Zdrențe în paradis

C. D. Zeletin se consacră și-n Zdrențe în paradis genului literar al prozei apoftegmatice, ilustrat de volumele sale anterioare Ideograme în nisipul coridei (1982), în care Emil Manu vedea „o carte sclipitoare”, și Adagii(1999), scrieri cărora le sunt proprii rezerva față de expansiune și, în consecință, lapidaritatea. În cazul lui C. D. Zeletin, se adaugă surpriza asigurată de experiența personală, sinestezia, exercițiul interdisciplinarității, sensibilitatea la simbol și talentul artistic.

Autorul are permanent în vedere structura aforismului, al cărei ax de simetrie dă posibilitate paradoxului să se nască, iar gândirii să sporească în originalitate.

Adâncimea reflecției, atribut al filozofului, simțul observației, specific medicului, pulsația vieții, obligatorie pentru moralist, măiestria artistică și rafinamentul stilului, firești pentru poet, caracterizează această carte.

„Casa din care femeia evadează capătă aerul unui depozit de oameni…”

„Fericit e sufletul care nu are nevoie să pledeze!”

„Nimic nu e linear în univers. Linearitatea este ori o aproximaţie, ori o iluzie, ori o abstracţie.”

„Materia nu ştie cum să omagieze spiritul decât prin frumuseţe.”

„Mame răstignite pe crucea propriilor copii... ”

„Inteligenţa multă oboseşte, inteligenţa puţină enervează, inteligenţa folosită cu măsură n-are haz.”

„O paradoxală imagine a îmbătrânirii mi-o oferă tufa de boule-de-neige. Sfera, cât un pumn de copil, a florilor se naşte verde ca frunza şi începe a se decolora pe măsură ce se apropie de momentul prefacerii ei în floare, când devine perfect albă. Astfel, în plin apogeu al tinereţii triumfă albul senect.”

România literară

Capodopera lui Charles Baudelaire, Florile Răului, în versiunea poetului C.D. Zeletin, se parcurge, de la un capăt la altul, cu o mare încântare estetică. Ea constituie – după părerea mea – o remarcabilă biruinţă a expresivităţii româneşti, atunci când e chemată să încorporeze culturii noastre poetice o seamă de realizări de prim rang ale poeziei universale.

Ştefan Aug. Doinaş

19 decembrie 1991 

Viaţa medicală

C.D. Zeletin este nu numai o personalitate de prim rang, dar şi o legendă în spaţiul românesc. Un cărturar-artist, tulburător de profund, care trăieşte frenezia cunoaşterii temeinice, suferind cu melancolică luciditate de boala perfecţiunii. Poate şi de aceea în preajma sa totul capătă relevanţă maximă. Ca să nu-i mai amintesc talentul (literar, ştiinţific, muzical), erudiţia fără ostentaţie, înţelepciunea, farmecul sau bunătatea ecumenică – înmănunchere aproape neverosimilă de însuşiri, care va intimida întotdeauna. Parcă ar vorbi chiar o altă limbă, ar vedea şi ar simţi altfel acea senzaţie de imponderabilitate, pe care noi, muritorii, o încercăm doar în vis...

Alice Ţuculescu, „Aforismul – paradox, metaforă, poezie”

Viaţa medicală, XII, 5 (527), p. 11, 4 februarie 2000