PANOPTICUM. Eseu despre tortură în secolul XX

„Eseul de faţă este rodul unei burse Fulbright, pe care am avut posibilitatea să o concretizez la Universitatea Columbia, în New York. (…) Din lista uriaşă de cărţi, care ar fi complexat orice studios, am selectat doar ceea ce am considerat că intră mai ales în sfera torturii politice, încercând în acelaşi timp să cuprind, într‑un fel sau altul, fiecare arie geografică, astfel încât eseul de faţă să fie cu adevărat o sinteză. Un criteriu selectiv l-au constituit şi cele cinci limbi în care am fost aptă să studiez: engleza, franceza, spaniola, italiana şi portugheza. Pentru spaţiul german şi rusesc, am citit în traducere cărţile referitoare la tortură (atât Holocaustul, cât şi Gulagul sunt bine reprezentate în lucrări de anvergură, astfel încât nu am fost privată de posibilitatea de a mă ocupa de aceste orori marcante pentru secolul XX; în caz contrar, eseul meu ar fi fost cu adevărat lacunar).”

Ruxandra Cesereanu

„Torţionarul pretinde că vrea să afle Adevărul din gura victimei sale. Dar relativizând, precum Pilat din Pont: ce este Adevărul? Căci Adevărul acesta cu majusculă, râvnit de torţionari, este adesea o confesiune mincinoasă din partea victimei, pentru ca tortura să fie stopată. Adevărul nu este adevăr, ci orice. Supliciatorul ştie acest lucru, astfel încât «Adevărul» este o impostură. Atunci când nu vor să afle Adevărul, torţionarii se pretind a fi posesorii acestuia: de aceea supliciază, pentru că victimele rostesc doar «minciuni». În acest «templu» al smulgerii Adevărului, minciuna (care poate fi inclusiv tăcere) sfidează.”

„În general însă, oricâte indicaţii ajutătoare ar putea primi un viitor supliciat, ceea ce se va petrece de fapt cu acel trup şi cu acel suflet în timpul torturii nimeni nu poate şti dinainte. Nimeni nu deţine un cod al durerii şi, de aceea, victima învaţă alfabetul respectiv de-abia când este torturată. O fostă victimă clasifica trei componente temporale ale durerii fizice în timpul supliciului: 1. durerea propriu-zisă (hic et nunc); 2. amintirea unei dureri trecute; 3. spaima unei dureri viitoare. Respectiva victimă încerca să reziste printr-o păcăleală a propriului supliciu, impunându-și să accepte că durerea viitoare va fi mai mare decât cea actuală...”

„Temporal vorbind, torţionarii au la dispoziţie ore, zile, săptămâni şi luni. Uneori, chiar ani. Atunci când trebuie smulsă confesiunea cu orice preţ, ei se grăbesc, într-adevăr; dar în rest, timpul este suspendat. Măcinarea victimelor poate fi făcută cu încetinitorul, fără grabă. Nu mai există trecut şi viitor, ci doar un prezent confuz, mâlos, în carne şi sânge. Timpul este la dispoziţia torţionarului, în vreme ce orologiul supliciatului s-a stricat cu de-a sila. Totuşi, există anumite nuanţe temporale în tortură.”