SCRIERI 3 - Facebook & Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut) & Insula cetății & Despre necunoscut

„Acest eseu se află în mâinile dumneavoastră pentru că sunteţi sau veţi fi un client al Facebook Inc. Aveţi, probabil, propria pagină, ceea ce presupune că sunteţi fericitul posesor al unui computer, al unui smartphone, al unei tablete – sau chiar utilizatorul lor alternativ. Am scris «fericitul posesor», pentru că nivelul de dezvoltare a societăţii noastre menţine aceste jucării tehnologice într-o zonă financiar prohibitivă pentru foarte mulţi. Dorinţa de aliniere a consumatorilor români este direct proporţională cu nivelul mediu de trai: mai puţini bani, mai multe fantasme. Reţelele de socializare au, în cazul nostru, o funcţie compensatorie accentuată, mai ales după perioada comunistă, definită prin izolare, neîncredere şi autocenzură.” 

(Facebook. Fabrica de narcisism)

„Cititorul va găsi în această carte o sumă de evocări ale întâlnirilor pe care le-am avut cu mari oameni. […] N-am căutat nici să mitizez nişte figuri deja legendare (în anumite cazuri), nici să le supun unei brutale demitizări (de tip senzaţionalist). Am preferat să amestec tonul memorialistic şi expozitiv cu prezentarea realistă, confirmabilă din alte surse. Pe unii dintre marii oameni cuprinşi în antologia mea i-am cunoscut îndeaproape, locuind chiar în intimitatea lor sufletească, pe mulţi alţii i-am întâlnit o zi sau doar o oră, fără să le pot scotoci sertarele secrete. Este o diferenţă inevitabilă între relaţiile de prietenie şi conlucrare îndelungată şi contactele «oficiale», pe fondul cărora orice demnitar îşi pune masca prestabilită şi recurge la propriul stoc de anecdote sau la atitudini modelate prin rutină. Evident, orice mare om este, înainte de toate (şi la urma urmei), o simplă fiinţă umană, cu defectele, limitele, viciile şi iluziile sale cu tot.” 

(Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut))

„În fond, epoca noastră dedicată deriziunii şi demistificărilor de tot soiul poate fi văzută şi ca un mare exerciţiu colectiv de smerenie. Ai nevoie, în copilărie, adolescenţă şi restul tinereţii tale, de nişte modele, însă relativizarea lor sarcastică te poate dedulci la practica autolimitării şi dezvoltă necesarul simţ (auto)critic, fără de care suntem literalmente patetici. De ce n-am putea admira pe cineva, deşi îi cunoaştem slăbiciunile, laturile vulnerabile, eşecurile?”

„În postmodernitatea europeană, bunăoară, traversăm un nou episod gnostic. Ne frapează, pe de o parte, postulatul implicit, potrivit căruia cunoaşterea lui Dumnezeu nu este «posibilă», pentru că nu-și poate demonstra «utilitatea» teologico-politică; ne pune pe gânduri, pe de altă parte, modul de operare dominant: religia nu mai este un bun de larg consum, «opium pentru popor».”

„Definind omul prin libertatea sa constitutivă, creştinismul a extins sfera religiosului în afara religiei instituţionalizate. Era firesc şi deci inevitabil ca omul european, format în cultura creştină, să cucerească noi teritorii (fizice, mentale, imaginare) în numele libertăţii. Această expandare s-a produs printr-o permanentă dialectică de sacralizare şi desacralizare. Ambele momente exprimă însă acelaşi fapt: o sacralitate dinamică, axată pe definiţii mobile.”

„Omul postmodern preferă virtualul pentru că realul este sursa angoaselor etern umane pe care speră să le abolească: nu ştiu să fi dispărut totuşi agonia terifiantă, frica de moarte, dar nici maladia, suferinţa sufletească a înstrăinării, apăsarea singurătăţii, eşecul profesional sau nedreptatea, primită ca o izbitură de măciucă în moalele capului. Oricâte miracole operează sau promite progresul ştiinţific, nu ne-am modificat soarta de muritori, marcată de confruntarea cu limitele noastre biologice, sociale, mentale, afective.”

„Mă descopăr dincolo de ce sălăşluieşte în mine: previzibil şi schimbător… Ne dă Dumnezeu mai multe vârste decât am avea nevoie pentru a atinge desăvârşirea spre care – cinstiţi sau necinstiţi cu noi înşine – tindem întruna. Vârste multiplicate de amorul propriu, în transparenţa dureroaselor noastre plictiseli. Vârste reciproc travestite, aprige în mecanica lor întrepătrundere, fugare ca nişte reflexe, perfide prin prestigiul fatidic pe care, până la urmă, îl dobândesc.”

„Poate că vremea ficţiunii a sosit demult şi numai eu o ignor. Literatura este invenţie vitală, pariu gratuit, fapt indefinisabil, curaj delirant, voinţă fără obiect, obiect însufleţit de o energie ambiguă, nici bună cu totul, nici întru totul malefică. Este o lume aparte, făcută pentru fiinţele anormale, pentru excepţiile care nu cer nimic. Ficţiunea este o putere care naşte idolatrie şi dispreţ, fascinaţie şi ură, adevăr şi adevăruri, promisiuni şi imperative nespuse.”

„Pentru că aşa ne ducem viaţa: la voia unei providenţe care ne acordă libertatea de a imagina ce-i mai rău sau de a spera ce-i mai bun, în vreme ce misterioasele ei decizii primesc aparenţa accidentului sau pe a sorţii. Nu e vorba de predestinare, cât de natura supraraţională a iubirii divine faţă de creatură. O iubire străină de orice «sentiment», de orice antropomorfism sau, dacă e să fim direcţi, de orice «logică» umană. O iubire care consumă năprasnic, pentru că oferă, într-o alteritate radicală, tot ce ne am dorit, ne am dori sau ne-am putea dori.”