Noi apariții
Stéphane Courtois

Stéphane Courtois este profesor la Institut catholique d’études supérieures (La Roche-sur-Yon), cofondator și director al revistei Communisme, director onorific de cercetare la CNRS (Centre national de la recherche scientifique), specialist renumit în comunismul francez și internațional. Lucrări publicate: Qui savait quoi? L’extermination des Juifs, 1941–1945 (La Découverte, 1987, în colaborare); Le Communisme (MA Éditions, 1987, cu M. Lazar); Le Sang de l’étranger. Les immigrés de la MOI dans la Résistance (Fayard, 1989, în colaborare); Cinquante ans d’une passion française. De Gaulle et les communistes (Balland, 1991, cu M. Lazar); L’État du monde en 1945 (La Découverte, 1994, cu A. Wieviorka); Histoire du Parti communiste français (Presses Universitaires de France, 1995, cu M. Lazar); Eugen Fried. Le grand secret du PCF (Seuil, 1997, cu A. Kriegel); Dictionnaire du communisme (Larousse, 2007, coordonator). Pentru cartea Lénine, l’inventeur du totalitarisme (Perrin, 2017), a primit Marele Premiu al Cărții de Istorie (Le Figaro Histoire) și Marele Premiu pentru Biografie politică al Touquet-Paris Plage. Traduceri în limba română (selecție): Comunism și totalitarism (Polirom, 2011); Lenin. Inventatorul totalitarismului (Polirom, 2019); Cartea neagră a lui Vladimir Putin (Humanitas, 2023, coeditor).
DESPRE CRUZIME ÎN POLITICĂ. Din Antichitate la khmerii roșii
„Israel, Gaza, Ucraina, Armenia... Imaginile masacrelor barbare pe care le credeam de mult dispărute reapar cu forță în secolul nostru dominat de tehnologie. În contextul revenirii epocilor sălbatice, volumul coordonat de istoricul Stéphane Courtois se dovedește de o tragică actualitate.” – Le Point