Mircea Anghelescu

Între specialiști, Mircea Anghelescu e bine cunoscut și respectat. În ce mă privește, îl știu – fără să fiu specialist – de-o viață. […] Prețuirea mea pentru știința lui de carte, pentru răbdarea lui analitică, pentru amploarea și temeinicia șantierului lui de cercetare e mereu confirmată de cărțile sale, insuficient aduse la rampă de echipa de zgomote care dă tonul în publicistica românească.

Andrei Pleșu, „Seducția erudiției” (Dilema Veche)

Critica „de întâmpinare”, critica literaturii care se scrie şi se publică sub ochii noştri nu este numai depoziţia unui martor, ci şi intervenţia unui combatant, a unui actor într-o piesă contemporană; istoricul literar, care comentează cărţi ale unor autori dispăruţi şi adaugă interpretării propuse de criticii de atunci propriile sale opinii, formate ca urmare a unor evoluţii, apariţiei unor noi perspective sau do¬cumente, este martorul pur şi simplu, martorul apărării de obicei, care motivează şi solicită tribunalului public o sentinţă mai nuanțată sau mai favorabilă.

Mircea Anghelescu

Textele literare funcționează, în volumul Literatura în context, ca un revelator mai puternic decât instantaneele fotografice, având calitatea de a comprima, în substanța lor, toate dimensiunile vieții. Exercițiul critic, complementar plăcerii de a citi, selectează un corpus de opere literare asupra cărora este inițiată o minuțioasă căutare a detaliilor semnificative din care se compune atmosfera unei epoci. Sub semnul bibliotecii, în lumea prietenoasă și liniștitoare a cărților, comuniunea cu literatura oferă prilejul unor incursiuni în diferite epoci culturale. Scrierile de la începutul modernității noastre, contribuțiile la noile domenii de cercetare literară, memorialistica exilului ori cărțile supuse restricțiilor din anii cenzurii sunt, pentru Mircea Anghelescu, tot atâtea repere de reconfigurare a relației dintre text și context.

Pe linia fină dintre lumi, în spațiul primitor al bibliotecii, acolo unde literatura se prelungește într-o miraculoasă odisee a cuvântului scris, criticul și istoricul literar Mircea Anghelescu se dedică unei cercetări laborioase, dar captivante prin puterea de pătrundere în țesutul de semne al cărților.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Mircea Anghelescu, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/pLxyzw5et5k 

Există în toate culturile o zonă de umbră, puţin cunoscută marelui public şi chiar specialiştilor, în care se plasează o categorie de documente, de scrieri greu de definit: pentru unii, cheie secretă a unor episoade oculte, încă neelucidate; pentru alţii, un fel de rebut al istoriei, texte care nu sunt ceea ce par sau au vrut să pară. La prima vedere, ele sunt doar compuneri apocrife, falsuri, „mistificări“. Ar fi deci texte cărora cititorul nu le poate acorda nicio încredere pentru că fie nu au fost scrise de persoana căreia i se atribuie, fie nu-i aparţin epocii de la care se reclamă, fie conţin un alt element care alterează şi astfel anulează statutul invocat de regulă în titlu sau pe ceea ce se numeşte „foaia de titlu“ a operei, tipărite sau manuscrise, sau caracterul său legal, dacă este vorba de un document oarecare.

Mircea Anghelescu