Răni deschise 2. Cultură sub dictatură
„Textele cuprinse în acest volum provin din perioada 1967-1988. A existat și în acea vreme o efervescență culturală, care nu mă putea lăsa indiferent; mă stimula să pornesc în întâmpinarea ei, chiar dacă trebuia, pentru aceasta, să țin seama de cadrul și de sloganele de atunci ale puterii. Nevoia mea de a mă exprima, de a interacționa cu lumea – de aproape sau de departe – a fost întotdeauna mai puternică decât opreliștile care mi-au stat în cale.”
Solomon Marcus
„Textele cuprinse în acest volum provin din perioada 1967-1988. A existat și în acea vreme o efervescență culturală, care nu mă putea lăsa indiferent; mă stimula să pornesc în întâmpinarea ei, chiar dacă trebuia, pentru aceasta, să țin seama de cadrul și de sloganele de atunci ale puterii. Nevoia mea de a mă exprima, de a interacționa cu lumea – de aproape sau de departe – a fost întotdeauna mai puternică decât opreliștile care mi-au stat în cale.”
Solomon Marcus
Fișa tehnică
- An apariție
- 2012
- Ediție
- I
- ISBN
- 978-606-8401-00-3
- Format
- 10,5 CM x 17,0 CM
- Număr pagini
- 1084
- Tip copertă
- Cartonată
„În volumul de faţă se află texte pe care le-am publicat între anii 1967 şi 1988. Ele sunt reproduse aici în ordinea cronologică în care au apărut. Câteva texte din această perioadă au fost deja incluse în primul volum din Răni deschise. Altele, din aceeaşi perioadă, sunt prevăzute să intre în volumul proiectat Nevoia de oameni.”
(p. 27)
„Recitindu-mi aceste texte, pot spune că, de cele mai multe ori, îmi plac şi le-aş semna şi acum. Dar, uneori, mă simt jenat de ceea ce am putut să scriu. Credeam că reuşisem să menţin mereu o distanţă faţă de acel regim, dar îmi dau seama că nu am rămas necontaminat de virusul său. Cred că a contat şi faptul că, până în 1988, nu întrevedeam posibilitatea de a mai trăi într-o ţară liberă. Pierdusem gustul libertăţii sau nu-l avusesem niciodată? De la vârsta de 13 ani, am trăit într-o succesiune de dictaturi, de restricţii dintre cele mai caraghioase.”
(p. 29)
„Multă vreme am ezitat să strâng într-o carte textele de faţă. Apreciam că nu ar merita să mai aduc în atenţie scrieri atinse de virusul unor vremuri de tristă amintire. Am observat însă, în anii de după 1989, că, în vizitele mele în diverse locuri din ţară, oamenii trecuţi de patruzeci de ani mă recunosc în primul rând după ceea ce am scris atunci şi mai puţin după scrierile de după 1989.”
(p. 33)
„Ştiinţa s-a insinuat în domeniul artei atât în ceea ce priveşte comentariul, analiza ei, cât şi sub aspectul procesului de creaţie ca atare. Multă vreme, ca urmare a caracterului preponderent sincretic al culturii, problema raporturilor dintre ştiinţă şi artă, dintre creaţia ştiinţifică şi cea artistică nu a fost explicit formulată şi nu a constituit un obiect de controversă. Pe măsură însă ce cunoaşterea s-a specializat şi s-a diferenţiat, problema statutului gnoseologic şi semiotic al ştiinţei şi al artei a devenit o preocupare din ce în ce mai insistentă. Tendinţa generală a fost aceea de a aşeza arta şi ştiinţa sub semnul unor opoziţii, cât mai nete, mai radicale.
Am avut curiozitatea de a inventaria o parte dintre aceste opoziţii (peste cincizeci) în volumul Din gândirea matematică românească (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975). Ideea că istoria, teoria, critica artei trebuie să se prevaleze de cuceririle cele mai moderne ale ştiinţei a câştigat teren. Mulţi autori sunt de acord că metalimbajul necesar înţelegerii operei de artă trebuie să-şi ia distanţă faţă de limbajul în care această operă este exprimată. Mai greu se acceptă faptul că însuşi actul de creaţie artistică pretinde, din ce în ce mai mult, o înţelegere lucidă, analitică, explicită a mijloacelor de creaţie, a posibilităţilor şi servituţilor materiei pe care artistul urmează s-o transforme în limbaj.”