 2015).
PANOPTICUM. Eseu despre tortură în secolul XX
În istoria universală a torturii, secolul XX ocupă un loc aparte prin panoplia terifiantă a mecanismelor și tehnicilor moderne de supliciu. Existența unui univers al atrocității – marcat de lagărele naziste de exterminare și Gulagul sovietic, dar și de dictaturile din Africa și Orient sau de juntele militare din America de Sud – ne confruntă cu tulburătoarea întrebare despre cum a fost posibil așa ceva.